Economiada

“Dragi compatrioti, Interesul national trebuie definit, mai presus de toate, ca Scop National si nu ca un bine imediat. Diferenta e ca pentru a urmari un SCOP, trebuie sa intelegi pasii intr-acolo, iar interesul de moment trebuie sa fie mereu subordonat acestuia. Timp de zeci de ani, toate campaniile politice la care am asistat au avut acelasi text: “dati-ne votul si vom ridica nivelul de trai! “, iar mai apoi acelasi pretext “guvernarea anterioara ne-a lasat o situatie dezastruoasa, pe care n-aveam cum s-o anticipam. Mai avem nevoie de un mandat!” Oamenii injura in barba, sunt indignati ca nici acum n-au crescut pensiile, ca nici acum nu s-au creat locuri de munca sau ca “si astia fura”, dar pleaca acasa palcuri-palcuri, cu capul plecat.

Ei bine, dragi conationali, aceste tertipuri ar trebui sa ne jigneasca profund. Se adreseaza unui popor care-si vede in clasa politica un fel de salvare si nu un exponent si avocat al scopului national. Asta pentru ca nimeni nu mai vorbeste de un interes national de termen lung. Oamenii nu stiu incotro se indreapta, iar stomacul plin si accesul la ultima tehnologie domina nazuintele celor care inca mai merg la vot, precum in cazul unor asini ce-si urmaresc morcovul balanganindu-li-se in fata ochilor.

Pe restul, au stiut sa va indeparteze sistematic, coborand stacheta show-ului politic atat de jos, incat a-i urmari si a incerca sa ii intelegeti, echivaleaza cu o ofensa impotriva bunului gust. V-au biruit, v-au CASTIGAT INDIFERENTA, v-au izolat in meandrele abstractului, unde va holbati prin luneta la problemele globale in timp ce lipitorile va urca incet-incet piciorul.

S-a creat astfel o clasa sociala imateriala, blurata, condamnata la tacere de propria-i delicatete, translucida si dezorganizata, ce de-abia isi mai aude gandurile. Eforturile intelectuale ii sunt acoperite de badaraniile indelung exersate, de nerusinari si grosolanii tot mai usor acceptate, de vociferarile interesului gregar, trambitate de personaje grotesti, care au aparut in prima faza ca material de amuzament, dar mai apoi saltimbancii si-au speculat audienta si au devenit autoritari. Nimic nu e mai macabru decat un clown care incepe sa vorbeasca serios, adresandu-se unei natiuni amuzate si distrase. Caracterul unui om este definit de lucrurile pe care le considera demne de amuzament… Mie nu-mi vine a rade, pentru ca acesti mascarici sunt vinovati nici mai mult nici mai putin decat de infanticid! Vreau sa fiu bine inteles: nu ma refer la infanticidul biblic, sau la pruncii ucisi de cavalerii cruciadelor, trimisi acolo de papa pentru a “promova” crestinismul. Ma refer la un infanticid pe care avocatul poporului nu-l va trimite niciodata intr-o sala de judecata, dar care este un genocid real si condamnabil in contabilitatea de peste 50 de ani a poporului (inca mi-e greu sa spun roman). Prea multor dintre oamenii care poarta torta civilizatiei si moralitatii le este sufocat instictul de perpetuare a propriei specii… Aceia care ar trebui sa duca mai departe valorile superioare ale umanitatii sunt condamnati de cavalerii economiadei la nesiguranta materiala, la neincrederea intr-un viitor demn al natiunii si chiar al omenirii, indoindu-se de valoarea educatiei pe care ar putea sa le-o dea urmasilor pentru a face fata unui tip de competitivitate eminamente mercantil. Capacitatea de-a intelege asta trebuie dublata de o anumita reactie, sau va va transforma indignarea intr-o hemorargia interna, de neoperat, ce va spori progresiv inconstienta si va duce la moarte.

