acelasi parc

Sub raze de felinare, unde gazele se-aduna,

Coborate toate molcom, de pe undele de luna,

Stau sa ma privesc in umbra cum fur parte din lumina

Intunericul din mine, e lungit pe strada fina.

Eu ma simt al nimanui; nimanui ii e destul

Cate suflete pierdute, l-au ales pe el stapan.

Noaptea prinde voce-n vant, suierand povesti nespuse

Si nocturnele fapturi, de-ale ei vorbe-s seduse

Eu ma-ngramadesc in straie si-mi strang coatele in palme

Cautandu-mi inauntru linistea luminii calde

Fac pasii marunti caci astazi, simt ca totul sta pe loc,

Parca asteptandu-ma, sa dau forme, sa dau foc,

Sa topesc tot ce-i concret si sa modelez mereu,

Dinauntru fauresc, o lume cu cate-un Eu.

Proiectata in prezent, este-o moarte din trecut,

Care-mbatraneste trista asteptand alt inceput,

Dar azi totul sta pe loc, tot ce misc e infinit,

Si dorinta mi-e satula de Pamantul marginit

Ce este jarul

Ce este jarul?

Ca sa intelegem conceptul de jar, trebuie sa-l percepem cromatic pe un fundal negru profund; auditiv sub patura intinsa a unei nopti mute si timide, fara nici o adiere; tactil cu varfurile degetelor inecate in esenta lui; olfactiv ca si cand toate miresmele care au existat vreodata s-au inaltat odata cu sufletul focului sau.

Il vezi, il auzi, il simti, il mirosi?

Jarul mocnea, de ore intregi, monoton si il vedeam, ascuns dupa cel mai inalt copac; avea din timp in timp cate o izbucnire si plesnea nebun in incercarea de a-si arunca semintele de foc in cele mai fertile ospicii de suflet ale padurii.

Ploua…

Pamantul adormit si ranced se intorsese cu fata spre cer; deschise ochii, cascase gura si isi umflase narile cautandu-si prieteni pentru viitoarele lui brate, pentru inauntrul sau, pentru imprejurul sau. Pe cei care-l calcau in picioare, il ardeau, il sapau, il otraveau nu vroia sa-i cheme.

Jarul, simtea stropii ascutiti cazand rand pe rand, sasaia, strapuns de fiorii reci ce raspandeau gustul amar al cenusii in Totul sau.

Murea…

puntea fericirii

Nefericirea este pasul sovaielnic ce trece peste abis, calcand o punte intre doua surasuri...


Puntea nefericirii unui copil trece peste doua bucati de pamant zgariat,se inalta pe
firmiturile scormonite si se intinde pe distanta unui pas de copil.Da-i o jucarie caraitoare
ca sa ii redai surasul

Puntea nefericirii unui adolescent trece peste un hau care se adanceste cu atat mai mult cu
cat devine mai dependent de o autodistrugere melancolica.Da-le admiratori si apoi lui da-i
o iubita dezinhibata si ei da-i un iubit extrem de nonconformist ca sa le redai surasul

Puntea nefericirii unui tanar adult trece peste un transeu cu mai multe straturi in care se
adapostesc drumuri neterminate, peste lucruri nespuse, peste reinventarea fortata a unui
eu care il proiecteaza intr-un alt viitor din ce in ce mai conformist si plin de compromisuri.
Da-i forma unui vis fantastic si va recurge la toata puterea ca sa ii dea fondul si apoi sa
surada

Puntea nefericirii unui adult trecut de tinerete este mai stabila, pasul lui nu mai este
atat de sovaielnic, dar puntea pe care o are de trecut este suma puntilor din copilarie,
adolescenta si tinerete pe care nu le-a umblat pana la capat, care il instraineaza de un suras.
Va incerca sa urce pe puntea copiilor lui pentru a-i calauzi sau pentru a le grabi pasul, dar
nu va reusi decat sa creeze alte punti pentru ei si pentru el insusi. Isi recapata surasul
intorcandu-se in timp si crezandu-si copiii fericiti; (doar asa are impresia ca sensul lui s-a
conturat: prin aducerea pe lume a unor odrasle care sa le continue eforturile de-a intelege
cum sa treaca peste toate puntile); acesti creatori buni si darnici sunt de fapt razboinici
cazuti intr-o lupta pe care nu vor sa o lase fara descendenti si care sa-i reprezinte multe
generatii inainte in cautarea...? si pentru izbanda...?

