Valoarea de Post-Adevar

Am decis sa scriu acest text pentru a lansa o provocare intelectuala celor care sunt interesati, dar si pentru a-mi largi propria perspectiva cu ajutorul interactiunilor la care sper. 

As incepe cu o intrebare: Credeti ca traim deja intr-o era post-adevar, in care valoarea unei idei e direct proportionala cu popularitatea ei?
Sau ca adevarul exista doar daca e aprobat de constiinta?

Cum am aflat cu totii, omul modern care vrea sa socializeze si sa fie conectat la "realitate", trebuie sa proceseze informatiile intr-un ritm tot mai alert.  

Institutile care mediaza aceste informatii, stiu foarte bine cum sa le ambaleze in asa fel incat sa ne scoata din indiferenta si apatie.  Au reusit sa angreneze oamenii simpli in probleme globale. Cand zic oameni simpli, ma refer la cei care in general nu inteleg evenimentele din satul sau din blocul vecin, dar care sunt invitati sa discute despre ce-ar trebui sa faca marile puteri.
 
O alta conditie pentru a fi social acceptabil e sa-ti reglezi foarte rapid valorile, pentru a te plia pe noile realitati. Cei care petrec prea mult timp investigand un subiect, raman in urma cu celelalte. Creierul insusi a devenit o aplicatie care cere update-uri tot mai frecvente. Elon Musk cu al lui Neuralink o sa ocupe si de procesor. 

Suntem conditionati sa avem neaparat o parere, sa reactionam, sa devenim agenti ai unor idei pe care n-avem timpul sau capacitatea sa le digeram, dar care sunt servite zilnic de algoritmul care ne defineste si redefineste Realitatea. Tribalismul online si afinitatile ideologice tot mai cristalizate fac dialogul cu rezidentii unei alte bule informationale aproape imposibil, pentru ca nici unii, nici altii nu facem altceva decat sa reiteram agenda si propagandele la care suntem abonati. 

Prin urmare, incepem sa ne uitam unii la altii ca la niste pacienti de sanatoriu cu care trebuie sa fim foarte atenti ca nu cumva sa declansam o criza de isterie. Asteasta precautie e desigur apanajul oamenilor mai delicati.. militantii vor sa faca scantei, sa strige la opozantii reali sau imaginari, sa nege pana si valoarea umanitatii care nu se aliniaza cu ideologia pe care o servesc ei. 

Dialectica a fost si ramane o indeletnicire pentru filosofi, iar filosofatul e astazi sinonim cu a fi un pierde-vara intr-o lume alerta, in care primeaza dezvoltarea cu orice pret, fast food-ul emotional si intelectual, productia in masa si uniformizarea.   

Speculez ca Judecatile apriori si concluziile nascute din premise neverificate, sunt si ele efecte secundare ale unei suprasolicitari mentale. Aceste scurtaturi ne sapa insa o capcana in care se cade foarte usor: anume Sofistica.

Daca ar fi sa o stratific in stilul lui Aligheri, ar arata cam asa: 

Stratul inferior, care e si cel mai gros, e format de cei care efectiv nu au capacitatea pentru logica. Ei sunt nascuti cu proverbele si concluziile in gura si capata migrene sau devin recalcitranti daca cineva incearca sa le deschida perspectiva.   

Al doilea strat e format de cei care, desi au discernamant,  sunt hipnotizati de personaje carismatice ce le suspenda abilitatile critice; temporar sau uneori chiar permanent. Influencerii care vand majoritatea produselor si ideilor in ziua de azi sunt superstaruri din lumea muzicii si a sportului, dar si personaje care au talentul de-a castiga followeri cu diferite forme si talente de care dispun. Politicienii o fac mult mai putin decat in trecut. 

Al treilea strat e format de cei care se conving pe ei insisi ca 2+2 e 3 pentru a supravietui in sistemul care ii hraneste sau pentru a fi acceptati in cercul lor social. Acestia aplica tot soiul de axiome si truisme, in functie de circumstante si sunt imuni la ipocrizie sau disonante cognitive. 

Un ultim strat, e format de oameni care au suficiente chei, capacitatea de analiza, inteligenta necesara sa identifice tipare si sa faca analogii corecte in orice domeniu, dar care se folosesc de sofisme pentru a-si exercita influenta si puterea asupra celorlalti. Scopul lor e puterea in sine, dar fiind competitivi din fire, ar fi mai putin plictisiti daca publicul ar fi ceva mai inteligent. Initial, sofismele sunt pentru ei o strategie, nu o capcana, dar cu cat le exerseaza mai mult, cu atat mult sunt prinsi in acest joc, pana la punctul de non-return.

Idealistii care dau share la caricatura aia in care un politician sta deasupra prapastiei pe o barna care e contrabalansata de o multime, vor sa glorifice adevarata putere a maselor in relatia cu autoritatile. Ei bine acesti idealisti nu inteleg ceva: majoritatea cazuta la fundul capcanei sofistice e sufocata de alte straturi de sofisti care creaza o delimitare insurmontabila intre ei si adevarata putere. 

Avansul tehnologic din secolul XXI a fost incredibil. Ganditi-va doar de cate ori a trebuit sa va adaptati si redefiniti in ultimii 20 de ani. Bunicii nostri si cei dinaintea lor, cu toate razboaiele si crizele economice pe care le-au suferit, au ramas mult mai consistenti de-a lungul vietii lor. In interiorul comunitatii lor, au avut linistea necesara pentru a-si defini propriile valori, au avut credinta ca si punct de reper si lumina calauzitoare. Oare suntem mai fericiti decat ei sau am devenit cumva mai valorosi decat ei, acum ca lumea e deschisa? 

P.S. Astăzi, bucuriile sunt mai diluate, nevralgiile dor mai tare, stresul e mai apăsător, rezistența la suferință e mai mică pt că suferim împreună pe internet, toți pentru unul, unul pentru toți. Francis Bacon spunea ca un prieten bun iti dubleaza bucuria si injumatateste tristetea, dar expunerea bucuriilor si tristetilor unei comunitati globale, plina de necunoscuti, s-ar putea sa aiba un efect exact invers.