Intr-o zi, in plina vara, un clovn imbracat strident, statea rezemat in cot si privea spre linia orizontului de amurg dintr-un lan de secara coapta. Ultimele albine plecasera de mult, iar zgomotele greierilor incepusera sa ii izbeasca in timpane ca un metronom, in pulsatia caruia, gandurile ii erau chemate si alungate. Cu ochii stransi, isi imagina zeci de sageti de mouse ingramadindu-se in jurul unui punct imaginar unde se incarcau cu intentii soptite. Nu era nebun, fiindca stia cum sa faca vocile sa taca, doar ca singuratatea il facea sa fie un mare las. Cu un efort de concentrare sustinut, se orientase pe o singura sageata, dadu un click dreapta si reusise sa inchida pagina. Liniste, intuneric, pustiu, imens pustiu, de necuprins, iar cand cuprins, cuprins in intuneric.
Dorinta de a striga, ramasese doar o intentie care, in mintea lui se consumase... si cum se consumase: volumul strigaturii fusese intentionat ascendent, dar se auzea descendent, fiind mai incet cu cat striga mai tare, iar in apogeu se auzi ca ultima replica a unui ecou. Asa ca renuntase sa mai strige, cautandu-si sagetile cu ochii stransi... iata ca aparu una alba. Cu un click dreapta, vazu optiunile, dar ii fu frica sa selecteze "close page", asa ca alesese "Save Image As" si ajunsese in partitia D, unde dadu un nou click dublu pe un oras ce se anima, secunda cu secunda cu oameni ca pareau sa il observe cand treceau pe langa el.
Chiar isi izbise umarul de o femeie frumoasa, care il privi mirata, iar el o lovi cu pumnul in spate fara ca trecatorii sa observe. Se oprise in fata vitrinei celei mai apropiate si se vazu curat, barbierit, pieptanat, imbracat ca la oras, cu o servieta in mana stanga (pe care o tinea foarte strans) si isi dadu seama ca stie directia pe care trebuie sa o ia. Incepuse sa fuga si pasii ii devenisera mai mari, sariti, pana cand observa ranjind ca fugea pe capurile localnicilor, mototolind palariile damelor cochete, lunecand pe perucile varsnicilor si sarind peste copiii mici, ca sa nu se impiedice din pricina diferentei de nivel. Un barbat ce purta un tricou pe care scria "am 39 de ani", fusese ales pentru aterizare. Ii sari cu mainile in gat si acesta, sub greutatea poverii cazute de nicaieri, fusese trantit cu fata pe asfalt, dar nu murise, ci spusese "multumesc". Ii semna tricoul si se ridica privindu-si mana stanga, unde mai tinea inca servieta. Incerca sa o lase, degetele inclestate refuzau sa il asculte. "Dar am ajuns!" isi spusese, apoi isi cauta in buzunarul interior un cutit de 38 de cm cu care isi taie mana. Servieta se deschise cu combinatia 0390 si inautru gasi o poza cu o mana taiata si un aparat foto. Facuse poza si apoi, vazu ca in poza din servieta, mana fusese inlocuita cu o alta, ce imortalizase o femeie ce lua cina, zambind de partea celalta a unei lumanari. Dublu click si simti gustul carnii de caprioara, dar isi zdrobi dintii intr-o alice. Iesi repede pe usa care se deschise singura si acoperindu-si gura cu ambele maini, fugise in fata oglinzii. Acolo, sufla ca sa abureasca oglinda, iar dupa ce o sterse cu o carpa, dintii se refacusera. Era complet dezbracat si foarte batran si asa se intoarse la femeia ce il astepta la masa zambind la fel. "Terminam imediat" spuse ea, taind urechile caprioarei cu o lama murdara de par si spuma de ras. Incepu sa mestece urechea si auzi padurea fosnind; se ridica in coate pe covorul de frunze umede ca sa priveasca in jur. Deslusi o poienita si se ridica ca sa se indrepte inspre acolo; descult, aduna frunzele intre degetele picioarelor, iar picioarele deveneau tot mai mari si cuprindeau tot mai multe frunze, care se adunasera in fata lui ca un zid pe care trebuia sa-l impinga. Pipaise zidul si simti o clanta. O apasa si intra in Iad, unde o holograma a lui Satan, il implora cu o voce ce trada extenuarea, sa-l ucida pe Durante Aligheri. Ii dadu o harta marcata cu locatia curenta poetului, o faclie vesnica si un mouse cu 7 clickuri. Aligheri scria...era intors cu spatele si parea sa si vorbeasca in acelasi timp, atat de concentrat incat nu-l observa cautandu-i prin sertare. Ii gasi toate lucrarile si le dadu foc, timp in care Durante scria... apoi, cu mouse-ul se folosi de patru clickuri ca sa incarce imaginea in paint si sa ii stearga capul lui Aligheri. Ramasesera foile pe care poetul tocmai le scrisese la masa de lucru, asa ca incepu sa le mestece si le inghiti dupa un timp. Atunci, peste flacara vesnica incepu sa curga un siroi de apa din tavanul spart, iar aceasta se stinse. Disparuse apoi si mouse-ul si harta, iar el deschise usa ca sa iasa si cazu cu ochii stransi. Se izbi de pamant, dar il sparsese si cazu din nou si din nou prin tot mai multe straturi de pamant, pana cand ceva ii prinsese piciorul. Cu capul in jos, isi intinse mainile si simti podeaua. Statea in maini cu fata la perete si se arcui sa-si aseze picioarele. Apoi se lasa pe spate si vazu ca din tavan coborau paianjeni rosii, care ii atingeau fata rand pe rand si apoi urcau grabit pe panza si fugeau sa se ingramadeasca in coltul tavanului. O femeie goala deschise usa camerei si il pofti politicos sa iasa, iar el facuse intocmai. Afara, vazu un pod suspendat ce se pierdea in ceata. Incepu sa-l treaca, iar cand se uita in jos, isi vazu imediat propriul cap privindu-l din abis. Se speriase atat de tare incat isi smulsese inima si o arunca in gura larg deschisa.
Atunci pasii ii devenisera siguri iar el inainta pe pod fara sa-l faca sa se legene. Hotari sa treaca podul privind spre cer ca sa nu-si vada inima mestecata in abis. Dar si acolo, in cer, era tot capul lui care ii lasa inima dintre dinti sa cada in gura-i cascata, iar el o inghiti si aceasta i se poticni, muscata, din nou in piept. Il durea acum. Pasii ii devenisera nesiguri si podul se clatina, dar odata cu el se clatina tot orizontul si el ametea, ramanand in echilibru. Deodata, isi dadu seama ca nu poate fi si nu va mai putea fi altundeva decat in singura imagine caruia ii daduse "Save as"
