Cazaturile lor se auzeau pocnind si bubuind pe o asperitate indistincta, precum un bec voluminos facandu-se tandari. Jos, se formase o masa de cioburi care oglindeau franturi de cer nocturn; stele insinuate prin cupola demontata, loveau echilibristii prin unghiuri de refractie ce ii trezeau si ii faceau sa-si piarda echibibrul; apoi, o alta pocnitura facea ca oglindirea stelelor sa fie si mai mult cuprinsa in cioburi. Nu mai erau multi somnambuli in echilibru, iar cei care inca se plimbau, erau huiduiti zgomotos de spectator.Era iritat pentru ca procesiunea dura deja prea mult... contopirea trebuia completata ca de fiecare data pentru ca spectatorul sa se intoarca in pat, la somn. De data aceasta insa, un echilibrist, mai balansat decat oricare altul inaintea lui, se trezise si nu cazuse de pe sarma. Mergea inainte si pas cu pas se apropia tot mai mult de scara, in fluieraturile descumpanite ale spectatorului. Un echilibrist traieste, echilibristul care traieste, viata echilibristului mentinuta in echilibru de trairea si viata echilibristului celebral, care cand ajunge la scara, priveste in sus si zboara spre stele. Privind in urma, observa cupola circului inchizandu-se cu un acoperis sferic pe care scrie “Teatrul Circ”
"M-am trezit mai repede decat lumina cu gandurile-mi somnambule facand echilibristica pe dendrite straine"