Cu riscul de-a ma face prea bine ineles, vreau sa apelez la o alegorie:

Cu mult timp in urma, o barca a fost luata de ape in josul raului, curgand inspre o cascada uriasa. Cei din barca, au fost nascuti acolo si nu au manifestat prea mult interes in a sti dincotro vin si incotro se indreapta. Sunt obisnuiti sa curga… Isi aleg cate un capitan la fiecare suta de metri care, respectand mereu directia de mers, le promite ca in alunecarea inspre frumoasa si letala cascada, le va manevra barca in asa fel incat sa poata sa culeaga pietricele colorate de pe marginea raului, promisiune la care mai toti oamenii din barca aplauda fericiti, gandindu-se la abundenta si la zestrea pe care o vor lasa urmasilor. Mai e cate unul care spune: Eu nu vreau pietricele; eu as vrea sa scoatem barca asta din rau si sa mergem la lac, ca sa vaslim in directia pe care o alegem noi. Am citit in cartile stramosilor nostri, despre un lac pe care, daca il trecem vaslind cu totii, vom gasi de cealalta parte a lui, fericire impreuna si pentru fiecare in parte. Cred ca raul asta, dupa cum curge, ne va duce la o prabusire dezastruoasa.” Dar vocea ii este acoperita de cei din barca care, indemnati de capitan, urla cu o frenezie crescanda: ”Pietri-cele, pietri-cele, pietri-cele, pietri-cele!!”, in timp ce se imbrancesc si inghiontesc ca sa acapareze tot mai multe pietricele colorate. Personajul n-are decat sa sara afara din barca si sa inoate inspre prima piatra de rau destul de stabila ca sa-i suporte greutatea. Asezandu-se pe ea, va astepta alte barci, si va spera ca alti iubitori de lac vor sari din ele si isi vor cauta stabilitate pe pietrele lor. Asta pentru ca mai apoi, unindu-si cu totii pietrele de rau, sa faca o punte care ii va duce la mal, unde isi vor construi o arca ce ii va duce de cealalta parte a lacului. Acolo, prietenia si iubirea fata de semeni va face ca orice alta lege sa fie redundanta. Dar, privind in jurul lui, vede peste tot, cocotate pe pietrele de rau, cadavrele schimonosite si scheletele celor care, sarind odata din barca, s-au pierdut in ganduri si in scribalirea acelorasi idei pe pietrele lor, dar nereusind sa puna cap la cap nici macar doua dintre ele. Deznadajduit, personajul isi lasa creta sa-i cada din maini, privind-o cum curge in aval, in aceasi directie in care au curs si cretele celorlalti, acolo unde toate lucrurile curg, manate de fortele neinduplecate ale timpului, uitarii si mortii.
Nu acceptati moartea atat de blazati! Uniti-va pietrele de rau ca sa facem o punte, cititi mai mult si mai ales, dar nu pentru a va izola intelectual, ci pentru a rezona cu si a intelege ideile care pot sa salveze copiii unei sub-specii superioare de la infanticidul rasei mercantile! Da, e un razboi si neutralitatea devine condamnabila! Cand omul a devenit stapanul regnului animal, nu s-a oprit acolo ci a ramas animat mereu de o tensiune ce il va indemna sa isi intelegeaga mediul inconjurator cu singurul scop de-a-l domina.

E o amagire ingrijoratoare aceea a credintei ca daca nu percepem razboiul, vom fi lasati in pace. Nu e un conflict ideatic, cel pe care il avem, ci e un conflict pentru surprematia sub-speciei, iar sub-specia mercantila face din Economiada o arma atat de puternica incat ne va castra si ne va arde pergamentul, cu scopul de-a ne elimina pentru totdeauna. Singura salvare e auto-definirea sub-speciei creatoare si lupta, in prima faza impotriva disparitiei si apoi pentru eliminarea sistematica a relatiilor interumane de natura economica. E timpul ca dominatia sub-speciei mercantile sa fie inlocuita cu acea a umanitatii, e timpul ca omul sa isi implineasca potentialul creator in armonie cu restul naturii si in interesul tuturor, fara a simti ca cineva speculeaza si profita de energia lui vitala, ci din dorinta de-a-si face ecoul sa rasune cu adevarat in eternitate si nu sub forma unor monede din buzunarul fariseilor!