marți, 29 ianuarie 2013

cine rade la urma, scrie istoria!








Imi propun sa scriu ceva amuzant.
Ceva la care sa rada si copiii si adultii cu toti dintii. Si sugarii si batranii, deoportriva fara niciunul.

Buuun, as incepe printr-un indemn: imagineaza-ti doua maini care ies din ecran si te gadila "la" sub ambele brate.
Daca nu reusesti sa-ti imaginezi, fie te gadili singur, fie inchide postarea asta ca n-am nevoie de cititori ca tine!
Rog pe cei care au inceput sa rada imaginandu-si mainile sau gadilindu-se singuri, sa sara peste paragraful de mai jos, hahaha, hihihi, multumesc :)) :)) :))

PENTRU CEL CARE NU RADE SI PENTRU CEL CARE REFUZA SA SE GADILE:
Nu esti bineveniti aici, ancora cu care te-ai infipt in realitate te trage de fapt de gat in jos, in umilinta concreta a Pamantului. Daca nu incepi sa razi atat de tare incat sa scuturi lantul ancorei, viermii vor urca din pamant pe lant si iti vor consuma obrajii si buzele serioase, lasand loc unui ranjet cu toti dintii


CELUI CARE RADE, FIE DE LA INCEPUT, FIE DUPA CITIREA PARAGRAFULUI DE MAI SUS:

Heeei, sa trecem la amuzameent! :))

Primul experiment:
Ne imaginam un liliac si o guma de mestecat in cadere libera spre capul unei grase cu parul cretz si voluminos.  Poate guma fusese mestecata chiar de liliac...Ce facem dupa ce guma si liliacul aterizeaza in parul  grasei cretze? Scoatem un sprei de tantari si o bricheta si dam cu un jet de foc ca sa alungam sobolanul zburator sau... sa il prindem in mrejele gumei topite, dupa caz. Daca liliacul zboara tipand cu peruca in flacari, iar tu incepi sa vezi niste bulinute rosii si verzi cu albastru, transformandu-se in stelute inseamna ca ai fost lovit. Cazi in urma pumnului pe care ti l-a aplicat grasa si te mai si huiduie lumea de pe strada.
Primul experiment n-a reusit, ok... nu-i graba, cine rade la urma, scrie istoria!


Al doilea experiment:
Intr-o vara, unui om al strazii, incepe sa i se para ca lumea se leagana in ritmul pasilor pe care ii face. In fata lui, cat vede cu ochii, totul danseaza aievea. Mai mult, are impresia ca apasa Pamantul atat de tare incat il scufunda cu un picior si-apoi il contrabalanseaza cu altul. Incearcand sa-si tina un echilibru cat de cat, se napusteste pe toti oamenii si pe toate lucrurile care ii apar in cale, provocand dispret, teama si manie, dar ceea ce-l surprinde e ca dupa cateva sute de metri, cineva asupra caruia se aruncase cu bratele intinse, il imbratiseaza pentru cateva momente magice... Atunci, incepe sa auda si muzica in ritmul careia pasii lui ii balanseaza Lumea, iar dansul muzicii nu poate fi decat balet, e atat de imbatator pentru simturile lui, incat ii da impulsuri irezistibile. Varfurile picioarelor ii picura delicat peste caldaram, luneca pe bulevard strecurandu-se acum printre toti si toate, imaginandu-se prea fragil pentru a mai fi atins sau a se atinge de ceva. In pasii saltati, ii lasa pe toti uimiti, admirandu-l cum isi croieste calea si parand singurul om din oras care stie unde duce drumul lui. In fata garii, se opreste in varful piciorului stang, se roteste 180 de grade si se aseaza ca si cum ar fi repetat asta de multe ori sub indicatiile unui regizor. O punga, un praf argintiu, Noapte Buna!

Va urma...