marți, 22 iulie 2014

Ciocolata discordiei


Cand a cazut prima bucatica de ciocolata pe jos, furnica Antonia era foarte mica. Isi petrecuse primele 4 zile in musuroi si gustase numai din grauntele si firimiturile de paine sau cozonac pe care le adusera muncitorii.
In a cincea zi, cand iesise pentru prima oara afara, intamplarea facu sa fie la locul si momentul potrivit pentru a gusta, ceea ce avea sa devina cel mai mare blestem pentru musuroiul ei.

N-avea de unde sa stie ca razboiul va urma la scurt timp. Nici nu banuia cat de mult i se vor schimba sentimentele fata de acel baietel neglijent si neindemanatic care nu avuse grija de ciocolata lui. Ajunsese sa-l urasca nu numai pe el, dar si pe maica-sa, pentru ca aceasta ii lovise mana cand baietelul vruse sa isi ridice ciocolata de jos. 

Antonia urma sa-si aminteasca intreaga viata, ce senzatie o incercase cand, in acea zi de Septembrie, a urcat pe enormul bloc ciocolatiu si a gustat pentru prima oara din el. O facuse din curiozitatea naiva a copilariei... Dupa ce o incerca, o lacomie, pe care stiuse de pe atunci ca nu va reusi s-o controleze, puse stapanire pe ea.

Doua zile mai tarziu, in timp ce rupea capul unui soldat, si simti pentru a mia oara acidul formic al unui semen, isi dadu seama cat de ironic e sa guste atat de mult amar, pentru un bloc de ciocolata ce era acum pe jumatate consumat. Si cat de dulce fusese de fapt pacea...
Se pozitiona apoi, impreuna cu alti 850 soldati formicizi, ca sa apere ce mai ramasese din fatada estica a blocului de ciocolata, care suferise cel mai indarjit atac din partea musuroiului vecin.

La sfarsitul zilei de conflict, trupurile furnicilor cazute numarau aproape de zece mii. Furnicile canibale, viespile, paianjenii si vrabiile mai rareau din numarul victimelor, ingramadite unele peste altele pe o suprafata de sute de picioare.

"Copil nemernic!" urla Antonia, gustand din ciocolata ca sa scape de gustul amar al semenilor. 

Niciun comentariu: