Inspre rasarit

Furtuna tocmai trecuse… Acum pe strada era liniste, copacii isi intinsesera bratele parca pentru a se imbratisa peste aleea umeda, strabatuta de o dara lunga de lumina, ce era aruncata si intinsa la nesfarsit de felinarele aliniate soldateste de-o parte si de alta a ei. Adieri timide ale vantului mai scuturau frunzele incovoaite de picurii ploii, iar gazele iesisera din adaposturi si roiau din ce in ce mai jucaus in jurul piloanelor cu coifuri de foc. Una cate una, luminile caselor din imprejurimi se aprindeau, iar oamenii ieseau timid la geam, cautandu-si semenii din priviri; nimeni nu mai vroia sa doarma, era parca impotriva firii, acum ca noaptea urlase atat de amenintator. Si chiar daca tacuse de ceva timp, toti erau convinsi ca putea sa se revolte din nou, pentru orice alta pricina, necunoscuta vreunui suflet pamantesc. Nelinistea a durat cam un ceas, timp in care unii se gandeau ingrijorati la recoltele lor, altii la rudele lor de pe mare sau la cei care se aflau aproape de albia raurilor ce la fiecare ploaie mai abundenta isi ieseau din matca ca sa devoreze si sa inghita totul. Dar cum ploaia si vantul pareau ca incetasera, luminile incepura sa se stinga, ca si cand natura soptise sufletelor sa faca liniste… Cand in spatele ultimei ferestre se cufunda intunericul, greierii de august isi reluara cantecul lor monoton, iar luna reusea sa aprinda norii noptii doar cu un varf.

Doi ochi flamanzi priveau infinitatea de ochi ai cerului, deslusind din ce in ce mai usor fapturi negandite, ce pareau a fi gata sa se napusteasca in orice moment de pe cer si sa nimiceasca totul; licarul subit al stelelor cazatoare ii smulgea de fiecare data o exclamatie admirativa desi vasuse atat de multe paturi de astre, in atatea nopti pe care le-a asteptat atat de rabdator sa albeasca! Se simtea pironit acolo, fara nicio sansa de a se ridica si prin mintea lui fulgerase gandul ca pamantul de sub el era un infam magnet ce putea fi invins; inca nu stia cum. Locul pe care statuse intins pe intreaga durata a ploii, era cu siguranta mai uscat decat oricare altul cat ai fi vazut cu ochii, capul pletos ii era ud, iarba pe care o turtise ii increstase semne ciudate pe spate, picioarele ii erau furnicate de amorteala unei imobilitati prelungite, il cuprindea un frig ce-si sapa drumul din ce in ce mai adanc in oase. Deodata, asa intins pe spate, isi misca bratele si picioarele ca si cum ar fi vrut sa descrie un om Vitruvian animat si incepu sa rada multumit. Dupa lungi ezitari, se ridica pe coate, apoi in picioare si privi in jur. Isi vazuse propriul contur in iarba si incerca sa-si faca umbra sa se intinda perfect peste forma pe care si-o desenase acolo; nu reusi... Cand arunca ultima privire inspre cer, i se paru ca vede o poarta uriasa, iar de-o parte si de alta a ei, nimic altceva decat zabrele. Peste tot imprejur, se desfasurau mici ochiuri de apa, unele poate reflectand bucati de constelatii, altele adapostind imaginea feerica a stelelor care se inveleau si apoi se dezveleau de nori; isi spusese ca, de atunci inainte, va renunta sa se priveasca in oglinda…

Stratele Unite ale Americii

I guess it is a bit cruel what happened to the non-Americans who have been fed American culture. Romanians of my generation especially have had it very very rough, cause they have been 8-9 when the communism ended and were raised with American role-models, missing their nation's. Of course we all wanted to move to America.

The dangers of dying

I was watching myself turn into a dot, through the eyes of a ladybug which launched itself from the tip of my finger, in a vertical flight. 

Why are people more terrified by the Apocalypse than by their own deaths? The end of the whole world would mean that the hope of returning into another form back here, would be pointless. The death of one, bares a slight possibility of recurrence.

I've got a common identity with this world; my capacity of understanding or imagining things in it, can be stretched to the point where my senses are convinced that I share a common vision with any living or non-living thing.
Now, for instance, I imagine myself falling down as a raindrop and splashing into a puddle of other raindrops. I've become the whole puddle where a kid jumps in with both feet, disintegrating the watery mass, bringing us raindrops closer to our original form. For a moment, my self awareness increases, but it only lasts for as long as the flight. Landing onto the ground, the puddle reforms around me and I get stuck there, subject to the common laws of all raindrops in the muddy puddle.

