Era o Duminică ploioasă de Mai și Sergiu se grăbea să ajungă acasă, unde câinele lui, Charlie, îl aștepta înfometat lângă ușă.
Era îmbrăcat total nepotrivit pentru ieșirea la magazin, dar nu se așteptase ca în cele 7-8 minute de mers, cât îi lua un drum, ploaia să se întețească atât de iute încât să i se îmbibe chiar și în ciorapi și lenjerie.
Își scoase telefonul din buzunar și observă cu oroare că ecranul era și el ud; încercă să îl șteargă de pantaloni, dar nu reuși decât să întindă stratul de apă uniform, pe toată suprafața.
Exasperat, privi în jur și se năpusti sub copertina unui magazin de flori, fără să observe că oamenii care se adăposteau deja acolo, ocupaseră întreg spațiul disponibil, restul fiind presărat cu diverse ghivece, ce găzduiau fel și fel de plante.
Ghinionul lui Sergiu fuse că, împiedicându-se de unul mai mare, întinse instinctiv mâna înainte și se înțepă de singurul cactus de acolo.
Nu îi era foarte clar cine începuse să râdă, dar le bănuia pe două fetițe de vreo 10 ani, ele fiind singurele care își întoarseră spatele la el.
Își analiză palma sângerândă și apoi, ridicându-și privirea, văzu o doamnă în etate care îl privea cu compasiune.
- N-aveți cumva un șervețel? o întrebă Sergiu cu o voce tânguitoare
- Nu știu, stați să văd, răspunse femeia care-și puse sacoșa jos și începu să caute energic printre legume, fructe, cutii, borcane și conserve.
O altă femeie, cam de aceiași vârstă, intreveni și scoase o cutie din propria ei sacoșă spunând:
- Vă recomand să cumpărați de acum lapte de la ”Mulger” că-i cel mai bun!
Prima femeie, care căuta încă șervețelele, îi răspunse fără să o privească:
- ”Vițelact” e mai ieftin, iar eu folosesc laptele doar pentru cafea; dar mulțumesc pentru sfat!
- Păi și așa! E foarte importantă valoarea nutritivă, iar între cele două e o diferență de la cer la pământ, insistă a doua femeie, care îi apropiase primeia cutia de lapte ”Mulger” mult prea aproape de față, ca aceasta să o mai poată ignora. Citiți doar ingredientele!
- Păi nu mă interesează, doamnă! răspunse iritată prima femeie și îi împinse cutia de lapte la o parte.
A doua femeie scăpă cutia pe jos și lichidul începu să se scurgă printr-o crăpătură destul de mare încât să formeze în doar câteva secunde o mică baltă albă. Șocată de reacția primei femei, păgubita se răsti la ea:
- Vaai, uitați ce m-ați făcut să fac! A fost 26 de Lei laptele, vă rog să mi-l plătiți!
- Nu vă plătesc eu nimic! răspunse indignată prima femeie, ridicându-se și trăgându-și sacoșa de cumpărături la o parte, ferind-o din calea laptelui, care încă se vărsa. S-a vărsat cât să tachineze o pisică. Vă dau 3 Lei.. maxim!
A doua femeie scoase un răcnet scurt și se repezi la sacoșa celeilalte femei de unde smulse un cofrag de ouă pe care îl zvârli prompt în stradă.
Prima femeie îi privi rând pe rând pe toți oamenii prezenți, cerându-le parcă lor o explicație, sau un indiciu cum să reacționeze.
- Așa ceva nu mi s-a mai întâmplat niciodată! spuse ea într-un final, privind deznădăjduită în gol.
Un individ, vizibil turmentat, i se adresă printre dinți celei de-a doua femei:
- Păi 10 ouă costă doar 15 Lei. Mai spargeți-i ceva! Izbucni apoi în râs, cu ochii închiși și sprâncenele ridicate.
În tot acest timp, Sergiu simțea înțepăturile din palmă pulsând de durere, iar sângele începu să i se prelingă până în vârful degetelor, unde se formaseră deja cațiva stropi, gata să cadă.
Femeia părea că uitase complet de șervețelele pe care i le ceruse, iar ceilalți oameni uitaseră și ei de pățania lui, absorbiți de conflictul dintre cele două femei.
Spre dezamăgirea lor, acestea se retraseră însă în părți opuse ale grupului și erau acum din nou două străine.
Ploaia nu dădea semne că va înceta prea curând, iar răpăiala devenise chiar mai grea, facându-i pe cei de sub copertină să se apropie și mai mult unul de altul.
