Din lumina incipienta unde te scaldai fericit si care dezvaluia atat de multa alta lumina in orizonturi nesfarsite, peste spiritul tau s-au asezat straturi opace, fiecare tesute in vesmite grele, de care te simti acum strain si pe care le-ai imbracat doar de spaima goliciunii intru devenire , nestiind ca odata infofolit si confortabil vei ramane ascuns, mai indepartat de menirea ta originara si de datoria ta fata de lumina din care ai provenit; un eu care te ameninta ca te va huli si te va exila in miezul ratacirii, iti ranjeste din ce in ce mai sardonic in oglinda; prima data a aparut intr-o frantura de clipa, ca si cum te-ar fi sfidat artagos, doar ca sa-ti observe puterea si sa-ti arate ca s-a nascut , apoi s-a hranit cu spaima ce ti-o inveninase si mai apoi, privirea lui a avut forta sa te sfredeleasca adanc. O vreme, ai incetat sa il privesti in oglinda cu gandul ca va seca sau se va ineca in propriul lui ocean de ura, dar observi bine ca exista chiar si dincolo de lumea pe care ti-o imaginezi tu, de vreme ce are puterea sa isi aleaga mesageri dintre cei carora le expui goliciunea ta fragila si de-abia reusind sa razbata din sufocantul ei adanc.El, le sopteste sa-ti aminteasca de straile tale, ei sunt obedienti, hipnotizati si primesc miraculos puterea sa sulfe cu o furtuna de zapada atat de rece, incat te imbraci la loc si infrigurat, mai pui un rand de vesminte. Vei alege negresit sa ratacesti printre straturile mai noi, cele mai indepartate de goliciune; el sau tu, gasiti multe alte drumuri noi ca sa va puteti continua fuga din ce in ce mai labirintica si mai intunecata – o fascinatie morbida si irezistibila pentru neantul crosetat, caruia daca ai stii cum, i-ai compune o simfonie destul de cuprinzatoare si apoi atat de strasnic incuiata, incat sa ramana doar o enigma de nedeslusit pentru oricare suflet. Cheia pentru misterul muzicii este o doar una dintre armele imbatabile impotriva nimicniciei, insa o arma cu care sunt inzestrati putinii norocosi sa simta reverberatia sufletului Universului si sa redea o armonie pe care restul se caznesc sa o inteleaga in zadar; bucuria de-a fi capabil sa creezi macar o refelxie a unei bucati din armonia universala, o depaseste infinit pe cea a intelegerii matematice a elementelor din care se compune ea; o depaseste infinit chiar si pe aceea a retrairii unei revelatii, pentru ca tot ce li se da sa vada celor care reusesc sa se proiecteze in mesagerul cel dintai, este o bucata de absolut intr-un ciob de oglinda. Spera totusi ca cei care au primit acest dar se vor renaste prin noi din lumina in care s-au contopit, ca sa ne arate tuturor cum sa ne smulgem vesmintele…
