Come here

The mind travels easier, faster and further than any human physical body ever could. That's the main cause for the distortion of the signals that we emit and receive. It's highly improbable for us to really be in the same place at the same time; but when we are, how pure is the love..

Cei doi care s-au speriat de Vest

Într-un restaurant, un el și o ea, îmbrăcați elegant sunt așezați la o masă de culoare Burgundy.

Stau cu coatele pe masă și cu bărbia în palme analizându-și farfuriile atent. La un moment dat, incep să transfere bucăți unul în farfuria celuilalt. Când bucățile primite sunt pe gustul lor, acceptă bucuroși, iar când nu le sunt pe plac, aceștia încearcă să oprească oferta comeseanului parând bucățile când cu cuțitul, când cu furculița.
Într-un final, ambii pun tacâmurile jos și încep să mănânce cu mâinile. El termină primul și încearcă să ia din farfuria ei, dar ea se mută într-un colț al mesei și își protejează farfuria punând un cot în fața. El scoate o carte și citește râzând des. Ea se ridică, înconjoară masă,încercând să ajungă în spatele lui ca să citească din carte, dar el pivotează pe scaun ,iar când  ea devine prea insistentă, se ascunde sub fața de masă și aprinde o lanterna a cărei lumină pătrunde prin material.
După un "mmm" între dezamăgire și îmbufnare, ea îi strecoară o bucată de mâncare pe sub fața de masă, iar el o primește. Este auzit pleoscăind. De sub masă, se aude o voce solemnă cu ecou de peșteră rostind un citat din Nietzsche: "Iubirea este o stare în care omul vede lucrurile exact așa cum nu sunt". Ambii încep să râdă copios, iar după un timp, când râsul ei ajunge la o intensitate f ridicată, începe să bată cu palmele pe masă.
El iese speriat, târându-se în patru labe.  Pt.un moment, se oprește din râs, uimită, iar apoi își reia hohotele, trăgând aer tot mai greu. Când el se ridică, cu un aer indignat, ea se oprește din nou din râs.  El se întoarce la masă și își folosește piciorul  pentru a scoate cartea de sub masă. Se apleacă, o ridică și i-o oferă ei. Ea face semnul refuzului cu ambele palme și aproape că pufnește din nou în râs, dar reușește să se abțină făcând doar scurte zgomote nazale. Își termină apoi ultima bucată din farfurie și exclamă un "mmm" de satisfacție. Imediat după, el spune cu glas domol, parcă lui însuși.
"Nota, va rog"
Apare o chelneriță cu ochelari de soare, un pix și un carnețel; pipăie inițial farfuriile, apoi pe sub masă, ii buzunareste pe amândoi, apoi scrie ceva. Întreabă: "Împreună sau separat? "
El, uitând-se la ea răspunde: "Rămâne de văzut"
Ea se îndreaptă spre chelneriță încercând să citească în carnețelul ei, dar chelnerița îl închide imediat și spune "nu va permiteți...separat".
El și ea oftează, scot ambii un pachet de cărți de joc și le amestecă pe toate într-un singur teanc până când chelnerița zice un "stop" scurt și jucăuș. El îi întinde teancul, iar ea "taie" cărțile undeva la mijloc.
"Ok, priviți aici la notă", spune chelnerița.
Cu privirea ațintită în carnețel, el numără 5 cărți de dedesubt și le întoarce rând pe rând pe masă. Cei doi încep să analizeze cărțile și exclamă diferite lucruri pentru fiecare în parte.
Chelnerița le strânge și apoi le pune în buzunarul șorțului. Din același șorț scoate apoi un bilețel pe care îl pipăie și inspira lung pregătindu-se să citească, dar el o întrerupe spunând repede :
"Mai luați de aici un 4 de treflă, ați fost tare drăguță". Chelnerița, inexpresivă, acceptă cartea și o pune în buzunar împreună cu bilețelul inițial. Scoate apoi aparent un alt bilețel pe care îl pipăie și spune repede, încercând să evite o nouă întrerupere:
"Doua bilete la film. Aveți aici lista"
Imediat ce primesc lista, el și ea încep să o studieze, in timp ce chelnerița spune: " Sunt
excluse  comediile romantice, dramele și documentarele, dar încurajăm comediile non romantice filmele SF și thrillerele. In mod ideal alegeți o combinație între cele 3. Eu am fost cucerită de o comedie SF, dar nu știu dacă sunteți genul..