Sergiu, cu mâna întinsă și cu palma sângerând, era tot mai strâmtorat așa că deschise ușa și intră în florărie.
Florăreasa, care era aplecată deasupra unui ghiveci, fredona o melodie ce i se păru cunoscută. Nu îl observă și tresări când Sergiu spuse:
- Bună ziua! Puteți să mă ajutați, vă rog?
Îmbrăcat în hainele de casă (un pulover vechi și pantaloni de trening), cu părul ud și cu mâna întinsă, Sergiu se apropia tot mai mult de tejghea.
- N-am, îmi pare rău, veni răspunsul florăresei, după ce îl privi preț de două secunde. Era de statură medie, ceva mai scundă decât Sergiu și purta o rochie albastră, care acestuia îi plăcea foarte mult pentru felul în care se potrivea cu fundalul galben conferit de florile expuse.
Era încă aplecată deasupra ghiveciului, unde părea să rearanjeze pământul în jurul unei plante, iar mișcările ei erau atât de elegante, precise și grijulii, încât Sergiu îi privea mâinile fascinat, fără să înțeleagă că refuzul florăresei purta cu sine și invitația ca el să iasă din florărie.
Florăreasa își ridică din nou privirea, care de data asta stărui mai lung asupra intrusului, iar acesta își reveni din scurta absență cognitivă, spunându-i:
- M-am înțepat de cactusul dumneavoastră și îmi sângerează palma (i-o arătă) Aveți cumva un șervețel?
- Ah, un șervețel doreați.. Planta e în regulă? Întrebă florăreasa în timp ce deschidea un sertar.
- Din câte am văzut, da.. Nici măcar nu i-am rupt țepii, o victorie decisivă a cactusului.
Zâmbetul florăresei îi plăcu lui Sergiu foarte mult și prinse mai mult curaj:
- Mereu aveți atât de mult clienți când plouă?
- Mda.. clienți. Dacă măcar unii dintre ei ar cumpăra ceva.. Stau doar și blochează intrarea.
- Și în plus fac și mizerie, se împiedică de plante, agresează cactuși.
Florăreasa nu zâmbi și de această dată, dar îi întinse lui Sergiu câteva șervețele, pe care acesta le folosi cu grimase pe față.
Ploua deja de mai bine de 10 minute, iar mulțimea de afară părea să crească și să se înghesuie tot mai mult. Sergiu se întrebă deodată dacă lui Charlie i-ar fi plăcut de florăreasă și hotărî că s-ar fi obișnuit foarte repede cu ea.
- Aș vrea să cumpăr cactusul în care m-am înțepat, spuse el deodată. Oare ați putea să îl livrați?
- Ah, din păcate nu livrăm comenzi sub 200 de Lei; cactusul costă doar 140.
- Care sunt florile dumneavoastră preferate de aici?
- Magnoliile îmi plac cel mai mult.
Văzând privirea pierdută a lui Sergiu, îi indică unde se aflau magnoliile,iar acesta, văzând prețul, o mai privi o dată pe florăreasă. Zâmbetul ce-i plăcuse mai devreme atât de mult, era acum stăruitor pe chipul ei, iar Sergiu anunță cu emoție:
- Bine, cactusul pentru mine, iar magnoliile le iau pentru dumneavostră! Când puteți să livrați?
- Îmi oferiți flori? întrebă ea râzând
- Din partea mea și a oamenilor pe care îi adăpostiți!
- Ah, nu știam că sunteți mesagerul lor. Dar poate ați vrea să le oferiți prietenei dumneavoastră?
- Ah, nu e cazul.. locuiesc doar cu prietenul meu Charlie, un labrador care le-ar mănânca imediat ce l-aș lăsa nesupravegheat.
Florăreasa schiță un nou zâmbet, iar Sergiu o privi cu o admirație de care era foarte conștient că risca să-i deconspire intențiile. Poate că ea ar fi sesizat-o, dacă nu-și întorcea atenția înspre un client care, știind exact ce flori dorea, încheie tranzacția în mai puțin de un minut.
În timp ce încasa banii, Sergiu începu să vadă tot mai multă frumusețe în trăsăturile ei, îi observa urechile micuțe, simetrice și dragălase, pe florăreasa și le arăta din când în când, fiindcă avea tendința de a-și ascunde în spatele lor câte o șuviță din părul ei lung și blond.
Nu părea să poarte machiaj, dar sprâncenele îi erau bine conturate, ochii verzi, genele lungi, buzele pline și gâtul delicat.