Can I hope and pray that the Sun will send me back, up in the sky? I will rush towards the cloud which will make me come back raining on orange trees, then linger on their leaves for as long as I can, before sliding down onto the beautiful people who are dancing with the rain and wouldn't mind my embrace...

I have once wished for a world of pure joy, then for a world of pure individual purpose, then for a network of consciences of pure joy and strong purpose, which could all see each other from outside of their own network, then I understood that wishing is playing with powers which are beyond my earthly grasp and finally I understood that a conscience capable of wishing is the gift itself.



For when a ladybug dies, the end of the world has happened...

cine rade la urma, scrie istoria!

Imi propun sa scriu ceva amuzant.
Ceva la care sa rada si copiii si adultii cu toti dintii. Si sugarii si batranii, deoportriva fara niciunul.

Buuun, as incepe printr-un indemn: imagineaza-ti doua maini care ies din ecran si te gadila "la" sub ambele brate.
Daca nu reusesti sa-ti imaginezi, fie te gadili singur, fie inchide postarea asta ca n-am nevoie de cititori ca tine!
Rog pe cei care au inceput sa rada imaginandu-si mainile sau gadilindu-se singuri, sa sara peste paragraful de mai jos, hahaha, hihihi, multumesc :)) :)) :))

PENTRU CEL CARE NU RADE SI PENTRU CEL CARE REFUZA SA SE GADILE:
Nu esti bineveniti aici, ancora cu care te-ai infipt in realitate te trage de fapt de gat in jos, in umilinta concreta a Pamantului. Daca nu incepi sa razi atat de tare incat sa scuturi lantul ancorei, viermii vor urca din pamant pe lant si iti vor consuma obrajii si buzele serioase, lasand loc unui ranjet cu toti dintii


CELUI CARE RADE, FIE DE LA INCEPUT, FIE DUPA CITIREA PARAGRAFULUI DE MAI SUS:

Heeei, sa trecem la amuzameent! :))

Primul experiment:
Ne imaginam un liliac si o guma de mestecat in cadere libera spre capul unei grase cu parul cretz si voluminos.  Poate guma fusese mestecata chiar de liliac...Ce facem dupa ce guma si liliacul aterizeaza in parul  grasei cretze? Scoatem un sprei de tantari si o bricheta si dam cu un jet de foc ca sa alungam sobolanul zburator sau... sa il prindem in mrejele gumei topite, dupa caz. Daca liliacul zboara tipand cu peruca in flacari, iar tu incepi sa vezi niste bulinute rosii si verzi cu albastru, transformandu-se in stelute inseamna ca ai fost lovit. Cazi in urma pumnului pe care ti l-a aplicat grasa si te mai si huiduie lumea de pe strada.
Primul experiment n-a reusit, ok... nu-i graba, cine rade la urma, scrie istoria!


Al doilea experiment:
Intr-o vara, unui om al strazii, incepe sa i se para ca lumea se leagana in ritmul pasilor pe care ii face. In fata lui, cat vede cu ochii, totul danseaza aievea. Mai mult, are impresia ca apasa Pamantul atat de tare incat il scufunda cu un picior si-apoi il contrabalanseaza cu altul. Incearcand sa-si tina un echilibru cat de cat, se napusteste pe toti oamenii si pe toate lucrurile care ii apar in cale, provocand dispret, teama si manie, dar ceea ce-l surprinde e ca dupa cateva sute de metri, cineva asupra caruia se aruncase cu bratele intinse, il imbratiseaza pentru cateva momente magice... Atunci, incepe sa auda si muzica in ritmul careia pasii lui ii balanseaza Lumea, iar dansul muzicii nu poate fi decat balet, e atat de imbatator pentru simturile lui, incat ii da impulsuri irezistibile. Varfurile picioarelor ii picura delicat peste caldaram, luneca pe bulevard strecurandu-se acum printre toti si toate, imaginandu-se prea fragil pentru a mai fi atins sau a se atinge de ceva. In pasii saltati, ii lasa pe toti uimiti, admirandu-l cum isi croieste calea si parand singurul om din oras care stie unde duce drumul lui. In fata garii, se opreste in varful piciorului stang, se roteste 180 de grade si se aseaza ca si cum ar fi repetat asta de multe ori sub indicatiile unui regizor. O punga, un praf argintiu, Noapte Buna!