El și ea joacă piatră hârtie foarfecă; a treia oară, câștigă el,dr filmul e ales de ea arătând un titlu cu ochii închiși în cu ochii închiși. Își scot apoi fiecare câte un pantof: ea stângul, el dreptul și încalță în schimb pantofii chelneriței. Chelnerița, la rândul ei, încalță pantofii celor doi și iese din scenă. Cei doi stau spate in spate și apoi fac 5 pași în stil de duel din vestul sălbatic. Se întorc fulgerător, ambii cu o mână întinsă. El dreapta,ea stânga. Se studiază reciproc din cap până în picioare pentru circa 12 secunde și apoi se apropie cu pași foarte precauți. Se întâlnesc, se iau de mână și ies și ei din scenă.

Actul 2:
Chelnerița este acum vânzătoare la casa de bilete. Cei doi se apropie din direcții diferite, încălțați fiecare cu câte un pantof al chelneriței. Se pupă pe obraji și apoi se îndreaptă înspre casa de bilete unde ea scoate lista și arată filmul cu degetul, de data aceasta cu ochii deschiși.
Fosta chelneriță spune un "aaaah" aprobator și le dă două bilete. Continuă, aproape șoptit " Pe aici, dar descălțați-vă; filmul tocmai se termină, iar unii spectatori vor să înțeleagă finalul cu tot dinadinsul. Au nevoie de liniște și claritate..mai mult de claritate."

 Cei doi se pierd în spatele cortinei, iar vânzătoarea așezată pe scaun in casa de bilete începe să cânte "They can't take that away from me";

După un minut, iese un cuplu cu masti teatru *comedie* si cei doi asteapta la casa de bilete ca vanzatoarea sa-si termine cantecul. 

Vânzătoarea se opreste subit si ii intreaba: "film nou sau restaurant? 

Ei deodată"film nou!" se îmbrățișează, primesc o nouă lista, se consulta și se înțeleg perfect asupra filmului, iar apoi arată ambii foarte entuziasmați înspre același titlu. Se iau de mână și ies după cortină în pas copilăresc. 

Un alt cuplul apare acum cu masti diferite: comedie si tragedie. le e adresată aceiași intrebare și răspund deodata: 

El "film nou" , ea "restaurant". 

"Oh, îmi pare rău" spune chelnerița/vânzătoarea de bilete. N-a fost filmul potrivit pentru voi.. poate data viitoare. Ies in direcții diferite, ea în pas zglobiu, el cu privirea în pământ. 

Ultimul cuplu iese și ambii au mastile  de teatru *tragedie* Când vanzatoarea le pune intrebarea, spun amândoi *restaurant*, își strâng mâna și ies unul la 3 pași distanță față de celălalt, în aceiași direcție. 

El și ea la film. Par a avea locuri pe rândurile din fața, pentru că se uită puțin în sus in direcția publicului. Au popcorn. El bea apă, ea suc la pahar. Prima data beau, iar apoi mănâncă din popcorn. Repetă secventa de două ori și apoi rămân fixați cu ochii pe ecran.
Încep reacțiile in această ordine:
Cca.40 de secunde de râs simultan, se cotesc, se uită unul la celălalt, se molipsesc reciproc când unul pare că se oprește, iar apoi râd și mai puternic. Se aud câteva persoane care îi șușuiesc, iar ei îi ignoră și mai apoi aruncă popcorn in spate râzând și mai tare.

