sâmbătă, 13 februarie 2010

Ce este jarul



Ce este jarul?
Ca sa intelegem conceptul de jar, trebuie sa-l percepem cromatic pe un fundal negru profund; auditiv sub patura intinsa a unei nopti mute si timide, fara nici o adiere; tactil cu varfurile degetelor inecate in esenta lui; olfactiv ca si cand toate miresmele care au existat vreodata s-au inaltat odata cu sufletul focului sau.
Il vezi, il auzi, il simti, il mirosi?
Jarul mocnea, de ore intregi, monoton si il vedeam, ascuns dupa cel mai inalt copac; avea din timp in timp cate o izbucnire si plesnea nebun in incercarea de a-si arunca semintele de foc in cele mai fertile ospicii de suflet ale padurii.
Ploua…
Pamantul adormit si ranced se intorsese cu fata spre cer; deschise ochii, cascase gura si isi umflase narile cautandu-si prieteni pentru viitoarele lui brate, pentru inauntrul sau, pentru imprejurul sau. Pe cei care-l calcau in picioare, il ardeau, il sapau, il otraveau nu vroia sa-i cheme.
Jarul, simtea stropii ascutiti cazand rand pe rand, sasaia, strapuns de fiorii reci ce raspandeau gustul amar al cenusii in Totul sau.
Murea…

puntea fericirii



Nefericirea este pasul sovaielnic ce trece peste abis, calcand o punte intre doua surasuri...


Puntea nefericirii unui copil trece peste doua bucati de pamant zgariat,se inalta pe
firmiturile scormonite si se intinde pe distanta unui pas de copil.Da-i o jucarie caraitoare
ca sa ii redai surasul

Puntea nefericirii unui adolescent trece peste un hau care se adanceste cu atat mai mult cu
cat devine mai dependent de o autodistrugere melancolica.Da-le admiratori si apoi lui da-i
o iubita dezinhibata si ei da-i un iubit extrem de nonconformist ca sa le redai surasul

Puntea nefericirii unui tanar adult trece peste un transeu cu mai multe straturi in care se
adapostesc drumuri neterminate, peste lucruri nespuse, peste reinventarea fortata a unui
eu care il proiecteaza intr-un alt viitor din ce in ce mai conformist si plin de compromisuri.
Da-i forma unui vis fantastic si va recurge la toata puterea ca sa ii dea fondul si apoi sa
surada

Puntea nefericirii unui adult trecut de tinerete este mai stabila, pasul lui nu mai este
atat de sovaielnic, dar puntea pe care o are de trecut este suma puntilor din copilarie,
adolescenta si tinerete pe care nu le-a umblat pana la capat, care il instraineaza de un suras.
Va incerca sa urce pe puntea copiilor lui pentru a-i calauzi sau pentru a le grabi pasul, dar
nu va reusi decat sa creeze alte punti pentru ei si pentru el insusi. Isi recapata surasul
intorcandu-se in timp si crezandu-si copiii fericiti; (doar asa are impresia ca sensul lui s-a
conturat: prin aducerea pe lume a unor odrasle care sa le continue eforturile de-a intelege
cum sa treaca peste toate puntile); acesti creatori buni si darnici sunt de fapt razboinici
cazuti intr-o lupta pe care nu vor sa o lase fara descendenti si care sa-i reprezinte multe
generatii inainte in cautarea...? si pentru izbanda...?

Puntea nefericirii unui batran nu ar trebui sa existe.Surasul lui este plin de intelepciune
si poate sa faca toate puntile sa se uneasca intr-o plenitudine tesuta dibace in timpul
pasilor plini de talc pe care i-a facut de-alungul tuturor puntilor traversate.
In schimb, daca puntea mai exista, pasul lui invalid nu va reusi sa inainteze, puntea ii
va parea fara margini ochiului sau orb si deznadejdeea ii va inclesta speranta in mlastini
unde se afunda tot mai adanc zbatandu-se zadarnic. Ii redai surasul doar lasandu-l in propria-i senilitate si oferindu-i o jucarie caraitoare.

re:FACEREA - traducere dupa Dumnezeu


Avertisment: Lectura pentru copii!
Stimate copil,

Trebuie sa stii de pe acum ca omenirea are nevoie de alegorii ca sa digere adevarul, ca de o gura de lapte dupa cornulet.
 
Stimate Dumnezeu,

imi cer scuze pentru raspunsul intarziat... Facerea a fost un mesaj foarte interesant... abia acum am reusit sa-l traduc. Fa ca aceasta traducere sa ajunga acolo trebuie, daca trebuie.