Privirea lui Sergiu se plimbă apoi pe forma ei zveltă din spatele rochiei albastre de in și întreaga ei făptură îi părea a fi înconjurată de un câmp magnetic ce avea asupra lui o putere copleșitoare. Îi simțea parfumul discret, dar senzual și intuia că dacă s-ar fi apropiat mai mult de ea, n-ar mai fi putut să-și controleze dorința care se trezea în el.
Când clientul ieși, atenția ei se îndreptă din nou înspre el, iar Sergiu își aținti imediat ochii în podea, ca și cum însăși privirea lui ar fi fost prins în flagrant. Gestul i se păru imediat ridicol și își folosi întreaga stăpânire de sine pentru a o privi pe florăreasă cu o doza acceptabilă de demnitate.
- Bine, accept florile din partea dumneavoastră și a oamenilor de afară. Ca mulțumire pentru adăpost.
- E un gest infim, nu răsplătește suficient bunăvoința dumneavoastră.
- Sunteți foarte galant domnule..
- Eu sunt Sergiu, spuse el și îi întinse mâna stângă.
- Claudia, spuse florăreasa capturându-i-o cu palma ei dreaptă. Sergiu își lăsă propria-i palmă să fie încleștată. În acel moment, simți că doar ea putea să decidă intensitatea, durata și durerea ce urma să rezulte din acea strângere de mână, iar atunci avu o senzație de claustrofobie care îi provocă un disconfort inimaginabil.
Apoi, de undeva din adâncuri, în mintea lui apăruse, cu tot cu expozițiune, punct culminant și deznodământ, o poveste completă de iubire, trădare și suferință, în care el se căia pentru exact acest moment.
Când o privi din nou, îi văzu, deși doar pentru o clipă, zâmbetul transformat, schimonosit și vitriolic, ca acela al unui demon ce-și pierduse puterea de a-și ascunde adevărata formă.
Își aminti de fosta lui soție, pe care Charlie nu o plăcuse de la bun început și se întrebă dacă nu cumva clipise într-un moment când și Mirela zâmbise la fel ca și această Claudia.
Își smulse mâna din strânsoarea ei, iar florăreasa rămase nemișcată, privindu-l cu ochii mari cum se năpustea către ieșire.
Dădu buzna afară, fără să își ia rămas-bun sau să-și întoarcă privirea, se izbi de prima femeie, care își reaminti imediat de faptul că-i promisese un șervețel, își întoarse privirea ca să-și ceară scuze de la ea, dar înainte să apuce să spună ceva, auzi o fluierătura de cauciucuri stridentă și - de parcă acest zgomot n-ar fi fost destul de neplăcut - simți că e luat pe sus, pierzând controlul asupra felului în care urma să cadă. Își aminti că, înainte de revenirea la sol, văzuse cofragul de ouă aruncat de a doua femeie în stradă și, mai ciudat de atât, avu pentru o clipă senzația că înțelege păsările de pradă care zboară deasupra cuiburilor.
Sergiu se trezi într-un pat de spital și începu să înjure. Privi imediat sub cearșaf și își mișcă piciorele, apoi degetele, dar când își mișcă și gâtul, înțelesese că fusese rănit în zona capului. Își plimbă degetele prin păr și, după un moment de spaimă în care crezu că simțea o bucățică desprinsă din propriul craniu, văzu că ce avea între degete era doar coaja spartă a unui ou din cofragul peste care căzuse.
În stânga lui, văzu cactusul în care se înțepase și citi biletul care fusese lăsat în ghiveci ”Însănătoșire grabnică!” Era de la Claudia!
Strigă ”Alo” de câteva ori, tot mai puternic, iar asistenta apăru într-un final cu o privire neutră, pe care Sergiu o asemănase cu cea a unui bucătar care, după ce își gustase mâncarea, simțea că e nevoie de puțin mai multă sare. Refuză sedativul pe care asistenta i-l oferise, dar acceptă să primească vizita șoferului care îl lovise cu mașina și care așteptase de mai bine de două ore să-l vadă.
Bărbatul intră în salon, vizibil îngrijorat, se apropie de Sergiu și i se adresă:
- Îmi pare atât de rău, n-am apucat să vă ocolesc! Cum vă simțiți?
- Nu e vina dumneavoastră; am ieșit în stradă ca un posedat.
- Da, mi-a spus Claudia că ați luat-o la goană din magazin.. N-a înțeles nici ea de ce.
- Greu de explicat.. O cunoașteți pe florăreasă?
- Da, pe ea veneam să o văd. E logodnica mea.