Când își reidreaptă privirile înspre ecran, par a fi șocați și se retrag în scaune cu ambele coate pe spătare (muzică dramatică acompaniază gesturile lor) Se iau de mână, iar apoi ea își ascunde capul în pieptul lui, iar el o acoperă protectiv cu brațul. Din când în când, ea aruncă o privire scurtă, se ascunde din nou până când la un moment dat se liniștește și își reia poziția în scaun. Urmează momente de mirare, zâmbete, dat din umeri, cotiri, un nou pufnit în râs iar la un moment dat, ea începe să gesticuleze înspre ecran apoi înspre el, arătând cu degetul, ridicând din umeri, iar încearcă să o liniștească și să o cuprindă în brațe. Ea îl îndepărtează și continuă în aceiași nota, dar apoi el spune ceva la ureche care o face să dea aprobator din cap. Cei doi se ridica și își ating vârfurile degetelor, apoi le lasă să se împreuneze, repetând asta de câteva ori cu frunțile lipite. După un timp ,El scoate doua țigări dintr-un pachet cu aceiași mână. Pune una in gură și cealaltă i-o oferă ei. Se așează înapoi în scaun cu țigările in gură și privesc tavanul.

El:"Oare eu văd lucrurile așa cum sunt?"
Ea: "Mereu..dar numai pentru primele câteva clipe"
El:"Ce vrei să spui? Și după cele câteva clipe crezi că se întâmplă?"
Ea: "Identitatea ta îți șoptește prostii". Începe să chicotească și apoi imitand o voce groasă de bărbat "înțelegem forma asta. Am mai auzit ideea. Nimic nou pentru noi"

El: "hmm..iar tu? Cum vezi lucrurile?" 

Se ridică amândoi, iar ea face doi pași înainte uitându-se undeva sus, în gol. 

Ea: "eu vreau să le observ mai mult, să le las să se joace puțin..acolo în abstract." 

El(dansand ceva asemanator cu baletul): "aș vrea sa să pot și eu, dar..” 

Ea(punanu-si ruj si uitandu-se in oglinda) : "sunt sigură că poți, ai fi mai fericit" 

El: ".. am o daltă pentru abstract pe care am inceput să o folosesc demult 

Ea: "atunci distruge sculpturile și lasă-le să renască. Apoi aruncă-ti dalta, omule" 

El: "dar nici tu nu vei mai fi aici 

Ea arunca rujul ca-colo si se uita in oglinda. *TU crezi ca asta sunt eu cu adevarat? *

El se apropie si spune : *Bine, vreau sa incerc.*
Ea: ”Inchide ochii si dă-mi mâinile” El face întocmai, iar ea începe să-l roteasca pe loc. După 4-5 rotiri, el cade și ea fuge după cortină strigându-i: ”Să ții ochii închiși!”

Apare de după cortină cu o mustață falsă,  haine vechi, o pălărie și o chitară.
După un timp el deschide ochii și o vede, privind-o foarte insistent și uimit, iar ea începe să cânte ceva atonal; evident nu știe să cânte la chitară.
După câteva acorduri nereușite, își scoate pălăria și o împinge cu piciorul în direcția lui făcându-i semn că așteaptă să primească ceva..
El scoate cărțile, le numără și pune una în pălărie.
Ea se oprește, se uită la cartea primită și pare mulțumită, lasă chitara jos și se pregătește să plece.

El: "nu vă supărați, puteți să îmi spuneți dacă știți cine sunt?"
Ea: "nu, domnule. Nu știu. Un iubitor de muzică?"

There was no one in sight all along the shore, as far as she could see; elbows sinking into the sand, she turned her head around and saw no signs that there had ever been anyone ever walking those parts...

The morning Sun had just made its way up from the sea, mirroring its endless orange rays all the way to her feet which were now lightly touched by the advancing waves. 

Next to her, there was a blanket full of knick knacks, the phone which had run out of battery, her shoes and an unopened bottle of wine. She had slept so well... but now, she was trying to take the sand out of her hair and while doing that, for some reason, she felt that this was a Wednesday. 

One of the flipflops was taken in by the waves and she rushed into the water, trying to get it but it had already been dragged out of reach. She lifted up her favourite dress up to her knees trying to advance, but soon realised that the water was too deep and that she would need to swim in order to fetch it. She ran back to the shore, took the dress off and then started swimming towards the ever advancing white flip flop. It wasn't cold, the waves were not too high and the sun was casting its gentle rays on her shoulders. Just before she could catch up with the flip flop, she had decided that this swim was actually something she really needed and contemplated for a moment the idea of serendipity. She turned on her back, trying to get as much sand out of her hair, half of her head immersed into the water.

The muffled sound of the sea resonated in her ears and when she looked up, she saw the bluest sky that she had ever seen, which elevated her outside the dimension of the conceivable world and filled her with deep gratitude for life. All her senses she understood at the same time and a blissful serenity took hold of her. She closed her eyes, and then smiled at all the people she loved, all the beautiful places she had seen, all the good memories that had ever filled her heart with joy. How could it be that she was able to summon these memories so easily? She whispered "happy".. 

When she opened her eyes, the sky had turned into the darkest blue conceivable, although there were still no clouds to be seen. As far as she could tell, it remained perfectly clear, but the Sun had somehow disappeared completely. She looked around several times, until she felt dizzy, but then finally accepted that there was no Sun; it had "gone". A very bizarre feeling overwhelmed her and for the first time ever, she thought she understood the full meaning of "nowhere".

Then, she noticed something even stranger: squinting into the line of the horizon, she thought she could see the Sun rays being projected upwards from the sea, hitting the sky as if it were a solid ceiling and spreading a very dim light across the surface above. At the point of impact, the light rays appeared to materialise into a thin, white mist which was constantly rippling towards the edges of the observable sky.

She started swimming as fast as she could towards those rays hoping that it would all prove to be an illusion. She had never opened her eyes under water before, but she was now inescapably curious to see what she would find under this mysterious surface.

When she dove for the first time, she could still not bring herself to open her eyes and reemerged to gasp for air and strengthen her purpose. The second time she dove, she opened her eyes for a second, but resurfaced immediately because she thought she had seen that the Sun had submerged and was now shinning from the bottom of the sea. Trying to chase these thoughts away, she tried to look back towards the shore, but noticed that it was now out of sight and she desperately turned 'round and 'round until she was not completely unsure which direction it was.

Darkness grew denser as the emerging rays grew thinner and she thought that if she was going to drown, she should at least discover what actually lied beneath those waves; she took a deep breath and started diving towards the sea bed while trying to keep her eyes opened. When she was halfway there, she realised that if she was to touch the bottom, she wouldn't be able to hold her breath until she could resurface, but she kept on diving anyway. When she got close enough to the sea bed, she took a fistful of sand and saw that where the sand had been removed, she uncovered a strange, translucent patch which resembled the back of a jellyfish. She began sweeping off the sand and uncovered more of that surface but that extra effort caused her to blow out the last bubbles of air that her lungs could afford her. She quickly immersed the tips of her fingers into that strange substance and felt it getting warmer the deeper she pushed. When half her arm was in, she thought she could feel the wind with her palm and desperately pushed her head through the substance, while trying to grab onto something and pull herself down faster.

She was breathing again; the sun had hidden in a white cloud, but it would seem that this would not last for long, as the immense bright sky was blue all around. She could still not clear what appeared to be sand, out of her hair.. 