O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O
La inceput a fost Oglinda... Adam si Eva au spart-o si ei, care odata erau dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, s-au fragmentat neincetat de atunci...
Noi si Lumea pe care o cunoastem, ne-am nascut cand parintii nostri au mai faramitat o data ciobul de oglinda mostenit de la parintii lor; doar asa puteau sa ne aduca aici. Din cauza vechimii si a nenumaratelor faramitari, oglinda ne proiecteaza ca pe niste agricultori diformi pe un lot de Pamant arat. Acest lot este o bucata dintr-un lot mai mare, care dupa nasterea noastra a devenit captiv si el, odata cu noi, in ciob. Recolta finala e menita sa intregeasca Totul asa cum a fost, inainte ca Adam si Eva sa-si fi faramitat chipul si asemanarea. Dumnezeu, inainte de-a le faramita oglinda, le-a lasat invatatura prin care puteau sa o refaca si sa se intoarca in Paradis, daca ei, sau urmasii lor, se vor fi dovedit vrednici de intelegerea ei.
Ne-a pedepsit totusi dandu-ne o mana, slaba, care stie doar sa sadeasca, iar cealalta, puternica, care stie doar sa culeaga. Cu mana slaba, care stie sa sadeasca, ni s-a dat un sac care continea semintele Intregului si indemnul sa aruncam cate o boaba, cand si acolo unde trebuie.
In mana puternica ni s-a dat o copie a cartii continand invataturile menite sa ne lumineze ca sa repotrivim fiecare bucatica rodita din seminte; la sfarsit, va trebui sa putem reintregi oglinda din aceste franturi, iar ultimul ciob sa fim noi insine.
  Doar asa putem sa eliberam sufletul nostru care, reflectandu-se in oglinda intreaga, prin procesul invers, se va putea intoarce din faramele lui, inapoi in forma lui intreaga si pura, acolo de unde a venit. Asta e sansa pe care Dumnezeu le-a dat-o primilor oameni, dar acestia au esuat, cautand mereu sa-si inmulteasca urmasii. Sperau ca ei vor duce la bun sfarsit recolta, dar cu cat au esuat mai multi, cu atat au aparut mai multe cioburi si misiunea de reconstructie a devenit tot mai grea.
  Problema e ca Diavolul (DA, EL!!) vrea sa-si creeze o oglinda a lui si are nevoie de sufletele noastre cat mai marunte. Asa ca de la inceput, vrea sa ne insele, convingandu-ne sa renuntam la o mare parte din seminte pentru ca povara pentru mana slaba sa ne fie mai usoara. Apoi, cand incepem sa semanam ce ne-a ramas, ne indeamna sa sadim cu mana slaba seminte multe si pretioase in locuri care nu sunt fertile, iar odata ajunsi la pamantul roditor, ne indeamna sa trecem repede, fara sa lasam nimic din sac. Pentru fiecare povata, pretinde cate o pagina din cartea noastra, avand grija sa ne ia de fiecare data paginile potrivite pentru ceea ce mai avem in sac. Aceasta infamie, copii, trebuie inteleasa cat mai repede, altfel mana slaba va continua sa risipeasca toate semintele, chinuita de greutatea lor, iar mana puternica, amagita de promisiunile Diavolului, va rupe pagina dupa pagina si se va atrofia asteptand sa culeaga roadele care nu mai apar.
  Cu cat vom invata mai tarziu sa citim semnele si cum trebuie sa ne sadim semintele, cu atat mainii culegatoare ii va fi mai greu sa ne ajute, pentru ca timpul o va face din ce in ce mai lenesa, mai neindemanatica si mai lipsita de incredere.
   E normal ca unii oameni sa-si ia viata(la propriu sau la figurat) cand inteleg ca nu mai au decat cateva pagini din carte, niciuna folositoare pentru semintele ramase in sacul lor, ca mana slaba a inceput sa presare otrava in loc de seminte, ca mana puternica le da palme si pumni de repros si cand ratiunea le spune ca nu vor reusi niciodata sa intregeasca oglinda. Mai mult: Diavolul le sopteste ca orice reconstructie partiala va fi daramata, ca eforturile viitoare sunt zadarnice si ca sansele de reusita ale misiunii cresc odata cu numarul urmasilor pentru ca va reusi sa-si creeze propria oglinda din praful oglinzii omenirii.