Muierea să pusese să tchicăzască dosoia, numa că iejile de
care bărbatu-so i-o zâs să nu să atingă, ierau împrăştiate pă tătă masa şi nu
putea să strecoare cârpa tare bine printre iele. Câte o iaga iera aproape
goală, maxim doi deţii, alta iera plină otchi şi tare ar fi năzuit să ieie şi
ie o duşcă, numa că aşe s-o înţăles cu bărbatu-so că fiecare-şi cumpără băutura
din penzia lui, ş-apoi iel, cum o fost perceptor pă vremuri, căpăta mai mult.
Ie şi-o gătat băutura Marţa trecută şi nici Floriţa nu o mai tchima pă la ie de
zgârcită ce iera. Iera Miercuri si poştaşu ar trăbui să vină răspoimâine, da şi
lu bărbatu-so i-o ajuns tărzâu penzia. O vinit ieri, şi ar fi trebuită să vină
Luni. Să gândea că dacă n-a vini răspoimâine, atunci Sâmbăta o’ Duminica bistoş
nu ajunje şi să nădăjduia deja unde să steie în biserică, ca să să puie lângă o
muiere ce ua tchiema pă la ie după slujbă.
Cu aiestea gânduri, tăt mojmondea în stânga-dreapta şi o
prins-o noptea acole.
Gligor, bărbatu-so, să apropia de casă dinspre bufet şi
văzând că arde lumina, s-o strecurat pă lângă gard ca să vadă ce face muierea.
Cand o vazut-o umblând dintr-un colţ în altul, vorovind sângură, iară în laboş
văzu raţa pă care o tăiat-o, că iera încă necoposlită, primul lui gând o fost “mânce-te
ameţala, nu te-oi arunca io feieş in fântână!?” Numa’ că iera aşe de bat încât
şi-o imaginat că dacă ar fi încercat aşe ceva, bistoş ar fi căzut iel primu’.
Gligor o reuşit să urce tăte treptele, numa’ că s-o
împiedicat de prag şi-o dat cu capu de jeamu uşii pă care l-o spart şi de-abia
o scăpat să nu-şi taie grumazu’.
Muierea s-o spăriet mai mult de bubuitura decât de sânjele
lui Gligor care o suduia în timp ce ie îl târa spre pat cu spatele, ţinându-l
de subsioare. Călcâiele cizmelor de gumă lăsau o dâră de tină pă care muierea
ştia ca a trăbui să le tchicăzască pâna dimineaţă, împreună cu dosoia, raţa si
cizmele. Obdielele lui Glibor ierau imbibate în nămol, din cauză că, aşe cum
chiar iel o recunoscut mai târzâu, s-o abătut de la cale şi-o intrat într-o
mlaştină. Cu obdielele ce împuţau tătă casa în mâini, muierea încercă să-şi
şteargă sudorea die pă frunte, da’ mânecile nu-i ierau bine sufelcate, aşe ca o
mărs să-şi reazăme fruntea de un ştergar pă părete. Acolo, cu capu’ liptit de
părete să gândea dacă să arunce obdielele o’ ba. Din pat, Gligor să răstea la
ia, da’ nu putea zâce nimic limpede in afara de “mnezo”.
“Ţâne-ţ gura, muşte-te muştele!” îi zâse muierea care deja
aruncase obdielele pă foc şi dădea pe gât in jos rachiul din iaga cea mai
plină. Mai ierau patru ieji si pâna în tri ceasuri le va fi gătat pă fiecare in
parte.
Următoarea zi, Gligor să trezi cu uătchii rosi si pumnii
încleştaţi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu