hungry?

I didn’t make omelet this morning because I had dreamt that the whole Universe is an egg falling from the butt of a proud hen in a bigger universe and the whole time we recorded until now is halfway of the egg’s fall. Later on, giants made of countless galaxies, were playing squash against the east wall of the universe in order to help it hatch faster. Earth found itself in a sparkle of the chicken’s eye as the hatchet cut off its head. Humanity was sliding down a rollercoaster of blood splashing out of the chicken’s headless body and on their way down, they were still fighting each other. As the blood finally settled in a puddle, we have found the general love and harmony we had been longing for since the time Empedocles defined them. In my dream, blood indeed, had to be spilled in order to find peace. 

Frankenfrog

Sometimes, when the sun hits the smooth surface of the lake, casting its rays among the waterlillies,

Ipocriti vechi si noi

Ipocrizia 

O fi revarsand dintr-o inima adapata peste masura la izvorul umanitatii ce nu se poate autocontine? Sau poate din mandria de-a crea o expresie exacta si digerabila pentru sentimentul general? Poate e o rasa care se perpetueaza precum mutatiile unor specii si se permanentizeaza cand acele mutatii sunt benefice pentru supravietuirea speciei...

Ipocrizia nu exista fara puterea intuitiva a ipocritului care se activeaza pe fondul unei convulsii populare, a unei indignari inoculate si programate, pe care acesta are puterea sa o sesizeze si sa-i devina partizan in timp record; Ipocritul model se aliaza si aliniaza in mod natural, devenind vocea impunatoare, ce stabileste atitudinea potrivita in legatura cu nedreptatea cutare sau cutare. De cele mai multe ori reuseste asta, dand dimensiuni fantastice insemnatatii subiectului pentru intregul curs al umanitatii. 

Oricare ar fi cauza pt care "lupta",  cuvintele mari si actiunile potrivite pot sa insemne pentru ipocrit scandurile lipsa ale unui pod ce leaga anonimatul de leadership. Si acesta intuieste asta atat de bine, incat trece poate sa sara din pielea lui direct in pielea altora, fara empatia intermediara. Sau sa devina un expert in finalitatea unui fenomen caruia nu-i cunoaste inceputul si natura ciclica... Si e cu atat mai convingator incat s-a convins si pe el insusi!

Problemele sunt acum globale, responsabilitatea individului care nu-si cunoaste nici vecinii de scara, se intinde peste mari si tari. Daca mananca inghetata, trebuie sa o faca cu un sentiment de vinovatie, gandindu-se la cei din Africa. Friptura are un gust de crima! Daca homosexualii prea declarati ii provoaca repulsie, e clar ca el are o problema psihica, la dus va canta o piesa cu 1 minut mai scurta, sting becul de ziua Pamantului (oricum ii plac lumanarile si lampile pe gaz) 

Dintre cele mai mari ipocrizii raspandite vreodata, il citez cu dezgust pe Gandhi "fii schimbarea pe care vrei s-o vezi in lume" sau "doar eu sunt de vina ca lucrurile merg asa cum merg". Autoasumarea unei asemenea importante iti da sentimentul de factor decisiv, alimenteaza ipocrizia la maximul, pompeaza atmosfere in piepturile activistilor imbatati de aere si legitimizeaza discursurile politicienilor. Daca umanitatea se va schimba vreodata, schimbare va fi un efect si nu o cauza! Pe fondul izolarii cotidiene a individului pe propria-i insulita in deriva, indemnul lui Gandhi are o vadita tenta de cinism... Ia nu mai da tu vina pe cei din vaporul de lux ca nu-ti arunca o scara sa urci la bogatiile si cunoasterea lor, gandeste-te cum sa-ti folosesti pomul de pe insulita ta, ca sa construiesti o casa, un vapor al tau si sa lasi ceva urmasilor tai! 

Ipocritii sunt zidari. Inalta mereu, neobositi, ziduri. Creaza o zona tampon intre om si supraom. Si primul nu va avea cum sa invete de la ultimul pentru ca amandoi vor vorbi mereu cu peretii.

Inspre rasarit

Furtuna tocmai trecuse… Acum pe strada era liniste, copacii isi intinsesera bratele parca pentru a se imbratisa peste aleea umeda, strabatuta de o dara lunga de lumina, ce era aruncata si intinsa la nesfarsit de felinarele aliniate soldateste de-o parte si de alta a ei. Adieri timide ale vantului mai scuturau frunzele incovoaite de picurii ploii, iar gazele iesisera din adaposturi si roiau din ce in ce mai jucaus in jurul piloanelor cu coifuri de foc. Una cate una, luminile caselor din imprejurimi se aprindeau, iar oamenii ieseau timid la geam, cautandu-si semenii din priviri; nimeni nu mai vroia sa doarma, era parca impotriva firii, acum ca noaptea urlase atat de amenintator. Si chiar daca tacuse de ceva timp, toti erau convinsi ca putea sa se revolte din nou, pentru orice alta pricina, necunoscuta vreunui suflet pamantesc. Nelinistea a durat cam un ceas, timp in care unii se gandeau ingrijorati la recoltele lor, altii la rudele lor de pe mare sau la cei care se aflau aproape de albia raurilor ce la fiecare ploaie mai abundenta isi ieseau din matca ca sa devoreze si sa inghita totul. Dar cum ploaia si vantul pareau ca incetasera, luminile incepura sa se stinga, ca si cand natura soptise sufletelor sa faca liniste… Cand in spatele ultimei ferestre se cufunda intunericul, greierii de august isi reluara cantecul lor monoton, iar luna reusea sa aprinda norii noptii doar cu un varf.

Doi ochi flamanzi priveau infinitatea de ochi ai cerului, deslusind din ce in ce mai usor fapturi negandite, ce pareau a fi gata sa se napusteasca in orice moment de pe cer si sa nimiceasca totul; licarul subit al stelelor cazatoare ii smulgea de fiecare data o exclamatie admirativa desi vasuse atat de multe paturi de astre, in atatea nopti pe care le-a asteptat atat de rabdator sa albeasca! Se simtea pironit acolo, fara nicio sansa de a se ridica si prin mintea lui fulgerase gandul ca pamantul de sub el era un infam magnet ce putea fi invins; inca nu stia cum. Locul pe care statuse intins pe intreaga durata a ploii, era cu siguranta mai uscat decat oricare altul cat ai fi vazut cu ochii, capul pletos ii era ud, iarba pe care o turtise ii increstase semne ciudate pe spate, picioarele ii erau furnicate de amorteala unei imobilitati prelungite, il cuprindea un frig ce-si sapa drumul din ce in ce mai adanc in oase. Deodata, asa intins pe spate, isi misca bratele si picioarele ca si cum ar fi vrut sa descrie un om Vitruvian animat si incepu sa rada multumit. Dupa lungi ezitari, se ridica pe coate, apoi in picioare si privi in jur. Isi vazuse propriul contur in iarba si incerca sa-si faca umbra sa se intinda perfect peste forma pe care si-o desenase acolo; nu reusi... Cand arunca ultima privire inspre cer, i se paru ca vede o poarta uriasa, iar de-o parte si de alta a ei, nimic altceva decat zabrele. Peste tot imprejur, se desfasurau mici ochiuri de apa, unele poate reflectand bucati de constelatii, altele adapostind imaginea feerica a stelelor care se inveleau si apoi se dezveleau de nori; isi spusese ca, de atunci inainte, va renunta sa se priveasca in oglinda…

Stratele Unite ale Americii

I guess it is a bit cruel what happened to the non-Americans who have been fed American culture. Romanians of my generation especially have had it very very rough, cause they have been 8-9 when the communism ended and were raised with American role-models, missing their nation's. Of course we all wanted to move to America.

The dangers of dying

I was watching myself turn into a dot, through the eyes of a ladybug which launched itself from the tip of my finger, in a vertical flight. 

Why are people more terrified by the Apocalypse than by their own deaths? The end of the whole world would mean that the hope of returning into another form back here, would be pointless. The death of one, bares a slight possibility of recurrence.

I've got a common identity with this world; my capacity of understanding or imagining things in it, can be stretched to the point where my senses are convinced that I share a common vision with any living or non-living thing.
Now, for instance, I imagine myself falling down as a raindrop and splashing into a puddle of other raindrops. I've become the whole puddle where a kid jumps in with both feet, disintegrating the watery mass, bringing us raindrops closer to our original form. For a moment, my self awareness increases, but it only lasts for as long as the flight. Landing onto the ground, the puddle reforms around me and I get stuck there, subject to the common laws of all raindrops in the muddy puddle.