Puntea nefericirii unui batran nu ar trebui sa existe.Surasul lui este plin de intelepciune
si poate sa faca toate puntile sa se uneasca intr-o plenitudine tesuta dibace in timpul
pasilor plini de talc pe care i-a facut de-alungul tuturor puntilor traversate.
In schimb, daca puntea mai exista, pasul lui invalid nu va reusi sa inainteze, puntea ii
va parea fara margini ochiului sau orb si deznadejdeea ii va inclesta speranta in mlastini
unde se afunda tot mai adanc zbatandu-se zadarnic. Ii redai surasul doar lasandu-l in propria-i senilitate si oferindu-i o jucarie caraitoare.

re:FACEREA - traducere dupa Dumnezeu

Avertisment: Lectura pentru copii!
Stimate copil,

Trebuie sa stii de pe acum ca omenirea are nevoie de alegorii ca sa digere adevarul, ca de o gura de lapte dupa cornulet.
 
Stimate Dumnezeu,

imi cer scuze pentru raspunsul intarziat... Facerea a fost un mesaj foarte interesant... abia acum am reusit sa-l traduc. Fa ca aceasta traducere sa ajunga acolo trebuie, daca trebuie.

O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O
La inceput a fost Oglinda... Adam si Eva au spart-o si ei, care odata erau dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, s-au fragmentat neincetat de atunci...
Noi si Lumea pe care o cunoastem, ne-am nascut cand parintii nostri au mai faramitat o data ciobul de oglinda mostenit de la parintii lor; doar asa puteau sa ne aduca aici. Din cauza vechimii si a nenumaratelor faramitari, oglinda ne proiecteaza ca pe niste agricultori diformi pe un lot de Pamant arat. Acest lot este o bucata dintr-un lot mai mare, care dupa nasterea noastra a devenit captiv si el, odata cu noi, in ciob. Recolta finala e menita sa intregeasca Totul asa cum a fost, inainte ca Adam si Eva sa-si fi faramitat chipul si asemanarea. Dumnezeu, inainte de-a le faramita oglinda, le-a lasat invatatura prin care puteau sa o refaca si sa se intoarca in Paradis, daca ei, sau urmasii lor, se vor fi dovedit vrednici de intelegerea ei.
Ne-a pedepsit totusi dandu-ne o mana, slaba, care stie doar sa sadeasca, iar cealalta, puternica, care stie doar sa culeaga. Cu mana slaba, care stie sa sadeasca, ni s-a dat un sac care continea semintele Intregului si indemnul sa aruncam cate o boaba, cand si acolo unde trebuie.
In mana puternica ni s-a dat o copie a cartii continand invataturile menite sa ne lumineze ca sa repotrivim fiecare bucatica rodita din seminte; la sfarsit, va trebui sa putem reintregi oglinda din aceste franturi, iar ultimul ciob sa fim noi insine.
  Doar asa putem sa eliberam sufletul nostru care, reflectandu-se in oglinda intreaga, prin procesul invers, se va putea intoarce din faramele lui, inapoi in forma lui intreaga si pura, acolo de unde a venit. Asta e sansa pe care Dumnezeu le-a dat-o primilor oameni, dar acestia au esuat, cautand mereu sa-si inmulteasca urmasii. Sperau ca ei vor duce la bun sfarsit recolta, dar cu cat au esuat mai multi, cu atat au aparut mai multe cioburi si misiunea de reconstructie a devenit tot mai grea.
  Problema e ca Diavolul (DA, EL!!) vrea sa-si creeze o oglinda a lui si are nevoie de sufletele noastre cat mai marunte. Asa ca de la inceput, vrea sa ne insele, convingandu-ne sa renuntam la o mare parte din seminte pentru ca povara pentru mana slaba sa ne fie mai usoara. Apoi, cand incepem sa semanam ce ne-a ramas, ne indeamna sa sadim cu mana slaba seminte multe si pretioase in locuri care nu sunt fertile, iar odata ajunsi la pamantul roditor, ne indeamna sa trecem repede, fara sa lasam nimic din sac. Pentru fiecare povata, pretinde cate o pagina din cartea noastra, avand grija sa ne ia de fiecare data paginile potrivite pentru ceea ce mai avem in sac. Aceasta infamie, copii, trebuie inteleasa cat mai repede, altfel mana slaba va continua sa risipeasca toate semintele, chinuita de greutatea lor, iar mana puternica, amagita de promisiunile Diavolului, va rupe pagina dupa pagina si se va atrofia asteptand sa culeaga roadele care nu mai apar.
  Cu cat vom invata mai tarziu sa citim semnele si cum trebuie sa ne sadim semintele, cu atat mainii culegatoare ii va fi mai greu sa ne ajute, pentru ca timpul o va face din ce in ce mai lenesa, mai neindemanatica si mai lipsita de incredere.
   E normal ca unii oameni sa-si ia viata(la propriu sau la figurat) cand inteleg ca nu mai au decat cateva pagini din carte, niciuna folositoare pentru semintele ramase in sacul lor, ca mana slaba a inceput sa presare otrava in loc de seminte, ca mana puternica le da palme si pumni de repros si cand ratiunea le spune ca nu vor reusi niciodata sa intregeasca oglinda. Mai mult: Diavolul le sopteste ca orice reconstructie partiala va fi daramata, ca eforturile viitoare sunt zadarnice si ca sansele de reusita ale misiunii cresc odata cu numarul urmasilor pentru ca va reusi sa-si creeze propria oglinda din praful oglinzii omenirii.