Visul

Deschisesem si inchisesem ochii de trei ori, inainte sa dau atentie ploii care imi lovea geamul si care ma facuse sa ma eliberez din cearsaful meu intortocheat. Cu urechile ciulite, ascultam neobisnuita cadenta a stropilor mici care isi alternau caderea monotona si apasatoare cu izbiturile galagioase ale picurilor trantiti de vant in geamul meu. Mi-am dat draperia la o parte ca sa privesc stropii ce se prelingeau pe fereastra si in departare, parea ca intreg orizontul era sagetat de apa care isi croia drumul printr-un labirint de lumina difuza si simteam ca cenusiul de-afara contrasta foarte puternic cu reveria din care ma dezmeticisem. Fusese una fantastica! Imi aminteam franturi cu mici pete de culoare care acum, nu se potriveau nicaieri. Ah, imi parea atat de rau ca dadusem la o parte draperiile de intuneric atat de inconstient, pentru ca inundatia de lumina mi-a intunecat decorul oniric, precum o sabie care taie pe neasteptate funia unei cortine grele de la teatrul absurd, lasandu-l pe spectator mut si dezorientat. Si nu fusese un decor oarecare... Visasem o padure deasa unde rataceam temandu-ma mereu de aratarile ce ar fi putut sa imi sara in cale de dupa copaci; nu stiu cat a durat orbecairea, dar deodata, ma trezisem intr-o poenita abundand in raze de soare, unde am fost intampinat de o vrajitoare tanara, incredibil de frumoasa, care imi spusese ca daca voi trece de testele ei, care la inceput imi pareau imposibile, imi va dezvalui secrete intregului Univers si pentru care fusesem asigurat, cu contract semnat, ca NU urma sa platesc cu sufletul; am trecut de fapt un singur test si mi-a spus ca acela le insumase pe toate. Mi-a dat sa ma infrupt din Intelepciunea tuturor sufletelor care s-au desavarsit vreodata, fara sa trec eu insumi prin chinurile devenirii; ma gandeam ca sunt atat de tanar si totusi atat de norocos pentru ca fiecare enigma era de fapt o frantura de Adevar, un puzzle pe care il vedeam potrivindu-se perfect oriunde as fi ales sa-l asez. In mintea mea nu rezona totusi nimic concret din aceste franturi, tineam minte doar felul in care ma facea sa ma simt; acea certitudine se risipea acum irevocabil... Ma plimbam ca intr-o cusca prin apartamentul meu inchiriat, incercand sa-mi amintesc visul pentru ca numai visul mai conta acum, nimic altceva! Asistam tranchilizat la putrefactia propriului meu spirit, pierdeam viata in fata unui computer, socializam din nevoie elementara mai degraba decat din apartenenta ideologica, traiam fara idoli sau modele de urmat, fara credinta, tot mai nesigur pe felul in care ar trebui sa ma raportez la universul din jurul meu, tot mai legat de sistem si astfel pierdut intr-un adanc anonimat. Castigarea unui sens lumesc, oricat de mic, o vedeam drept o simpla salvare practica pe termen scurt, despre care spuneam ca-mi va aduce doar alte ambitii de evolutie si astfel stagnam pierdut si incapatanat, refuzand ideea ca lumea poate fi inteleasa cu adevarat altfel decat rational, judecatile a priori luau mereu locul empirismului, parandu-mi a fi toate axiomatice. Bineinteles ca in convingerile mele autosuficiente, vointa mea era tocita la maximum, nu avea putere de stimulare a energiei din mine.Asteptam cu totii infrigurati acel ceva din viata noastra care sa ne dezvaluie cele mai alese calitati, dar ne sterilizam vointa cand prin repetarea dorintelor in gand, le dam forme din ce in ce mai originale si abstracte si de frica esecului intarziem momentul in care sa trecem la implinirea lor. Suntem multumiti cand gasim oameni care sufera ca si noi de aceleasi probleme, au aceleasi vicii si evitam compania "arogantilor" care se cred mai buni decat noi pentru ca sunt curajosi, increzatori si au un scop de implinit. De fapt e stiut faptul ca oamenii sunt mult mai usor de unit in jurul unui viciu decat in jurul unei cauze nobile.
Daca viata nu mi-ar fi dat un branci destul de puternic ca sa-mi sparg cusca, as fi continuat sa ma consum in spatiul meu mic si sufocant, iar povestea pe care am sa v-o spun, nu ar mai fi existat.
Era trecut de orele 10 ale diminetii; o dimineata de Duminica anosta, ce anunta strazi pustii si pe plan social, imi prevestea cel mult o iesire la cafea, dupa o invitatie telefonica lispita de entuziasm, in care, fie ca o lansam eu, fie ca imi era lansata de vreun amic, se simtea aceal cinism de fundal care spunea "oricum nu ai nimic mai bun de facut". In acea Duminica, n-am sunat, n-am asteptat vreun telefon, am decis pur si simplu sa plec de acasa in cautarea unei lumi care sa ma surprinda.

Unghiul drept

Sunt convins ca exista in randul celor care ma stiu, destui care sa fie in stare sa izbucneasca la capatul rabdarii intr-un "STII cevaa..."

Urmarea ar fi probabil un sirag de observatii pertinente care mi-ar pune la indoiala judecata, aparenta, apartenenta, gusturile si poate chiar morala.