Can I hope and pray that the Sun will send me back, up in the sky? I will rush towards the cloud which will make me come back raining on orange trees, then linger on their leaves for as long as I can, before sliding down onto the beautiful people who are dancing with the rain and wouldn't mind my embrace...

I have once wished for a world of pure joy, then for a world of pure individual purpose, then for a network of consciences of pure joy and strong purpose, which could all see each other from outside of their own network, then I understood that wishing is playing with powers which are beyond my earthly grasp and finally I understood that a conscience capable of wishing is the gift itself.



For when a ladybug dies, the end of the world has happened...

cine rade la urma, scrie istoria!

Imi propun sa scriu ceva amuzant.
Ceva la care sa rada si copiii si adultii cu toti dintii. Si sugarii si batranii, deoportriva fara niciunul.

Buuun, as incepe printr-un indemn: imagineaza-ti doua maini care ies din ecran si te gadila "la" sub ambele brate.
Daca nu reusesti sa-ti imaginezi, fie te gadili singur, fie inchide postarea asta ca n-am nevoie de cititori ca tine!
Rog pe cei care au inceput sa rada imaginandu-si mainile sau gadilindu-se singuri, sa sara peste paragraful de mai jos, hahaha, hihihi, multumesc :)) :)) :))

PENTRU CEL CARE NU RADE SI PENTRU CEL CARE REFUZA SA SE GADILE:
Nu esti bineveniti aici, ancora cu care te-ai infipt in realitate te trage de fapt de gat in jos, in umilinta concreta a Pamantului. Daca nu incepi sa razi atat de tare incat sa scuturi lantul ancorei, viermii vor urca din pamant pe lant si iti vor consuma obrajii si buzele serioase, lasand loc unui ranjet cu toti dintii


CELUI CARE RADE, FIE DE LA INCEPUT, FIE DUPA CITIREA PARAGRAFULUI DE MAI SUS:

Heeei, sa trecem la amuzameent! :))

Primul experiment:
Ne imaginam un liliac si o guma de mestecat in cadere libera spre capul unei grase cu parul cretz si voluminos.  Poate guma fusese mestecata chiar de liliac...Ce facem dupa ce guma si liliacul aterizeaza in parul  grasei cretze? Scoatem un sprei de tantari si o bricheta si dam cu un jet de foc ca sa alungam sobolanul zburator sau... sa il prindem in mrejele gumei topite, dupa caz. Daca liliacul zboara tipand cu peruca in flacari, iar tu incepi sa vezi niste bulinute rosii si verzi cu albastru, transformandu-se in stelute inseamna ca ai fost lovit. Cazi in urma pumnului pe care ti l-a aplicat grasa si te mai si huiduie lumea de pe strada.
Primul experiment n-a reusit, ok... nu-i graba, cine rade la urma, scrie istoria!


Al doilea experiment:
Intr-o vara, unui om al strazii, incepe sa i se para ca lumea se leagana in ritmul pasilor pe care ii face. In fata lui, cat vede cu ochii, totul danseaza aievea. Mai mult, are impresia ca apasa Pamantul atat de tare incat il scufunda cu un picior si-apoi il contrabalanseaza cu altul. Incearcand sa-si tina un echilibru cat de cat, se napusteste pe toti oamenii si pe toate lucrurile care ii apar in cale, provocand dispret, teama si manie, dar ceea ce-l surprinde e ca dupa cateva sute de metri, cineva asupra caruia se aruncase cu bratele intinse, il imbratiseaza pentru cateva momente magice... Atunci, incepe sa auda si muzica in ritmul careia pasii lui ii balanseaza Lumea, iar dansul muzicii nu poate fi decat balet, e atat de imbatator pentru simturile lui, incat ii da impulsuri irezistibile. Varfurile picioarelor ii picura delicat peste caldaram, luneca pe bulevard strecurandu-se acum printre toti si toate, imaginandu-se prea fragil pentru a mai fi atins sau a se atinge de ceva. In pasii saltati, ii lasa pe toti uimiti, admirandu-l cum isi croieste calea si parand singurul om din oras care stie unde duce drumul lui. In fata garii, se opreste in varful piciorului stang, se roteste 180 de grade si se aseaza ca si cum ar fi repetat asta de multe ori sub indicatiile unui regizor. O punga, un praf argintiu, Noapte Buna!

Va urma...