Intr-o zi, tatzoasa fara scrupule se trezi cu un fel de pojar. Nu stia nimic despre aceasta boala, simtea ca nu e drept... Nici ca isi deschisese ochii si simti ca fatza ii era plina de bube si iritatii. Se panicase si fugi cat o tineau calcaiele la oglinda din baie. Un strigat ascutit, robinetul incepu sa curga si ea incepu sa scuipe in chiuveta ca si cum ar fi vrut sa se lepede de infectie... Apoi, deodata o superstitie puse stapanire pe ea cu o putere covarsitoare: Dumnezeu intr-adevar pedepseste!
Si vru sa se salveze... asa incepuse sa-si aminteasca toate lucrurile bune pe care le facuse, hasurand cu gandul peste toata ocara, barfa si minciuna. Simtise ca a reusit sa deseneze o pisicuta alba de cateva saptamani, care se plimba dragalas si neindemanatic pe un fundal roz cu violet deschis. O admira cu constiinta adormita, si crezu ca inimii ii cresc ochi de Nefertiti; dar apoi aparu o pereche de ochelari de soare, oglindindu-se intr-o balta in fata careia pisicuta se poticnise, fiindu-i frica s-o treaca.
Si-atunci inima isi stranse ochii, pisicuta si fundalul roz-violet se pierdeau in micimea infinita a zarii, cu fiecare pas al pisicutei. "Stai pisicuto, nu pleca din inima mea!"; dar pisica nu se mai intoarse, continuandu-si mersul dragalas tot mai departe, in zare. In urma animatiei hasurate, ramasese loc pentru un poster urias "Viata fara de scop a unei tatzoase fara scrupule". Tatzoasa isi scutura capul, dar nu reusi decat sa blureze putin literele, care mai apoi se distingeau la fel de clar.
Neavand ce face, incepu sa se uite la pozele ce se derulau sub titlu. Simtea ca mancarimile erau mai puternice de fiecare data cand pozele aminteau de rautatile fara scop care devenisera un reflex zilnic, necontrolat. Imaginile o prezentau pe ea, tzatoasa fara scrupule, ranjind si soptind ceva intr-o ureche neatasata de nimic. Tintele defaimarilor si barfelor ei ii aratau pozele mari si inramate si inganau "scarpina-te, da, scarpina-te!" intr-un tumult de voci soptite. Era o amestecatura a soaptelor din pozele deja vazute, cu pozele care inca nu fusesera aratate si cu cele ce inca nu au fost pozate... Tatzoasa auzea voci de musuroi, de nori de praf, de pietre de moara, de traznete, de fete de varsta ei, de muzica si note, de filme si CH4, de viitori fetusi ce sclipeau in ochii copilasului privind-o din bratele unei femei grase cu aparenta inestetica.
Formase numarul mamei ei, dar cand vru sa apese butonul verde, raspunsese fara sa vrea unui apel venit de la un numar ciudat, pe care nu avusese timp sa-l distinga. "Alo?" si vocea spuse imperativ "Kratzen sollst du dich, kratzen!!!" Incepu atunci sa simta ca mancarimea nu mai poate fi astamparata decat cu scarpinaturi foarte apasate. Unghiile i se inveleau si amestecau cu pielea tenului, fruntea ii era brazdata de zgaraieturi curgandu-i sangeriu din sprancene peste ochii mari si mirati; tzipa tzatoasa fara scrupule si tzipatele ei erau drepte.
Durerea de sub care se nasteau alte mancarimi, sub care era alta durere, sub care erau alte mancarimi, nu mai putea sa fie acoperita cu nicio animatie hasurata, inima cu ochii scosi tremura intr-un coltz interior al cosului din piept, unde simtea o mancarime inca si mai puternica. Cu o mana continua sa-si scarpine fatza, iar cu cealalta incepuse se-si zgarie tare tzatza, in cautarea inimii fricoase.
"Astamparati-va, astampara-v-as, astamparati-ma, scarpinati-ma mai bine, mai tare!!" urla ea cu unghiile mainii stangi adanc infipte in limfa fetzei curgand in mici bucatzele.
Vazu penultima poza. Urechea in care soptea era despicata din propriul ei cap, iar ea vedea in oglinda a carei rama o tinea cu ambele maini cum isi mutilase chipul. Auzea inima amortita cu ochii scosi batand infricata sub coastele pe care le ajunsese cu unghiile, sub tzatza tzatoasei fara scrupule.