Va urma...

Rostogol

Intr-o zi, isi propusese sa compuna o melodie in notele careia sa poata fereca spaima si durerea. Primele 8 note erau despre oamenii cu suflet copil; ei vor sa calatoreasca datorita inertiei sufletului lor, care are destula putere de zbatere ca sa ii miste pe oameni unde vrea el, pentru ca e neobosit si cu chef de joaca. Aceleasi note povesteau si despre cei cu suflet batran si obosit, care nu mai vor sa calatoreasca sau se intorc repede acasa, fie ca pleaca la piata sau pe un alt continent.  Pe urmatoarele 12 note ce urmeaza in cantec, se reda perspectiva dinauntrul  rostogolirii unui balon imens, in josul unei campii. Si se rostogoleste, se rostogoleste pana cand celui care se rostogoleste inauntru i se pare ca, la intervale muzicale bine stabilite, rateaza o iesire, cand spre dreapta, cand spre stanga.Vederea dinauntru balonului este perfecta, insa doar pe o dunga circulara de o transparenta perfecta, trasata pe un arc de cerc.
Lungimea arcului de cerc

unde L_arc este lungimea arcului de cerc, r este raza cercului, n este măsura unghiului sectorului de cerc măsurat în grade, iar  este o constantă matematică.

  Cu toate acestea, nu are abilitatea motrica de-a deturna balonul si curiozitatea creste la fiecare cotitura ratata, transformandu-se in anxietate. Inauntru balonului,din cauza abruptului,cel care se rostogoleste, experimenteaza o viteza dubla fata de cea de la inceput si ritmul melodiei isi dubleaza tempo-ul. Balonul, incepe sa sara, rostogolindu-se, facand salturi din ce in ce mai mari, ramanand in aer tot mai mult, rostogolindu-se chiar si in aer in acelasi ritm nebun, in cadenta alerta a muzicii care se aude si din afara si dinauntru balonului. Prin urmare, sunetul melodieie este cand infundat, cand cu ecou. Dupa ce sare pana ajunge aproape de zbor, balonul cade intr-un final pe o Aliniere. Alinierea nefericita a unui ciob, a unui spin si a unei pioneze, care il sparg si il fac sa explodeze violent, proiectandu-l pe cel care se rostogolea inauntru balonului, intr-o rostogolire proprie, neasistata, pe acelasi traseu descendent. Aici muzica se schimba, cu toate ca notele ce urmeaza sunt in acelasi registru. Abia iesit din balon, rostogolitorul observa alt verde,alt albastru,alt rosu, pe care ar vrea foarte mult sa le atinga cu degetele, daca degetele n-ar fi prea ocupate sa ajute palmele sa stranga genunchii, care la randul lor, stransi de piept, ii ajutau fruntea sa se sprijine. "Rostogol, rostogol,rostogol" era si refrenul... Si era un refren cu foarte foarte mult lipici; nu-ti mai iesea din minte! Rostogol... Asa isi dorea sa fie si numele lui. Pentru ca rostogolul era plin de rost, cum urma sa arate prin sunete, aceasta melodie, in urmatorul ei fragment.

Cand culorile, notele, lumina, instrumentele, greata si frica au explodat, muzica era pictata in note peste tot in jurul arcului de cerc transparent. Balonul ar fi fost complet transparent daca nu ar fi avut inscriptionate acele note ce se rostogoleau, atarnau, defilau, se derulau, se inmulteau, cantau, porneau si se opreau, il ferecau si rostogoleau in jos, tot mai in jos, pe abruptul unei dare de campie, ce ii patrundea cu mare viteza in ochi. La fiecare rostogol, manunchi cu manunchi, cosi iarba si o cusu in centrul ambelor retine in forma simbolului de infinit ce se rotea suspendat, pana cand explozia o facu sa se redezmembreze in simple fire de iarba ce fosneau verzi, dar parca nu chiar verzi. Zona parietala a capului chel (al carui frunte era sprijinita pe genunchii stransi la piept de catre palme cu ajutorul degetelor) se spiralase intr-un vartej foarte adanc, care supsese toata muzica, scufundand-o in rotocoale. Melodia era acum mai accentuata decat inainte,sunetele mai ample,masurile mai apasate, rezonand atat de zgomotoas in capul lui, incat anihila cu maxima autoritate orice alt gand.

