joi, 19 august 2010

Scrisoarea lui Nimanui catre prietenul sau, Nimeni

Draga Nimeni,

Astazi am inteles ca Nimic este un tradator...da, ne-a tradat! Se zice ca s-a lasat sedus de Ceva (curva aia imputita care il are peshte pe Orice si face tot ce spune el). Cum mai tinea el de principii... Tii minte cum i-a facut pe Gol si Pustiu sa-si lase barba si sa caute sihastria ? Ce vorbe... ca sa aflu mai apoi ca de mic, Nimic vroia sa devina amantul lui Ceva, care era tot asa de curva de mica. Mai stii? Zicea ca merge la Orice acasa sa se joace cu papusile... Cine sa banuiasca un chip atat de candid de marsavii atat de cumplite? Scarnaviile astea nu puteam noi sa le concepem draga camarade, eram prea puri in elementul nostru...

Daca l-ai vedea acum pe Nimic cum se straduie sa intre in Ceva... negociaza cu Orice si Orice ii cere sa investeasca si el Ceva... Iti dai seama ce ironic, ce zadarnicie!! Normal ca nu are cum sa plateasca cu o moneda pe care vrea sa o cumpere. Cumva imi e mila de el, dar slabiciunea asta... ma face sa-l suspectez si sa ma feresc de el; sper sa intelegi prin urmare ca trebuie sa refuz invitatia ta la ceai daca Nimic si-a confirmat si el prezenta. Stiu ca Lumea va spune ca sunt un fraier sa refuz o invitatie lansata de Nimeni...

Poate iesim doar noi cu fetele la un picnic spre sfarsitul saptamanii, daca vremea ramane la fel de frumoasa. Avem si putina mancare pe care se cuvine sa o impratim. Ne-a fost trimisa cand l-a intrebat Dna Curiozitate pe Dl Sictir a cui e si cine i-a facut-o. Ce noroc pe noi! :)

Si ca sa inchei, trebuie sa-ti marturisesc ca pe mine, ma bucura nespus faptul ca pot sa fiu banal la vreo 2-3 ganduri dupa ce devin... in prima faza, aroganta ce ma caracterizeaza, (doar ma stii, mon cher) face sa doara ca-i atat de usor ca o minte ce-i in stare sa descalceasca idei din sfere inalte, e capabila de implicare intr-un asemenea grad in mondenitati. Banal, in sfarsit! Sau... banal, ce sfarsit! :)

Dar cum nu mai sunt atatea secrete ce imi sunt incredintate, ma tem ca semnificatiile o sa devina cu adevarat incalcite si pentru mine...Ici Oricui, colo Nimanui; trebuie sa facem selectie dupa adresant, nu ca mai demult, cand eram sigur dupa ce priveam scurt in continut...Dar nu deplang timpurile, nu pot fi chiar atat de naiv...

Pana data viitoare, ai grija ca Cineva ne urmareste corespondenta! Dar tu stii cum poti sa ma gasesti... sa nu-mi scrii si-am sa primesc, sa n-o adresezi si va ajunge!

Sa ai grija de tine, Nimeni!

Al tau,

Nimanui

marți, 17 august 2010

*Mint intotdeauna* vs *Spun intotdeauna adevarul* sau avantajul de a nu fi materialist

Valoarea de adevar a primei afirmatii este anulata din start, ceea ce poate duce la ideea ca minciuna nu exista in Eternitate, sau ca Minciuna nu exista deloc...decat ca bucata a unui adevar mai mare. Cunoasterea nu e posibila pt om dat fiind faptul ca, in perioada de existenta limitata pe care o are, omul nu poate percepe cu adevarat eternitatea adevarului si devenirea / degradarea creierului sau il supun unor senzatii care il *mint*
Chiar daca afirmatia ca spun mereu adevarul e o aroganta improprie pentru o fiinta atat de labila, este singura dintre cele doua de mai sus care poate trece de testul paradoxului.

Exista doar realitati, adevaruri posibile. Adevarul e un concept mult mai cuprinzator, care incorporeaza insasi minciuna. Adevarul e tot ce poate fi conceput, iar eu, inainte sa mint trebuie sa concep minciuna, adica sa modelez lumea, timpul si spatiul intr-o posibila forma.Pot face asta; e la indemana intelectului meu... e de fapt o calitate a lui pe care o exersez de mic copil... imaginatia!

Pot afirma despre ceva ca este si ca nu este in acelasi timp? Nu! simultaneitatea existentei si non - existentei este imposibila in cazul unui obiect dat si dintr-o singura perspectiva. As putea afirma atat existenta cat si non existenta a ceva in acelasi timp, in cazul in care eu insumi as fi in stare de dedublare, de existenta simultana, de distribuire a constiintei. Dar daca m-am gandit la asta, inseamna ca e posibil!

Astronomia insa, ne spune ca insasi legile care guverneaza Universul se schimba in miliarde de ani... de la cel mai mic electron, pana la Universul vast, totul poate deveni minciuna... orice 2+2 = 4 poate deveni 2+2 = -3.486,19.
Ce ne e mai aproape de intelegere? Micimea sau marimea infinita? Cu alte cuvinte, Dumnezeu isi are imparatia in cel mai mic atom, in gaurile negre, sau e insusi Universul?

Lumea ne e un ciob in forma de glob de sticla spart intr-o puzderie de globulete, care amintesc fiecare de un intreg... (de aici o alta posibila explicatie a nostalgiei batranilor pt comunism?? ;)) )
Capacitatea de faramitare a constiintei universale e direct proportionala cu puritatea esentei sale... Pe globuletul nostru sunt deja peste 6 miliarde de oameni care devin tot mai confuzi si haotici...
Vom avea nevoie de ganditori din ce in ce mai capabili ca sa poata identifica principiile unificatoare ale lumii, principii dupa care tanjesc de atata vreme...

Sufletul universal e ca o intindere infinita plina de ochi ce flirteaza cu Dumnezeu... corpurile noastre materiale sunt singurele care obtureaza acesti ochi... Concluzionam ca Dumnezeu nu are ochi pentru materialisti...