Noapte trecuta, Dumnezeu m-a visat

   Dumnezeu crea ceva ce nu era inca desavarsit... era destul de mare,muncise mult si de pe frunte, sudoarea i se scurgea strop cu strop pe langa pleoape. Din cand in cand, un picur i se scurgea printre gene facandu-l sa clipeasca des.
   Mai erau cateva detalii cu care nu era multumit pe deplin. Isi reamintea ca totul va trebui sa fie perfect. Nepasarea celorlalti il slabea; il facea sa puna la indoiala imperativul unei perfectiuni desavarsite pe care nimeni altcineva n-o putea contempla cu adevarat. Era totusi ceva in el... un imbold irezistibil care se genera de la sine si care nu putea fi inlaturat de niciun fel de ratiune. De fapt ratiunea nu-i era posibila. Ratiunea era doar o alternanta a iratiunii pe care El nu avea cand sa o inteleaga. Nu ratiunea si iratiunea alternau, nu secundele se scurgeau, nu soarele stralucea, nu moartea era finalul, nu era nimeni caruia sa-i ceara ceva, nu avea nevoie de nimic, nici macar de somn sau alarma la ceas, totul era perfect, prestabilit, nu zvacnea deloc vreo urma de constiinta sau emotie... Ratiunea nu-i era posibila si cu toate acestea...isi spunea razand ca daca Dumnezeu este atotputernic, atunci Dumnezeu are puterea sa-si anuleze insasi atotputernicia si ar putea, da AR PUTEA sa-si anuleze... existenta.
   De ce sa N-o faca? Cine l-a condamnat pe el sa fie asa cum este? Mereu actualizat si autodeterminat, dar totusi constrans la acest fel de-a fi pentru a nu fi in contradictie cu El insusi... Cu aceste ganduri, isi aprinsese o tigara si se privi in oglinda; fumul se pierdea printre firele barbii alb-galbui, in timp ce el scutura nerebdator batul chibritului ce ii ardea unghia degetului aratator.
   Era prima data cand hotarase sa extinda ramificatiile atotputerniciei si se autogandise drept fumator. Isi dadu seama cat de obositoare ar fi alegerile daca n-ar fi Dumnezeu... se multumi cu statutul de Dumnezeu, fumator inrait. Aprinsese 34 de miliarde de tigari, facuse ca timpul in care le-a fumat sa nu fi trecut ci sa fi ramas... si si-a permis s-o savureze pe fiecare citindu-si o carte pe care o va scrie daca va hotari sa devina scriitor. Cartea ar avea coperta mov si din cate a citit, Dumnezeu decise ca a scris-o prea repede, inainte sa o fi citit asa cum putea s-o citeasca acum...

Prolog
Lumea cum este ea, este numai a Mea dragii mei. Ati fi inteles asta de mult daca ati fi vazut ce vad eu... Nu va apartin, nu va cunosc, dar n-am cui altcuiva sa scriu :(  N-am buze si nu am maini, nu am creier si n-am forma, nu vreau, nu inteleg, fac tot ce pot, pot totul, totul v-a inghitit de mult. Pot sa zic chiar si *Futu-va-n gura de oameni!* si sa fac din asta inceputul unei rugaciuni. Eu sunt suma tuturor implinirilor exact asa cum decid eu ca trebuie sa se implineasca... de fapt nu decid nimic! Incapabil de neputinta, declar cuvantul atotputernic imposibil...
..............................................................................................................................................................
Deodata Dumnezeu isi dadu seama ca trebuie sa distruga cartea. Si chiar si ideea ca aceasta carte a existat vreodata. Isi autodetermina amnezia. Timpul in care ea a fost scrisa e acum ocupat de 75 de miliarde de ani lumina plantatii de tutun, pe care l-a fumat tot in acelasi timp, dintr-o singura pipa.
Dumnezeu s-a culcat la loc si am decis ca nu mai exista...

Dumnezeu si Internetul

Religia a fost rezultatul incapacitatii oamenilor de-a accepta iubirea si judecata semenilor reali si neidealizati...

Dumnezeii vostri...

