marți, 20 iulie 2010

Poveste



Un monstru fura povestea ce aivea este scrisa
Pentru o zana ce in vis unui print ii e promisa
In lumina noptii-ndata mintea ii hoinareste-n stele,
Ea danseaza-mpreunandu-si degetele prin zabrele
Si se-apropie de zana, nimfe ale caror straie,
Ard in focul ce in suflet, ei ii sunt mereu vapaie
Clopotele bat departe, strabatand eterul surd,
Prin amurg sopteste luna, “e noapte la Polul Sud!”
Zamislitele fapturi ce din mintea ei emana,
Lasa-n urma doar cenusa stinsului foc de arama
Scutura cu maini nebune ferecatele zavoare,
Intetind dara de prafuri sub lumina lunii clare
Si cand striga, raspund lupii, sau e gandul ei hoinar?
Adierea ce-o atinge, ii sopteste “in zadar!”
Vrea sa planga, dar se-opreste cand se-aude doar pe sine
Singura suspinul rece, nu stia sa si-l aline
Luneca in deznadejdee pe peretele de piatra
Se chirceste ghemuita, de genunchi imbratisata;
Si pamantul ce privirea i-o vrajeste cu ispite,
Parca-i clocoteste-n talpi, sa aleaga cai perfide.
Deseori cand noaptea muta, Universu-l ascundea,
Intindea mainile-n fuga, la fereastra, nu sarea…
Cadea ploaia si prin stropii, ce ea se-ntindea sa i prinda,
Isi trecea fata aprinsa, cu-a ei aripa timida.
Monstrul sade si priveste, cum oglinzile se sfarma,
Si vuieste-ecou de piatra prin memoriile i de stana
Radacinile din care, si-a zidit al lui castel,
Isi trag seva din adancul, iadului mereu la fel…

Pictura de Doru Lupeanu