the best things in life are free... so let them go!

 
Dau spre adoptie un dragonas de buzunar, micutz, dar bine crescut... El stie:
1. sa zambeasca
2. sa danseze pe "light my fire"
3. sa sperie fumatorii care-i cer foc
4. sa spuna "nu te speria, traiesc doar in imaginatia ta" si "minunat"
5. sa aprinda toti zmeii
6. sa ofere flori cu reverenta
7. sa puna telefonul pe silent
8. sa-si sufle nasul
9. sa faca zgomot de tantar cand zboara
10.sa ridice o spranceana
11. sa mearga tiptil
12. sa faca avioane din hartie si sa le lanseze de la balcon (apoi sa le urmareasca si sa le aprinda)
13. sa rada rostogolindu-se cand vede chibrituri
14. sa numere stele
15. sa traga clopotele
16. sa se prefaca interesat si nepasator
17. sa se scuture de praf
18. sa scoata impuritatile din fasole
19. sa faca o inima strapunsa de sageata... din fum
20. sa se dea pe balustrada
21. sa explice diferenta dintre bine si rau
22. sa faca gargare
23. sa stea drept, in stil militaresc, cand vin musafiri
24. sa lacrimeze cand arata unde e China pe harta lumii
25. sa se piarda printre porumbeii din parc
26. sa stearga cu radiera
27. sa arate estul
28. sa adoarma doar pe simfonii
29. sa culeaga plante medicinale
30. sa desfaca noduri
31. sa cantareasca din priviri
32. sa se arunce pe burta si sa faca podul de sus
33. sa zgarie in geam
34. sa mestece guma si sa faca baloane cu foc inauntru
35. sa lase cheia sub pres
36. sa lanseze pungi cu apa
37. sa aplaude
38. sa calareasca vulturi
39. sa traga ceasul
42. sa viseze si sa-si urmeze visele
41. sa evite scandalul
42. sa modeleze plastelina
43. sa poarte esarfa
44. sa umble la butonul de volum
45. sa injumatateasca un mar
46. sa scotoceasca prin sertare
47. sa strige "ah" in 3 octave
48. sa se joace in nisip
49. sa intoarca pagina de la calendar
50. sa deseneze toate semnele de circulatie
51. sa manance semintele de floarea soarelui fara coaja
52. sa puna dopul la vana
53. sa stranga bancnote in pumn
54. sa se joace in fan
55. sa bata ritmul
56. sa huiduie nedreptatile
57. sa inconjoare copacii
58. sa bage ata in ac
59. sa stea cu capul in nori
60. sa sufle papadiile
61. sa dezlipeasca abtibilde
62. sa faca semnul infinitului din aluat
63. sa fuga descult prin roua
64. sa dea viata unei marionete
65. sa aprecieze apusul
66. sa se tina de orice promisiune
67. sa se dea jos de oriunde urca
68. sa sparga gheata
69. sa descifreze mesaje secrete in coduri de bare
70. sa tinda spre perfectiune
71. sa verifice cutia postala
72. sa nu se repete
73. sa prevesteasca furtuna
74. sa atinga punctul culminant
75. sa dea binete
76. sa salveze aparentele
77. sa priveasca prin lupa
78. sa intoarca lucrurile pe dos
79. sa se plimbe pe linia ferata
80. sa potriveasca patratelele cubului perfect pe toate fetele
81. sa citeasca in zat si sa ghiceasca in palma
82. sa traga de timp
83. sa-si aminteasca doar complimente si sa uite insultele
84. sa nu se tavaleasca ud prin faina
85. sa aleaga ciupercile comestibile
86. sa viziteze cat mai multe tari
87. sa dirijeze greierii
88. sa puna corect un pansament
89. sa fie relaxat in lumina reflectoarelor
90. sa stranga timbre
91. sa destranga suruburi
92. sa deosebeasca stanga de dreapta
93. sa sadeasca un copac
94. sa-si verifice pulsul si temperatura
95. sa fie econom
96. sa aplaneze conflicte
97. sa se rostogoleasca printre flori
98. sa estimeze distanta pana acasa
99. sa invete limbajul semnelor
100.sa fie mandru ca este ceea ce este

Anonimul

Cu fereastra inspre rasaritul tacerii

  Furtuna tocmai trecuse… Acum pe strada era liniste, copacii isi intinsesera bratele parca pentru a se imbratisa peste aleea umeda, strabatuta de o dara lunga de lumina, ce era aruncata si intinsa la nesfarsit de felinarele aliniate soldateste de-o parte si de alta a ei. Adieri timide ale vantului mai scuturau frunzele incovoaite de picurii de ploaie, iar gazele ce iesisera din adaposturi roiau din ce in ce mai jucaus in jurul piloanelor cu coifuri de foc.
  Una cate una, luminile caselor din imprejurimi se aprindeau, iar oamenii ieseau timid la geam, cautandu-si semenii din priviri; nimeni nu mai vroia sa doarma, era parca impotriva firii, acum ca noaptea urlase atat de amenintator. Si chiar daca tacuse de ceva timp, toti erau convinsi ca putea sa se revolte din nou, pentru orice alta pricina, necunoscuta vreunui suflet pamantesc. Tot tumultul a durat cam un ceas, dar cum ploaia si vantul pareau ca incetasera, luminile incepura sa se stinga, ca si cand natura soptise in sfarsit sufletelor ca pot sa faca liniste… Cand in spatele ultimei ferestre se cufunda intunericul, greierii de august isi reluara cantecul lor monoton cu masuri matematice, iar luna aprindea norii noptii doar cu un varf.

  Doi ochi flamanzi priveau infinitatea de ochi ai cerului, deslusind din ce in ce mai usor fapturi negandite, ce ii pareau a fi gata sa coboare in orice moment de pe cer si sa isi ceara locul cuvenit printre restul vietatilor; el, cand observa licarul subit al stelelor cazatoare scotea de fiecare data o exclamatie admirativa, desi vasuse atat de multe paturi de astre, in atatea nopti pe care le-a asteptat atat de rabdator sa albeasca.
  Se simtea pironit acolo, fara nicio sansa de a se ridica si prin mintea lui fulgerase gandul ca pamantul de sub el era un infam magnet ce putea fi invins; inca nu stia cum. Locul pe care statea intins era cu siguranta mai uscat decat oricare altul cat ai fi vazut cu ochii, capul pletos ii era ud, iarba pe care o turtise ii increstase semne ciudate pe spate, picioarele ii erau furnicate de amorteala unei imobilitati prelungite; il cuprindea un frig ce-si sapa drumul din ce in ce mai adanc in oase. Deodata, asa intins pe spate, isi misca bratele si picioarele ca si cum ar fi vrut sa descrie un om Vitruvian animat si incepu sa rada multumit. Dupa lungi ezitari, se ridica pe coate, apoi in picioare si privi in jur. Isi vazuse propria-i urma in iarba si incerca sa-si faca umbra sa se intinda perfect peste forma pe care si-o desenase acolo; nu reusi... Cand arunca ultima privire inspre cer, i se paru ca vede o poarta uriasa, iar de-o parte si de alta a ei, nimic altceva decat zabrele. Peste tot imprejur, se intindeau mici ochiuri de apa, unele poate reflectand jumatati de constelatii, altele adapostind imaginea feerica a stelelor care se inveleau si apoi se dezveleau de nori; isi spusese ca, de atunci inainte, va inceta sa se mai priveasca in oglinda…

  Trecuse de mult de miezul noptii cand hotari sa se indrepte inapoi spre casa, sa urce scara de zidar, de pe care a coborat de la al doilea etaj al casei lui, imediat ce maica-sa ii spusese “noapte buna” si inchisese usa de la camera. Isi aminti sa fie atent pentru ca scara era murdara pe partea ei stanga, de cand tatal lui scapase vopseaua cu care ii dichisea casuta din stejarul pe care il cunostea la fel de mare inca de mic copil. Se simtea ca si cand tocmai se trezise dintr-un vis, umbla buimac, nu mai recunostea nimic din jurul lui… dupa alti cativa pasi isi dadu seama ca fusese intr-adevar doar un vis. Pe el nu-l chema Titus, de fapt nu mai era sigur care e numele lui, nu avea unde sa doarma in acea noapte si nici in noaptea ce urma sa vina, parintii lui erau demult uitati sub narcisele aruncate peste pamantul din cimitirul unui orasel inbatranit, pe care il parasise fara sa priveasca inapoi.

  Trecea prin fata cladirilor studiindu-le forma, incercand sa puna pe fiecare un sablon stiut doar de el si se pretindea de fiecare data scarbit de prostul gust care se desfasura in fata ochilor lui; arunca mereu critici acide la adresa constructiilor moderne si pentru asta ii fusese destul sa studieze istoria ilustrata a catorva modelele arhitectonice ale grandioaselor cladiri antice ca sa creada justificata supunerea tuturor constructiilor contemporane acelorasi pretentii de grandoare, estetica si sens... Tuturor care aveau rabdare sa-l asculte, le spunea, de fiecare data sub un alt nume, dar cu o convingere de nezdruncinat, ca lucrurile care nu sunt mai marete decat cele care le-au precedat nu isi au sensul si trebuie distruse imediat, pentru a nu sufoca spatiul si timpul omenirii viitoare, care nevinovata, se va asfixia claustrofobic si iremediabil intr-o matematica exacta, lipsita de poezie si simbolism.
   Cand se plimba pe stradutele intunecate, privirea lui iscoditoare mai fura cate o frantura de lumina din ferestrele caselor si nu de putine ori s-a trezit zambit natang, lipit cu palmele si fata de geam, prostit de idea ca era de cealalta parte si ca el insusi era cel care, cu palmele impreunate evlavios, dadea tonul rugaciunii de dinainte de masa. Ramanea acolo mult timp in transa, pana cand geamul se deschidea si i se arunca o bucata de paine sau alte resturi de la masa. Uneori le accepta bucuros, alteori se simtea profund jignit de acei aroganti binefacatori care presupuneau ca sta acolo sa cerseasca. “Omnia mea mecum porto, lasa-i pe ei sa se lupte o viata pentru cee ce eu pot sa am doar clipind o data lung din ochi ”. Dar incurajarea pe care si-o facea il multumea doar pentru cateva momente, pana cand stomacul lui incepea sa se vaiete, stergandu-i zambetul de pe buze si ingradindu-i gandurile intr-un spatiu circular in forma de spirala descendenta. Atunci devenea pentru el tot mai evident faptul ca era intr-o cursa contracronometru cu miza gasirii unui leac pentru acel santajist plangacios si limitat, gand care ii provoca o stare de teribila anxietate. Trebuia sa existe un panaceu, un remediu pentru orice fel de nevoie ce il deturna batjocoritor in lumea umilintei si a tanguirii organice; vroia sa afle cum sa-si treaca prezentul dincolo de perpetua inlantuire ce-i semana si inradacina gandul ca daca va continua asa, va fi supus inevitabil unei descompuneri triste, la fel cum s-au descompus in uitare atatea alte generatii ale vechii omeniri sub talpile ce astazi le batatoresc catacomba.