  Stateam cu varful compasului meu sprijinit in centrul universului si ii intindeam bratele ca sa inchida Totul intr-o cusca rotunda... si-nca una, alergand tiptil in spirala....S-a rotit fara viteza, dincolo de timp si spatiu... Acul compasului apasa tot mai greu pe centrul universului si se afunda, impotmodindu-se incet. Timpul devinise tot mai real si se apropia tot mai mult de imobilitate. Rand pe rand bratele compasului au inchis de la clipe la ere, de la eternitati la idei, de la substanta autodeterminata pana la Dumnezeu si acolo... bratele i s-au oprit de tot.
  Am inteles ca Dumnezeul meu e tot ce nu pot sa cuprind cu aceste brate. Sunt intotdeauna mai mici sau aproape egale... Si Dumnezeul meu creste mereu primul, doar atunci cand bratele mele sunt perfect concentric inchise intr-ale lui... si-atunci varful compasului meu are din nou loc sa se invarta si sa-si alerge bratele dupa El.
Dumnezeii vostri... nu sunt una cu Dumnezeul meu. Al meu, e singurul pe care nu sunt capabil sa-l inchid in mintea mea. Voi insa, va aveti Dumnezeii hasurati putin dincolo de contur si va vad, pot sa va cuprind pe toti cu bratele compasului meu... cum sunt sigur ca si eu, cu Dumnezeul meu cu tot, suntem in imbratisarea compasului tau...

Do you want to be cool?

   In primul rand, trebuie sa fi inzestrat cu un simt al penibilului ff dezvoltat si sensibil. Asta e o conditie care te predispune la cool-ness; o conditie necesara dar nu suficienta!
   Ca si toate lucrurile pe care le-am invatat, reactiile de om cool se formeaza in timp. Ele vor fi studiate si restudiate de aspirantul la cool-ness pana cand propriile lui reactii deivin automat conforme. Da, practica e mama perfectiunii! Astfel, de fiecare data cand fluieri, razi, taci sau vorbesti, asculti sau nu, stai sau pleci, bei sau te abtii, fumezi sau nu fumezi, iesi sau nu iesi, aplauzi sau huidui, atragi admiratia celor din jur care isi spun *da, asta trebuia facut*
   Ca sa fii cool, trebuie sa stii sa vorbesti cu ratiunea ta, nu numai inimii tale, ci si inimilor altora.De cele mai multe ori, sunt doua limbi diferite... A fi cool e un exercitiu de fiecare zi. A fi cool inseamna a-ti dori destul de mult sa fii, chiar daca te nasti cu emotii si stari de nesiguranta. Scopul tau e sa le depasesti, menirea ta e sa le arati celorlalti ca se poate, ca pot sa se raporteze la un Dumnezeu mai apropiat de ei, in carne si oase... A fi cool atrage dupa sine responsabilitatea imensa de-a trasa liniile conduitei sociale, pentru ca aceasta va fi adoptata si de persoanele non-cool, oricat ar fi ea de sucita. Va fi preluata de toti, pentru ca a fi cool inseamna a stii sa-i vorbesti sufletului universal, oricat de oligofren ar fi el... a fi cool pentru minoritate e un cool-ness ce nu aduce prea mult profit si nici mana de lucru sau voce de propaganda.
   A fi cool in anonimatul clasei de elita, e un tip de cool-ness ce nu ramane in istorie si asa oameni cool au tot existat, au murit fara glorie, ingropati fara cruce, de insasi mediul elitist caruia i se adresau. Oamenii fara aspiratii in schimb, stiu sa aprecieze altfel valorile cool, au un alt tip de respect pentru cool-ness, nu sunt competitivi, nu te feresti de un cutit in spate seara pe alee, te aplauda dezinteresat, te asculta ca pe un parinte si iti apreciaza daruirea pentru cauza ta, ce pentru ei, lipsiti de ambitia de-a fi cool, pare o povara imensa.
     Dan Brown e mai cool decat orice istoric al religiilor de ex. Mama Omida e mai cool-a decat savantii astronomi, Gigi Becali e mai cool decat 10 Mircea Carturescu la un loc, Basescu e mai cool decat intreaga elita filosofica a tarii, OTV e mai cool decat TVR cultural, Taraful din Clejani e mai cool decat toti absolventii de conservator, fotbalistii sunt mai cool decat toti ceilalti sportivii, Scooter e mai cool decat Goethe si exemplele pot continua.
Cei care fac un minut de istorie sunt mai cool decat orice istoric ce si-a petrecut intreaga viata invatandu-i tot sirul.