La finele acestei critici dure, acel cunoscut defulat mi-ar arunca o privire scaparatoare - de justitiar in drepturi depline - iar eu m-as bucura pentru ca am fost atat de insuportabil incat i-am dat ocazia sa fie sincer.

Oamenii pot tolera "insuportabilitatea" in doze diferite; si cu cat sunt mai civilizati (adica mai calmi) cu atat doza respectiva devine mai mare. Mi se pare ca trebuie sa fim cu atat mai salbatici cu cat oamenii cu care relationam sunt mai retinuti. Si nu ar trebui sa ne cerem iertare nici daca le provocam acea criza de nervi. Sa ne asteptam mai degraba la multumiri...mai tarziu.

Semafor, 3, 2, 1...

Taxime-tristul

Taxime-tristul isi priveste ceasul si construieste un turn de monede
Astepandu-si viitoarea iubita imaginara sa vina ca sa-i spuna directia
El va taia calea unui biciclist, iar injuratura lor va fi identica
Doar ca biciclistul o va urla, iar taxime-tristul o va spune pe a lui in gand,
Ca sa nu ofenseze domnisoara client, fiindca ea va fi iubita lui de mai tarziu

Masina lui are frane si acceleratie, se adapteaza bine situatiei din trafic
Doar inima ii bate in acelasi ritm de multi ani:
Cam la jumatatea vitezei dintre frecventa stergatorului de parbriz si a avariilor
Dupa niste calcule facute intr-o zi ploioasa,
Cand astepta un anonim ce-l facuse sa opreasca intr-o zona unde nu era permis
Ceasul mergea, inima batea, ploaia perdea...

Semafor 3,2,1, start! Secundele acestei citadele sunt captive in doar trei culori
Iar el inconjoara strazile precum un secundar ce se straduieste sa devina minut.
Stie ca maine va reveni, crede ca isi aminteste ca si ieri a fost aici,
In timp ce volanul rotund se roteste-n sensul giratoriu,
Clienta isi pune mana pe tetiera lui si ii atinge parul
Iar el parcheaza pe trotuar fiindca au ajuns la destinatie: "23 de Lei va rog"

Va gasi loc de parcare dupa doua ture in jurul blocului,
Si va cobori incet, intinzandu-se, dezmortindu-se, scuturandu-se;
Va pune mana pe capota masinii, ca sa-i simta motorul cald si s-o mangaie,
Precum un calaret istovit ce bate tandru gatul roibului ca sa-i multumeasca pentru efort
Ah, parfumul ultimei cliente i s-a insinuat atat de puternic in memorie...
O silueta apare aievea in camera lui obscura spunandu-i "Ai avut o zi grea, ce zici de un masaj"?

Ti-am cumparat rama asta frumoasa, de ce nu stai cuminte in ea?

Daca as cunoaste adevaratele motivatii ale oamenilor, probabil ca i-as detesta pentru ca nu imi mai dau sansa de-ai suspecta de nimic.

Sa incercam sa gasim o teorie unificatoare pentru toate suferintele omenesti; o escatologie a individului care sa batatoreasca o carare oarecare intr-o directie anume; si anume una luminoasa.

Sa ne ascutim maceta care sa poata taia prin hatisul de necuprins al istoriei, in speranta de-a ajunge intr-o poiana scaldata in razele soarelui, unde se afla o Rosetta Stone a motivului pentru care Viata exista.

Sa mai scormonim in egiptologie, sa mai dezbatem cine a scris si calculat pentru intaia oara, sa mai disecam niste creiere, sa il adaptam pe anticul Dumnezeu si mai mult diavolescului om contemporan, sa ne prefacem ca avem un scop, sa mai citim niste carti cu emotii, calcule reci si imaginatie, sa mai ascultam niste muzica, sa mai degustam niste vin, sa mai visam la niste ipostaze in care suntem in sfarsit protagonistii principali.

Umbla falnic, acopera-ti cat de bine poti cheita care ti se rasuceste in spate si nu lasa ca vreun cuvant sa tradeze cat de confuz esti si tu...    

Cu o rama asa frumoasa, de ce sa nu stam cuminti in ea?