Un vierme pe-o frunza de nuc, dogorit de soare-n ceafa,
Cauta de zor un mar… “unde pot eu sa ma duc”?
Marul lui era departe, drumul insa fascinant,
Si pe frunza verde calea-i, se-ntindea in lung si-n lat
Stropi de roua-i nazareau, el se arcuia sa-i prinda,
Si din fata lui fugeau, apoi iarasi sa il minta.
“Sa m-arunc de-aici acum? Nu ar fi o tragedie…
E frumoasa frunza mea, dar nu-i ce imi trebuie mie”
Razele de foc din cer, bruma de puteri ii fura
Si ramane nemiscat, asteptand fatala-arsura.
Cu vointa lui intreaga, se arunca tavalit,
De pe margine de frunza, cade parca-n nesfarsit