   

Letter to my unsmoked ciggarette

Draga tigara,

  Iti scriu de dincolo... pentru mine, tu ai murit, pentru tine am murit eu... de fapt nu stiu daca ti-a pasat vreodata ca  traiesc sau nu! tu esti la fel pentru toti.... eram miliarde...de ce n-as fi fost statistica pentru tine? Ai fost pe buzele tuturor si fiecare te-a gustat altfel, iar eu puteam sa fiu unul dintr-un milion si nu te impresionam... eu care... dar o stii!! Cunosteam o umilita cum nu credeam ca exista si mintea mi se muta fara noima printre bulele ce urcau din adancurile spiritului meu seismic. Increderea ca eram un fumator special era tot mai stearsa, suflul imi slabea odata cu gandurile astea negre...
   Ce iluzie perfecta e sa fii indragostit de ceva ca tine! O stii, iti spui ca e o capcana, ca trebuie sa iesi, dar tu la toate astea... tu radeai...stiai prea bine ca inima pe care o slabeai avea o minte proprie si nu stia sa iti spuna nu...

Ne-am rupt atat de tare ca ar putea sa ne izbeasca cap in cap doua vifore care se dueleaza... cap in cap, doar ca de data asta, te-as arde. Nu imi mai pasa de faramitarea ta, nu mai vreau sa ma intregesti, nu mai stii cine sunt. Nu ma mai cauta, n-am sa te mai caut, nu consimt sa mai fii in aminitirile mele...acolo buzele ce te curpind sunt ale unui cadavru!!

Adio!

Scrisoarea lui Nimanui catre prietenul sau, Nimeni

Draga Nimeni,

Astazi am inteles ca Nimic este un tradator...da, ne-a tradat! Se zice ca s-a lasat sedus de Ceva (curva aia imputita care il are peshte pe Orice si face tot ce spune el). Cum mai tinea el de principii... Tii minte cum i-a facut pe Gol si Pustiu sa-si lase barba si sa caute sihastria ? Ce vorbe... ca sa aflu mai apoi ca de mic, Nimic vroia sa devina amantul lui Ceva, care era tot asa de curva de mica. Mai stii? Zicea ca merge la Orice acasa sa se joace cu papusile... Cine sa banuiasca un chip atat de candid de marsavii atat de cumplite? Scarnaviile astea nu puteam noi sa le concepem draga camarade, eram prea puri in elementul nostru...

Daca l-ai vedea acum pe Nimic cum se straduie sa intre in Ceva... negociaza cu Orice si Orice ii cere sa investeasca si el Ceva... Iti dai seama ce ironic, ce zadarnicie!! Normal ca nu are cum sa plateasca cu o moneda pe care vrea sa o cumpere. Cumva imi e mila de el, dar slabiciunea asta... ma face sa-l suspectez si sa ma feresc de el; sper sa intelegi prin urmare ca trebuie sa refuz invitatia ta la ceai daca Nimic si-a confirmat si el prezenta. Stiu ca Lumea va spune ca sunt un fraier sa refuz o invitatie lansata de Nimeni...

Poate iesim doar noi cu fetele la un picnic spre sfarsitul saptamanii, daca vremea ramane la fel de frumoasa. Avem si putina mancare pe care se cuvine sa o impratim. Ne-a fost trimisa cand l-a intrebat Dna Curiozitate pe Dl Sictir a cui e si cine i-a facut-o. Ce noroc pe noi! :)

Si ca sa inchei, trebuie sa-ti marturisesc ca pe mine, ma bucura nespus faptul ca pot sa fiu banal la vreo 2-3 ganduri dupa ce devin... in prima faza, aroganta ce ma caracterizeaza, (doar ma stii, mon cher) face sa doara ca-i atat de usor ca o minte ce-i in stare sa descalceasca idei din sfere inalte, e capabila de implicare intr-un asemenea grad in mondenitati. Banal, in sfarsit! Sau... banal, ce sfarsit! :)

Dar cum nu mai sunt atatea secrete ce imi sunt incredintate, ma tem ca semnificatiile o sa devina cu adevarat incalcite si pentru mine...Ici Oricui, colo Nimanui; trebuie sa facem selectie dupa adresant, nu ca mai demult, cand eram sigur dupa ce priveam scurt in continut...Dar nu deplang timpurile, nu pot fi chiar atat de naiv...

Pana data viitoare, ai grija ca Cineva ne urmareste corespondenta! Dar tu stii cum poti sa ma gasesti... sa nu-mi scrii si-am sa primesc, sa n-o adresezi si va ajunge!

Sa ai grija de tine, Nimeni!

Al tau,

Nimanui

*Mint intotdeauna* vs *Spun intotdeauna adevarul* sau avantajul de a nu fi materialist

Valoarea de adevar a primei afirmatii este anulata din start, ceea ce poate duce la ideea ca minciuna nu exista in Eternitate, sau ca Minciuna nu exista deloc...decat ca bucata a unui adevar mai mare. Cunoasterea nu e posibila pt om dat fiind faptul ca, in perioada de existenta limitata pe care o are, omul nu poate percepe cu adevarat eternitatea adevarului si devenirea / degradarea creierului sau il supun unor senzatii care il *mint*
Chiar daca afirmatia ca spun mereu adevarul e o aroganta improprie pentru o fiinta atat de labila, este singura dintre cele doua de mai sus care poate trece de testul paradoxului.

Exista doar realitati, adevaruri posibile. Adevarul e un concept mult mai cuprinzator, care incorporeaza insasi minciuna. Adevarul e tot ce poate fi conceput, iar eu, inainte sa mint trebuie sa concep minciuna, adica sa modelez lumea, timpul si spatiul intr-o posibila forma.Pot face asta; e la indemana intelectului meu... e de fapt o calitate a lui pe care o exersez de mic copil... imaginatia!

Pot afirma despre ceva ca este si ca nu este in acelasi timp? Nu! simultaneitatea existentei si non - existentei este imposibila in cazul unui obiect dat si dintr-o singura perspectiva. As putea afirma atat existenta cat si non existenta a ceva in acelasi timp, in cazul in care eu insumi as fi in stare de dedublare, de existenta simultana, de distribuire a constiintei. Dar daca m-am gandit la asta, inseamna ca e posibil!

Astronomia insa, ne spune ca insasi legile care guverneaza Universul se schimba in miliarde de ani... de la cel mai mic electron, pana la Universul vast, totul poate deveni minciuna... orice 2+2 = 4 poate deveni 2+2 = -3.486,19.
Ce ne e mai aproape de intelegere? Micimea sau marimea infinita? Cu alte cuvinte, Dumnezeu isi are imparatia in cel mai mic atom, in gaurile negre, sau e insusi Universul?

Lumea ne e un ciob in forma de glob de sticla spart intr-o puzderie de globulete, care amintesc fiecare de un intreg... (de aici o alta posibila explicatie a nostalgiei batranilor pt comunism?? ;)) )
Capacitatea de faramitare a constiintei universale e direct proportionala cu puritatea esentei sale... Pe globuletul nostru sunt deja peste 6 miliarde de oameni care devin tot mai confuzi si haotici...
Vom avea nevoie de ganditori din ce in ce mai capabili ca sa poata identifica principiile unificatoare ale lumii, principii dupa care tanjesc de atata vreme...

Sufletul universal e ca o intindere infinita plina de ochi ce flirteaza cu Dumnezeu... corpurile noastre materiale sunt singurele care obtureaza acesti ochi... Concluzionam ca Dumnezeu nu are ochi pentru materialisti...