   In aceasta noapte se plimba fara directie, dadea tarcoale repetate copacilor, numara scandurile de lemn vopsit ale gardurilor din fata fiecarei case, lovea fiecare pietricica pe care o intalnea si din cand in cand sarea cu ambele picioare in cate o balta razand de unul singur, plin de namol. Isi spunea ca lucrurilor marete le ia mult timp sa se intample si cu cat se vor petrece mai tarziu cu atat vor fi mai mirifice. Fluiera o melodie ale carei versuri nu le mai stia si mergea cu capul in pamant, tarandu-si picioarele greoaie prin crestele noroiului de pe drum. Stia ca el insusi s-ar fi ingrozit de aratarea lui daca i-ar fi fost dat sa se intalneasca, dar nu-i pasa; simtea ca este singur acolo, nici macar cainii nu-l mai latrau... Totul parea ca doarme, iar el se credea, in lumea asta, o existenta care se putea metamorfoza in orice faptura ce ratacea atunci prin vis. Deodata, privind coroana stufoasa a unui copac, i se paru ca vede o lumina a unei ferestre strecurandu-se printre frunze. I se trezi o curiozitate pe care n-o mai simtise pana atunci. Se intreba cine putea sa fie fiinta care refuza sa ii lase mintea sa hoinareasca mai departe de lume si, fara sa incerce sa inteleaga ce era dincolo de curiozitate cum facea de obicei, hotari sa urce copacul si sa ajunga atat de sus incat sa arunce o privire pe geamul luminat al casei cu etaj. Se urca pana cand crengile semete incepura sa se indoaie sub greutatea lui si trebui sa se prinda cu ambele maini de truchiul copacului ca sa-si tina echilibrul. Mai rupse cateva ramuri cu frunze dese si cand fu multumit de fereastra pe care si-o decupase, isi atinti ochii flamanzi inspre unda de lumina.

