Intr-o dimineata,
Gabi se trezi schimbat. Devenise peste noapte altul, cu altfel de
dorinte, cu un curaj multiplicat factorial, cu mult mai multe pretentii si mult
mai putine retineri. Simtea ca propria-i forma devenise neincapatoare pentru
spatiul in care traise pana atunci si deveni convins ca este indreptatit sa isi
intinda o mana pana la nori, sa ii stranga si sa-i risipeasca unul dupa altul
in pumn. Era chiar nerabdator sa o faca, dar inca ezita… Astepta un fel de
raspuns, poate o confirmare de la cineva care sa dea startul noii lui vieti. Si
viata pe care si-o dorea cu atata ardoare, era neconditionata, cu adevarat
libera, fara margini spatial-temporale si fara limite cognitive. Gandurile ii erau
limpezi si se traduceau cu fidelitate completa in intentii, iar intentiile erau
toate posibile si realizate perfect. Un zambet nestingherit ii lumina permanent
chipul, actiunile derivau toate din activarea unui mecanism perfect. Nu mai era
nimic la voia intamplarii, intelegea toate legaturile dintre corpurile
materiale ale intregului Univers si toate cauzalitatile sui generis ale retelei
de intentii. Isi spuse ca daca va continua asa, in curand isi va putea extinde
propria-i dimensiune dincolo de toate conventiile spatiale imaginabile, intreg
Universul ce ar putea exista vreodata va exista doar inauntrul lui, iar cand el
insusi va incerca sa priveasca in jur, se va vedea pe sine umpland
imprejurimile, inainte ca un interval temporal, oricat de redus, sa releve ceva
mai mare decat el insusi. Nu era inconjurat de nimic, in jurul lui nu mai era
nimeni, ci el inconjura totul si daca vroia sa observe ceva, nu avea decat sa
priveasca inauntrul lui. Incepu sa calculeze. Oricand se gandea la timp,
fiecare secunda il facea sa creasca atat de mult incat sa ajunga la dimensiunea
unde timpul statea pe loc si isi pierdea orice insemnatate, actualizandu-i
mereu marimea infinita. Raportandu-se la momentul cand fusese mai mic cu o
secunda decat infinitul, reusi totusi sa calculeze la care dimensiuni si viteze
ale Universului, respectiva secunda trecuse intr-un miliard de ani. Isi dori sa
calatoareasca intr-acolo ca sa observe schimbarile, dar oricat de mic se facea,
Universul se reducea si el ca sa-i poata fi incaput.
Deodata, simti o incertitudine si faptul ca o simti, ii
spuse ca nu devenise inca Dumnezeu: nu mai era sigur daca murise sau urma sa se
nasca, daca mai facea parte din ciclul nesfarsit al devenirii sau existenta lui
era imuabila. Se gandi ca daca el insusi ar fi Dumnezeu, ar putea sa creeze un
personaj pe nume Gabi, spre exemplu, care sa fie eroul unui joc electronic sau
de strategie, iar amintirile si deja-vu-urile lui sa fie memorii ale altor “vieti”
sau credite, pe care Dumnezeu i le jucase si pierduse in trecut. Visele ii erau
camere bonus pe care Dumnezeu le juca daca facea un punctaj bun. Si daca era
asa, intr-adevar Gabi evolua cu atat mai mult cu cat Dumnezeu juca jocul mai
bine. Si cat de idioate puteau sa fie propriile lui planuri daca aceste banuieli
erau adevarate!! Moartea ii era un simplu “game over”si invierea lui depindea
de butonul de start. Si daca asta era adevarat, ii datora lui Dumnezeu mult mai
multe rugaciuni decat ii adresase pana atunci!
La aceste ganduri, Gabi isi scutura umerii, dorind parca sa
se desprinda de o forta invizibila pe care o simtea infipta in spatele lui,
precum o marioneta razvratita ce vrea sa-si smulga libertatea din atele
papusarului.
De cealalta parte a ecranului, Dumnezeu constata cu uimire
ca personajul Gabi intelesese ca viata lui e doar un joc de strategie si avu
impulsul de-a iesi din joc, dar cand se razgandise, isi dadu seama ca nu mai
era Dumnezeu. In spatele unui alt ecran, un Dumnezeu cu un alt nume trecu prin
acelasi proces de gandire, provocandu-i pe altii si pe altii sa-si piarda
atotputernicia, pana cand in spatele unui ecran, cineva scria despre toate
acestea si nu ii stia daca este observat…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu