Tratament

Într-un sat de munte izolat, doctorul tocmai isi terminase vizita trimestrială, care avea ca scop monitorizarea sănătății comunității din regiune. Ca și în celelalte rânduri, doctorul ii chemase pe săteni la consultații in biroul lui permanent din căminul cultural. Rând pe rând, sătenii intrau și ieșeau pe ușă, se ridicau și se așezau pe canapeaua din sala de așteptare. Dupa numeroasele consultații, doctorul Pripescu a organizat, ca întotdeauna o sesiune de întrebări și răspunsuri cu noul primar, viceprimarul și secretara. Viceprimarul ocupase această funcție de mai bine de 15 ani și văzuse 5 primari, dintre care cu 4 avusese relații foarte benefice. Acest al cincilea era ceva mai diferit.. un inginer agronom, care in mai puțin de o lună, reziliase 3 contracte, venise cu idei pentru un sistem de irigații, se întâlnea aproape zilnic cu sătenii ca să discute problemele comunității.

De la pupitrul de pe scena caminului cultural, in halatul lui alb și stetoscopul in jurul gâtului, doctorul se adresa celor 3 spectatori îmbrăcați în haine de sărbătoare. 

"Stimați săteni, astăzi am avut o zi încărcată. Dar rezultatele sunt excelente. Am reușit să completăm 68 de fișe medicale, ne-am împrietenit și avem o idee mai bună asupra situației. Datele colectate vor fi centralizate la sfârșitul săptămânii și asta ne va ajuta să înțelegem tendința generală a evoluției lucrurilor în regiune. Va mulțumesc frumos pentru participare." 

Viceprimarul și secretara se ridicara să plece dar primarul, care era încă așezat pe scaunul dintre cei doi, îi prinse ferm de mâneci. Surprinși de inerție, ambii s-au reașezat cu o mică bufnitură. 

"Domnule Pripescu.." spuse primarul

"Doctor Pripescu" veni răspunsul imediat de la pupitru

"Doctor Pripescu.." reluă primarul

"Domnule Doctor Pripescu" completă doctorul. 

Puțin iritat, primarul se fâstâci pe scaun, îngână câteva cuvinte pe care nici cei doi vecini nu le deslușiră, apoi se ridică de pe scaun și se apropie de scenă. Își dădu repede seama că unghiul din care îl privea vorbitorul de la pupitru era în defavoarea lui, așa că făcu câțiva pași în spate. 

"Domnule Doctor Pripescu" spuse apoi primarul. "Înainte să plecați, as avea câteva întrebări" 

"Da, vă rog" 

"Care e rezultatul consultațiilor?" 

"Ah, nimic deosebit, situația este in parametrii normali" 

"Mie de exemplu nu mi-ați spus nimic.. nici măcar tensiunea.. dar celorlalți le-ați spus ceva?" 

"Păi eu sunt aici ca să colectez date.. pentru a trasa o imagine medicală mai clară pentru această regiune"

"Așa, deci ne căutați de păduchi ca să îi numărați cu ceva formulă in Excel. Dar o formulă pentru a ne scăpa de păduchi nu este?" 

Ușor amuzat, vorbitorul de la pupitru răspunse: 

"Hehe, noi nu folosim Excel. Avem software-uri mai avansate. Măsurăm tensiunea, prelevăm puțin sânge etc.dar e treaba software-ului să ne spună dacă e de bine sau de rău pentru regiune. "

"Păi până și eu știu că 100 cu 70 e o tensiune normală. A mea cât a fost?.. m-ați grăbit să ies și m-am gândit că îmi spuneți pe urmă" 

"Aș căuta în laptop, dar fișele sunt anonime.. ne interesează situația generală, parametrii in medie, înțelegeți? Dar desigur, dacă știți care e tensiunea optima, aveți posibilitatea să cumpărați un aparat de măsurat tensiunea și pentru acasă" 

"Numai vă supărați, dar atunci de ce avem nevoie de dumneavoastră?" 

Viceprimarul interveni ridicându-se și el: 

"Domnule Sebastian, doctorul vine de departe, are drumuri lungi.. poate ne trimite situația generală pe email. Aveți adresa noastră: primărie arond..." 

Primarul îl întrerupse: "D-le viceprimar, fie îmi spuneti Sebastian, fie Domnule Fălăuș, sau mai bine, ca să fim exacți: domnule primar, inginer agronom, Sebastian Fălăuș. I-am pus întrebarea domnului doctor Pripescu. Ma indoiesc ca sunteti chiar atat de sanatos incat sa nu vă intereseze răspunsul. Aveti si dumneavoastra o varsta.." 

Zambetul doctorului Pripescu se largi tot mai mult la auzul interventiei, iar la final nu se putu abtine si izbucni intr-un ras nazal, care fu intampinat imediat cu privirea glaciala a primarului. 

"Ce anume vi se pare amuzant? Unii oameni aici chiar au nevoie de ingrijire medicala. "

Doctorul reveni la o mina grava si raspunse: "Vad ca dumneavoastra sunteti foarte nou aici. Eu nu pentru asta vin la dumneavoastra. Daca vreti ingrijire medicala, va recomand si dumneavoastra si satenilor sa mergeti la clinica din cel mai apropiat oras." 

"Domnule doctor Pripescu.. vorbiti serios?!  Care clinica din care oras? Noi v-am organizat centru de experimente si colectare de date aici?! "
"Cam asa ceva, domnule primar, cam asa ceva.. De aceea zisesem mai devreme ca sunteti nou aici. Intelegerea noastra e din 2017 si organizatia noastra plateste pentru fiecare colectare de date."

"Aha, acum inteleg.. spuse primarul privindu-l sfidator pe viceprimar" Si doctori care vin sa lecuiasca oamenii aveti in organizatia dumneavoastra??

"Nu, noi doar colectam.." 

Primarul nu-i permise doctorului timp sa repete misiunea organizatiei si raspunse raspicat: 

"Dati-ne totusi ceva, ce spun datele astea? Copiii de exemplu, sunt sanatosi in general?" 
"Ah, da. Ceva despre copii pot sa va spun. Dar afirmatia e bazata pe datele culese in intreaga regiune, nu e neaparat relevanta pentru satul dumneavoastra: Copiii sufera de deficiente de vitamine si sunt in mare masura anemici." 
In acel moment, viceprimarul sari din scaun si batu o data din palme spunand: 
"Aha, deci asta puteti sa ne spuneti.. care ar fi cea mai bun leac pentru asta?"
Doctorul, putin speriat de reactia viceprimarului spuse: 
"Pai de obicei mai multe vitamine, cum ziceam. In special vitamina C.. de exemplu portocale, lamai. " 
"Multumim doctore, multumim!" raspunsse viceprimarul cu entuziasm.
Primarul, care asistase perplex la aceasta iesire neprovocata a subalternului sau, raspunse: 
"Domnule doctor Pripescu, considerati va rog anulata intelegerea pe care ati avut-o cu predecesorii mei. Ati avut si un oarecare contract?" 

"Da, v-am spus. Semnat in 2017. Avem un grant pe cercetare din care o parte o platim tuturor primariilor din regiune pentru a ne pune la dispozitie datele. Si oamenii au semnat cu totii. " 
"Nu ati spus un contract, ati spus o intelegere. Bine, orice ar fi reziliem in termenii stabiliti in acel contract. Multumesc, vom comunica pe emailul "primarie arond". Vom vedea ce au semnat oamenii.. Nu vreau sa va mai retin" Doctorul isi lua servieta si iesi salutand cu palaria. 

Secretara Elvira Stancu, orfana de tata, fusese recrutata pentru biroul primariei inca de pe bancile scolii, iar in 2019, dupa absolvirea liceului, viceprimarul o luase sub aripa lui protectoare. Fusese si ea rugata sa iasa, iar primarul si viceprimarul stateau acum unul langa altul, cot la cot pe scaunele din caminul cultural, privind pupitrul gol. Privirea primarului ramasese atintita inspre scena pe toata durata conversatiei de mai jos, initiata de viceprimarul Truncan:

"Domnule primar, e important sa avem un doctor sa vina sa faca consultatii. Unii oameni au nevoie de atentia unui om imbracat in halat alb, chiar daca nu are leacul la el. Dupa consultatii, impreuna cu fostul primar, le spuneam de care medicamente au nevoie si le si procuram pentru ei la un pret convenabil, intelegeti? Alea de tensiune sunt bune oricum pentru batrani, alea de digestie, la fel. Nu avem nevoie de experti ca sa ne spuna care sunt cele mai intalnite probleme, nu?"

Viceprimarul continua apoi pe un ton aproape soptit "Ati putea sa luati si dumneavoastra un procent din incasari, nu va intereseaza?"

"Ce varsta aveti dumneavoastra, domnule Truncan? 50 de ani? "

"52 la anu. V-as putea fi tata, domnule primar" spuse viceprimarul pe un ton jovial. 

"Si domnisoara Stancu mi-ar putea fi mama, nu-i asa? Domnule viceprimar, experienta mea in functie e foarte limitata, deci nu stiu care e procedura exacta. Dar imediat ce o voi afla, va concediez. Si pe dumneavoastra si pe prietena dumneavoastra, domnisoara Stancu."
Viceprimarul, vizibil afectat de cuvintele care ii fusesera adresate, raspunse cu un aparent calm: 
"Ce va face sa credeti ca sunt aici de 15 ani, domnule Fălăuș.. stiu sa gestionez situatii"
Spunand asta, viceprimarul Truncan se napusti asupra primarului inainte ca acesta sa poata reactiona si il asalta cu o ploaie de lovituri care nu incetara nici cand primarul Fălăuș isi pierduse cunostinta. 
Secretara, in urma instructiunilor primite de viceprimar, ii trimisese pe toti oamenii acasa. Ultimul plecase inainte cu cateva minute, iar cand Elvira Stancu intra in sala caminului cultural, viceprimarul se rasti la ea gafaind: 
"Du-te adu repede un sac!"

Sacul ce continea trupul primarului se rostogoli de pe bancheta din spate a masinii lui Truncan si se izbi de podea fiindca soferul fusese surprins de o groapa nou aparauta pe drumul dinspre podul de la marginea satului. Era noapte si viceprimarul mergea fara faruri; nu avea nevoie de ele, stiind drumul cu ochii inchisi. Pe bancheta din dreapta era Elvira Stancu, vizbil emotionata, incercand din greu sa ramana calma. Privea cand la sac, cand la oglinda retrovizoare, cand la Truncan, cand ma genunchii care ii tremurau. 
"Inca 2 minute, Elvira. Se termina povestea in curand."
Elvira nu putu sa spuna nimic, ramasese tacuta in masina si privea obsesiv la aceleasi repere de dinainte in exact aceiasi ordine: sacul, oglinda, Truncan si genunchii.. miscarile ei pareau teleghidate. 
Inainte ca viceprimarul sa il arunce pe Sebastian Falaus de pe pod, secretara reusise sa isi acopere ochii si sub protectia si intunericul din spatele celor doua palme, se auzi un tipat inabusit. Daca nu si-ar fi acoperit gura, probabil ca acesta ar fi fost cel mai puternic tipat pe care cineva l-ar fi scos in toata regiunea. 

Urmatoarea saptamana,  viceprimarul Truncan primi vizita politistilor care ii spusera ca primarul fusese gasit inecat in josul raului, la 2 km de sat. Socul viceprimarului paru atat de autentic incat Elvira Stancu se cutremura. Investigatia fusese inchisa, iar autopsia releva ca intr-adevar plamanii primarului fusesera plini de apa. Truncan convoca apoi o intalnire cu satenii si le dadu vestea care ii mahni pe multi carora noul primar le devenise foarte simpatic. In aceasi intalnire, satenii au mai aflat ca anemia este cea mai mare problema de sanatate pe care o au copiii si ca de acum inainte, o parte semnificativa din bugetul satului va fi folosita pentru a asigura distributia saptamanala de portocale si lamai. Acestea, le mai spuse Truncan, sunt cele mai bune solutii pentru a asigura necesarul de vitamia C in randul copiilor si pentru a combate anemia.In ziua in care firma contractata de Truncan isi incepuse livrarile, fusese numit un nou primar, care ulterior fusese arestat pentru delapidare de fonduri. Aceasta descoperire fusese facuta imediat dupa ce primarul le spuse satenilor ca si coacazele negre contin cantitati foarte mari de vitamina C.  

Ultimul scapă turma

In țara "exemplu-model" Israel, se observă că printre cei complet vaccinații cu Pfizer, unii au făcut forme ușoare de Covid și sunt f. contagioși.

Transmisibilitatea in % crește proporțional cu vechimea administrării vaccinului, însă datele arată că cei infectați după o dublă vaccinare in Ianuarie, au o probabilitate de transmisie a virusului de 84% !! Această probabilitate scade treptat in cazul celor vaccinați mai recent. 

Cei mai relaxați asimptomatici sunt prin urmare cei vaccinați, iar transmisia virusului transfrontalier e aproape exclusiv "asigurată" de vaccinați. În Israel se administrează deja a treia doză; va veni și a patra, probabil și a cincea, dar m-aș mira ca guvernul francez de ex. să mai aibă atâta credibilitate (sau tupeu) încât să o facă obligatorie. Cum mai mandatezi o soluție temporară, care s-a dovedit că nu funcționează ca să "salveze vieți", ci doar să amelioreze simptomele la nivel individual.  Vaccinarea celor vulnerabili e fără îndoială benefică, dar trebuie să devină o decizie strict personală, nu o datorie față de turmă.

Mai mult, cum și cui vor mai vinde lobby-stii vaccinuri pe viitor, dacă și cei vaccinați vor trebui să prezinte un test negativ ca să mănânce o supă la restaurant, să se zbenguie la concert sau să zboare la plajă? 

Come here

The mind travels easier, faster and further than any human physical body ever could. That's the main cause for the distortion of the signals that we emit and receive. It's highly improbable for us to really be in the same place at the same time; but when we are, how pure is the love..

Cei doi care s-au speriat de Vest

Într-un restaurant, un el și o ea, îmbrăcați elegant sunt așezați la o masă de culoare Burgundy.

Stau cu coatele pe masă și cu bărbia în palme analizându-și farfuriile atent. La un moment dat, incep să transfere bucăți unul în farfuria celuilalt. Când bucățile primite sunt pe gustul lor, acceptă bucuroși, iar când nu le sunt pe plac, aceștia încearcă să oprească oferta comeseanului parând bucățile când cu cuțitul, când cu furculița.
Într-un final, ambii pun tacâmurile jos și încep să mănânce cu mâinile. El termină primul și încearcă să ia din farfuria ei, dar ea se mută într-un colț al mesei și își protejează farfuria punând un cot în fața. El scoate o carte și citește râzând des. Ea se ridică, înconjoară masă,încercând să ajungă în spatele lui ca să citească din carte, dar el pivotează pe scaun ,iar când  ea devine prea insistentă, se ascunde sub fața de masă și aprinde o lanterna a cărei lumină pătrunde prin material.
După un "mmm" între dezamăgire și îmbufnare, ea îi strecoară o bucată de mâncare pe sub fața de masă, iar el o primește. Este auzit pleoscăind. De sub masă, se aude o voce solemnă cu ecou de peșteră rostind un citat din Nietzsche: "Iubirea este o stare în care omul vede lucrurile exact așa cum nu sunt". Ambii încep să râdă copios, iar după un timp, când râsul ei ajunge la o intensitate f ridicată, începe să bată cu palmele pe masă.
El iese speriat, târându-se în patru labe.  Pt.un moment, se oprește din râs, uimită, iar apoi își reia hohotele, trăgând aer tot mai greu. Când el se ridică, cu un aer indignat, ea se oprește din nou din râs.  El se întoarce la masă și își folosește piciorul  pentru a scoate cartea de sub masă. Se apleacă, o ridică și i-o oferă ei. Ea face semnul refuzului cu ambele palme și aproape că pufnește din nou în râs, dar reușește să se abțină făcând doar scurte zgomote nazale. Își termină apoi ultima bucată din farfurie și exclamă un "mmm" de satisfacție. Imediat după, el spune cu glas domol, parcă lui însuși.
"Nota, va rog"
Apare o chelneriță cu ochelari de soare, un pix și un carnețel; pipăie inițial farfuriile, apoi pe sub masă, ii buzunareste pe amândoi, apoi scrie ceva. Întreabă: "Împreună sau separat? "
El, uitând-se la ea răspunde: "Rămâne de văzut"
Ea se îndreaptă spre chelneriță încercând să citească în carnețelul ei, dar chelnerița îl închide imediat și spune "nu va permiteți...separat".
El și ea oftează, scot ambii un pachet de cărți de joc și le amestecă pe toate într-un singur teanc până când chelnerița zice un "stop" scurt și jucăuș. El îi întinde teancul, iar ea "taie" cărțile undeva la mijloc.
"Ok, priviți aici la notă", spune chelnerița.
Cu privirea ațintită în carnețel, el numără 5 cărți de dedesubt și le întoarce rând pe rând pe masă. Cei doi încep să analizeze cărțile și exclamă diferite lucruri pentru fiecare în parte.
Chelnerița le strânge și apoi le pune în buzunarul șorțului. Din același șorț scoate apoi un bilețel pe care îl pipăie și inspira lung pregătindu-se să citească, dar el o întrerupe spunând repede :
"Mai luați de aici un 4 de treflă, ați fost tare drăguță". Chelnerița, inexpresivă, acceptă cartea și o pune în buzunar împreună cu bilețelul inițial. Scoate apoi aparent un alt bilețel pe care îl pipăie și spune repede, încercând să evite o nouă întrerupere:
"Doua bilete la film. Aveți aici lista"
Imediat ce primesc lista, el și ea încep să o studieze, in timp ce chelnerița spune: " Sunt
excluse  comediile romantice, dramele și documentarele, dar încurajăm comediile non romantice filmele SF și thrillerele. In mod ideal alegeți o combinație între cele 3. Eu am fost cucerită de o comedie SF, dar nu știu dacă sunteți genul..

El și ea joacă piatră hârtie foarfecă; a treia oară, câștigă el,dr filmul e ales de ea arătând un titlu cu ochii închiși în cu ochii închiși. Își scot apoi fiecare câte un pantof: ea stângul, el dreptul și încalță în schimb pantofii chelneriței. Chelnerița, la rândul ei, încalță pantofii celor doi și iese din scenă. Cei doi stau spate in spate și apoi fac 5 pași în stil de duel din vestul sălbatic. Se întorc fulgerător, ambii cu o mână întinsă. El dreapta,ea stânga. Se studiază reciproc din cap până în picioare pentru circa 12 secunde și apoi se apropie cu pași foarte precauți. Se întâlnesc, se iau de mână și ies și ei din scenă.

Actul 2:
Chelnerița este acum vânzătoare la casa de bilete. Cei doi se apropie din direcții diferite, încălțați fiecare cu câte un pantof al chelneriței. Se pupă pe obraji și apoi se îndreaptă înspre casa de bilete unde ea scoate lista și arată filmul cu degetul, de data aceasta cu ochii deschiși.
Fosta chelneriță spune un "aaaah" aprobator și le dă două bilete. Continuă, aproape șoptit " Pe aici, dar descălțați-vă; filmul tocmai se termină, iar unii spectatori vor să înțeleagă finalul cu tot dinadinsul. Au nevoie de liniște și claritate..mai mult de claritate."

 Cei doi se pierd în spatele cortinei, iar vânzătoarea așezată pe scaun in casa de bilete începe să cânte "They can't take that away from me";

După un minut, iese un cuplu cu masti teatru *comedie* si cei doi asteapta la casa de bilete ca vanzatoarea sa-si termine cantecul. 

Vânzătoarea se opreste subit si ii intreaba: "film nou sau restaurant? 

Ei deodată"film nou!" se îmbrățișează, primesc o nouă lista, se consulta și se înțeleg perfect asupra filmului, iar apoi arată ambii foarte entuziasmați înspre același titlu. Se iau de mână și ies după cortină în pas copilăresc. 

Un alt cuplul apare acum cu masti diferite: comedie si tragedie. le e adresată aceiași intrebare și răspund deodata: 

El "film nou" , ea "restaurant". 

"Oh, îmi pare rău" spune chelnerița/vânzătoarea de bilete. N-a fost filmul potrivit pentru voi.. poate data viitoare. Ies in direcții diferite, ea în pas zglobiu, el cu privirea în pământ. 

Ultimul cuplu iese și ambii au mastile  de teatru *tragedie* Când vanzatoarea le pune intrebarea, spun amândoi *restaurant*, își strâng mâna și ies unul la 3 pași distanță față de celălalt, în aceiași direcție. 

El și ea la film. Par a avea locuri pe rândurile din fața, pentru că se uită puțin în sus in direcția publicului. Au popcorn. El bea apă, ea suc la pahar. Prima data beau, iar apoi mănâncă din popcorn. Repetă secventa de două ori și apoi rămân fixați cu ochii pe ecran.
Încep reacțiile in această ordine:
Cca.40 de secunde de râs simultan, se cotesc, se uită unul la celălalt, se molipsesc reciproc când unul pare că se oprește, iar apoi râd și mai puternic. Se aud câteva persoane care îi șușuiesc, iar ei îi ignoră și mai apoi aruncă popcorn in spate râzând și mai tare.

Când își reidreaptă privirile înspre ecran, par a fi șocați și se retrag în scaune cu ambele coate pe spătare (muzică dramatică acompaniază gesturile lor) Se iau de mână, iar apoi ea își ascunde capul în pieptul lui, iar el o acoperă protectiv cu brațul. Din când în când, ea aruncă o privire scurtă, se ascunde din nou până când la un moment dat se liniștește și își reia poziția în scaun. Urmează momente de mirare, zâmbete, dat din umeri, cotiri, un nou pufnit în râs iar la un moment dat, ea începe să gesticuleze înspre ecran apoi înspre el, arătând cu degetul, ridicând din umeri, iar încearcă să o liniștească și să o cuprindă în brațe. Ea îl îndepărtează și continuă în aceiași nota, dar apoi el spune ceva la ureche care o face să dea aprobator din cap. Cei doi se ridica și își ating vârfurile degetelor, apoi le lasă să se împreuneze, repetând asta de câteva ori cu frunțile lipite. După un timp ,El scoate doua țigări dintr-un pachet cu aceiași mână. Pune una in gură și cealaltă i-o oferă ei. Se așează înapoi în scaun cu țigările in gură și privesc tavanul.

El:"Oare eu văd lucrurile așa cum sunt?"
Ea: "Mereu..dar numai pentru primele câteva clipe"
El:"Ce vrei să spui? Și după cele câteva clipe crezi că se întâmplă?"
Ea: "Identitatea ta îți șoptește prostii". Începe să chicotească și apoi imitand o voce groasă de bărbat "înțelegem forma asta. Am mai auzit ideea. Nimic nou pentru noi"

El: "hmm..iar tu? Cum vezi lucrurile?" 

Se ridică amândoi, iar ea face doi pași înainte uitându-se undeva sus, în gol. 

Ea: "eu vreau să le observ mai mult, să le las să se joace puțin..acolo în abstract." 

El(dansand ceva asemanator cu baletul): "aș vrea sa să pot și eu, dar..” 

Ea(punanu-si ruj si uitandu-se in oglinda) : "sunt sigură că poți, ai fi mai fericit" 

El: ".. am o daltă pentru abstract pe care am inceput să o folosesc demult 

Ea: "atunci distruge sculpturile și lasă-le să renască. Apoi aruncă-ti dalta, omule" 

El: "dar nici tu nu vei mai fi aici 

Ea arunca rujul ca-colo si se uita in oglinda. *TU crezi ca asta sunt eu cu adevarat? *

El se apropie si spune : *Bine, vreau sa incerc.*
Ea: ”Inchide ochii si dă-mi mâinile” El face întocmai, iar ea începe să-l roteasca pe loc. După 4-5 rotiri, el cade și ea fuge după cortină strigându-i: ”Să ții ochii închiși!”

Apare de după cortină cu o mustață falsă,  haine vechi, o pălărie și o chitară.
După un timp el deschide ochii și o vede, privind-o foarte insistent și uimit, iar ea începe să cânte ceva atonal; evident nu știe să cânte la chitară.
După câteva acorduri nereușite, își scoate pălăria și o împinge cu piciorul în direcția lui făcându-i semn că așteaptă să primească ceva..
El scoate cărțile, le numără și pune una în pălărie.
Ea se oprește, se uită la cartea primită și pare mulțumită, lasă chitara jos și se pregătește să plece.

El: "nu vă supărați, puteți să îmi spuneți dacă știți cine sunt?"
Ea: "nu, domnule. Nu știu. Un iubitor de muzică?"

There was no one in sight all along the shore, as far as she could see; elbows sinking into the sand, she turned her head around and saw no signs that there had ever been anyone ever walking those parts...

The morning Sun had just made its way up from the sea, mirroring its endless orange rays all the way to her feet which were now lightly touched by the advancing waves. 

Next to her, there was a blanket full of knick knacks, the phone which had run out of battery, her shoes and an unopened bottle of wine. She had slept so well... but now, she was trying to take the sand out of her hair and while doing that, for some reason, she felt that this was a Wednesday. 

One of the flipflops was taken in by the waves and she rushed into the water, trying to get it but it had already been dragged out of reach. She lifted up her favourite dress up to her knees trying to advance, but soon realised that the water was too deep and that she would need to swim in order to fetch it. She ran back to the shore, took the dress off and then started swimming towards the ever advancing white flip flop. It wasn't cold, the waves were not too high and the sun was casting its gentle rays on her shoulders. Just before she could catch up with the flip flop, she had decided that this swim was actually something she really needed and contemplated for a moment the idea of serendipity. She turned on her back, trying to get as much sand out of her hair, half of her head immersed into the water.

The muffled sound of the sea resonated in her ears and when she looked up, she saw the bluest sky that she had ever seen, which elevated her outside the dimension of the conceivable world and filled her with deep gratitude for life. All her senses she understood at the same time and a blissful serenity took hold of her. She closed her eyes, and then smiled at all the people she loved, all the beautiful places she had seen, all the good memories that had ever filled her heart with joy. How could it be that she was able to summon these memories so easily? She whispered "happy".. 

When she opened her eyes, the sky had turned into the darkest blue conceivable, although there were still no clouds to be seen. As far as she could tell, it remained perfectly clear, but the Sun had somehow disappeared completely. She looked around several times, until she felt dizzy, but then finally accepted that there was no Sun; it had "gone". A very bizarre feeling overwhelmed her and for the first time ever, she thought she understood the full meaning of "nowhere".

Then, she noticed something even stranger: squinting into the line of the horizon, she thought she could see the Sun rays being projected upwards from the sea, hitting the sky as if it were a solid ceiling and spreading a very dim light across the surface above. At the point of impact, the light rays appeared to materialise into a thin, white mist which was constantly rippling towards the edges of the observable sky.

She started swimming as fast as she could towards those rays hoping that it would all prove to be an illusion. She had never opened her eyes under water before, but she was now inescapably curious to see what she would find under this mysterious surface.

When she dove for the first time, she could still not bring herself to open her eyes and reemerged to gasp for air and strengthen her purpose. The second time she dove, she opened her eyes for a second, but resurfaced immediately because she thought she had seen that the Sun had submerged and was now shinning from the bottom of the sea. Trying to chase these thoughts away, she tried to look back towards the shore, but noticed that it was now out of sight and she desperately turned 'round and 'round until she was not completely unsure which direction it was.

Darkness grew denser as the emerging rays grew thinner and she thought that if she was going to drown, she should at least discover what actually lied beneath those waves; she took a deep breath and started diving towards the sea bed while trying to keep her eyes opened. When she was halfway there, she realised that if she was to touch the bottom, she wouldn't be able to hold her breath until she could resurface, but she kept on diving anyway. When she got close enough to the sea bed, she took a fistful of sand and saw that where the sand had been removed, she uncovered a strange, translucent patch which resembled the back of a jellyfish. She began sweeping off the sand and uncovered more of that surface but that extra effort caused her to blow out the last bubbles of air that her lungs could afford her. She quickly immersed the tips of her fingers into that strange substance and felt it getting warmer the deeper she pushed. When half her arm was in, she thought she could feel the wind with her palm and desperately pushed her head through the substance, while trying to grab onto something and pull herself down faster.

She was breathing again; the sun had hidden in a white cloud, but it would seem that this would not last for long, as the immense bright sky was blue all around. She could still not clear what appeared to be sand, out of her hair..