Ca un fulger de Luna, tu te-ai spulberat in cioburile atomului, ce a reusit sa mi se insinueze prin geamul ferecat al odaii... si mi te-ai urcat pe ceafa cautandu-ti poarta... iubita infinit de mica, praful tau e plin de mine, si te-ai da in vant...ratacito!
Ce mai crima odioasa... sa ma crezi universal!
Ma presar peste ochii tai clari obscuri si atunci... din nou, sau pentru prima oara, ma vei simti talaz al tarmului tau de pe obraz... rosu si amar, cad peste nisip trecandu-mi-l printre degete asa cum... atunci... pletele... uit sa stiu, pot sa uit ca stiu... si-atunci poate va fi adevarat... nu se va repeta... nici noaptea prinsa-n arcul ei nu va sageta soarele ce rasare de la gatul tau... in sus.