Se rostogolea intruna si repeta sacadat in ritmul propriei rostogolirii:
"E aceiasi melodie? E aceiasi melodie!"
1,    2,    3,    4 -  Inspirand, soptit:" E aceiasi melodie?"
1,    2,    3,    4 -  Expiriand, soptit: "E aceiasi melodie!"

Ametela si greata il facura sa-si desclesteze degetele, indepartandu-si palmele de pe genunchii care  (nemaifiind stransi atat de bine pe piept) nu mai putura sa tina fruntea lipita, facandu-i capul sa se ridice din adapost si sa se izbeasca de flori, iarba si pamant, lunecand pe frunte si genunchi.in josul campiei. Daca rostogolirea ar fi continuat, mainile i-ar fi fost cu siguranta rupte din cauza pozitiei lor contorsionate. Asa, alaturi de frunte si genunchi, folosi si dosul palmei pentru a frana pe flori, iarba si pamant.

Si iata ca se opri! Dar nu putu sa-si alunge din minte raspunsul la intrebarea daca e aceiasi melodie...
Era singurul raspuns pe care-l avea, privind din mijlocul campiei, cum pe langa el se rostogoleau baloane mici si mari, fiecare acompaniate de o melodie...

Stuck in a moment

The clock on the wall stood still. Furious drops of rain replaced the pendulum’s slow and dull ticking as if they would impose time to rush toward its end.

He woke up anxious to know where he was. He would later regret that he had forced the dream to vanish so quickly and be replaced by the normal, usual surrounding. There it was: the order of things... were all of them in their right places? Let's see: clumsy painted walls, the other bed, the table in between, the book, the notebook, all his pens, the petrol lamp, the black, dirty ceiling above it, the spider net in the corner opposite to his bed, with its five flies caught in it, the Persian rug with its same colours and same complex geometry, with the same stains and the same cat sleeping on it, the same blue slippers lying by the edge of the bed, on the floor, the same stack of clothes to be donated (without any further delays!!) to the homeless shelter from the third building on the left, the new door which was already broken- he should have gotten it way cheaper, both of the four squared windows, half covered by the same white curtains, his same painting on the wall: quarter of an apple and four birds in a cage. As far as he knew, nothing was missing.

His eyes circled the room again, just to be sure, but all things seemed to shape in perfectly; the concept of Home became clear and all its blurry elements were now decisively carved into the background. His mind stopped inquiring and accepted to rest - it knew that place; it was safe and comfortable. Let there be light! 

These 2 seconds were the same every day, so tonight, he will again feel like today was the first and only day he had ever woken up, making the next morning feel like yesterday was the first and only time he had ever gone to sleep. Over the years, his life had made him very very tired...

Self - Bus

Pe autobuz

Lumea se imbulzea, tinandu-se de bara, soferul conducea neglijent, robotic, cu frane multe si bruste, privind fix, in departare, cu lanul de porumb in spatele ochilor. Uneori, mai privea in oglinda, absent, si oamenii ce se contractau si dilatau in ritmul franelor bruste, ii pareau ca un banc de pesti ce se dispersau si adunau fugind de pestii rapitori. Vazuse el la Discovery...
Trei baloane se miscau si ele in ritmul pasagerilor, iar cele trei fetite ce le tineau, de-abia reuseau sa-si tina degetelele pe bara. Langa ele, o pensionara ce se asezase pe scaunul de la margine, isi cauta legitimatia de gratuitate in plasa pe care o pusese pe scaunul celalalt.  Fetita cu balonul rosu o atinse pe batrana cu balonul si ii spuse:
"Stii, caracterul nu e direct proportional cu varsta..."
Batrana o auzi, dar paru nu intelesese ce vrea sa spuna fetita si se uita la ea foarte mirata.
"Stam aici balanganindu-ne cu totii de minute bune... iar plasa ta e intacta si in siguranta. Nici nu vreau sa stiu cate vieti de om valoreaza siguranta pisicii tale"
"Dar am catelas acasa" spuse batrana, in continuare neintelegand cum poate o fetita sa-i vorbeasca asa.
Intre timp, controlorul ajunsese in dreptul batranei si ii ceru legitimatia, dar acesta n-o gasise si la urmatoarea statie, o dadura pe batrana jos, dupa ce salutara cativa prieteni de pe autobuz care nu se sinchisisera sa arate vreun bilet.