   Acolo, dupa perdeaua odaii, zari o faptura intr-o camasa de noapte alba, cu parul prelingandu-se pe tot spatele, care dansa vals in fata unei oglinzi mari si rotunde ca si cand si-ar fi tinut iubitul in brate, iar miscarile ei gratioase erau scaldate in undele de lumini ale zecilor de lumanari raspandite prin odaie; parea ca flacarile dansau si ele acompaniind adierea lunecanda. Dupa ce isi termina dansul, facu o reverenta, pastra pozitia pentru cateva secunde, ca mai apoi, ca si cand ar fi schimbat o lume cu o alta, pasii sa ii devina tot mai salbatici si valsul gratios sa se transforme intr-un dans de o pasiune nebuna, aparent lipsit de orice posibila incadrare de stil. Muzica surda pe care se misca, parea ca exista doar in ea, ca expresie a proprie-i uniciitati, pletele ei rotindu-se biciuiau spatiul dimprejur, iar lui i se parea ca ar fi increstat aievea chemari lascive si promisiuni de abandonare. Gatul i se intrezarea arcuindu-se si pulsand sub o respiratie neregulata, lacoma; isi spunea ca ochii ei erau o portita prea mica de scapare pentru flacarile izbucnite din focul interior ce parea ca o chinuie, ca o mistuie iremediabil. Rotirile tot mai nebunesti pe care nu si le mai controla, ii descheiasera nasturii camasii de noapte care cazuse mai jos de umeri, lasandu-i sa se vada sanii ascutiti dansand si ei in propriul lor ritm. Deodata, isi prinse cu ambele maini panza alba de pe trup si o sfarteca aruncand-o inspre perete, isi domoli pasii si incepu sa se unduiasca din nou cu miscari line si afectuoase, complet goala, in bratele iubitului ei imaginar; ca si cand ar fi fost imbrancita salbatic, se arunca pe pat cu bratele desfacute, ridicandu-si talia si etalandu-si pubisul intr-un gest de submisie totala. El privea intregul ritual inmarmurit, cu mainile inclestate in jurul copacului; se simti deodata ca un tanar navigator care, dupa ce isi petrecuse toata viata ratacind pe mare, vede primul petec de pamant si ramane inmarmurit. Era altceva decat gandise... Haosul simturilor, pe care le detesta, considerandu-le singure vinovate de injosirea in abjectie a omenirii, tocmai ii scoase la iveala dovada cea mai pura si de netagaduit ca ratiunea nu are nicio sansa in fata patosului... ii aratase ca era si el un supus ratacit. Inchisese ochii; se hulea in gand pentru ca acea imagine reusise mult prea usor sa gaseasca o poarta secreta in fortareata ce si-o credea impenetrabila, iar acum odata intrata, il detronase si ii poruncea cum sa respire, anihilandu-i intreaga ratiune si raspandindu-i sangele infierbantat intr-un puls allegro. A vazut o tanara feciorelnica cum tanjea erosul anonim, nedefinit si se indragostise subit de propriul lui anonimat, de propria lui existenta fizica, careia ii gasise in sfarsit un motiv destul de puternic pentru a se reintoarce printre formele telurice. Ar fi vrut sa ramana acolo in reverie intreaga noapte, ca sa se bucure rand pe rand de vinovatia naucitoarelor impulsuri ce-l scoteau treptat din paralizie, sa se scalde sub cascada abundenta de simturi pe care si le reprimase atat de incapatanat si care acum il inunda...
Exista oare o traire interioara ce ii da puterea unui singur om sa-si adune toate gandurile risipite intr-unul singur? Exista o singura vointa ce se naste din acel singur gand care sa nu stie ce e indoiala ci sa se intareasca prin ea insasi in fiecare clipa? In el exista atunci, acolo si era cu atat mai genuina si invincibila cu cat lasase gandurile si vointele sa se faramiteze pentru atat de multa vreme...

Carmen

Sa vedem prima data fetele zambitoare si mai apoi pe cele triste, lunecand si cazand rostogolit in ritmul lui Carmen: ta ra tap ta, ta rap ta ta!
Stimati figuranti, carnavalul a luat sfarsit, multumim pentru masti, ati fost extraordinari, foarte talentati! Am decis ca teatrul sa-l jucam intr-un loc mai calduros! Piesa era trista...insa lacrimile dvoastra nu sunt epuizate, avem convingerea... stim ca isi vor regasi ratiunea de-a exista. Acum, va rugam ca mimica sa vi se niveleze in forma unei paranteze cu 3 puncte. Gura inchisa si cel mai important: privirile dvoastra trebuie sa fie visatoare, sa scruteze un orizont ce se stinge dupa o cortina grea, aratati-ne ca descumpanirea este de nestramutat. Sa vedem expresia gandurilor lipsite de fertilitate care v-au impresurat si vajaie rotindu-se in singurul spatiu imaginabil : Neantul; cu marginile in expansiune, spargand violent taramul de poveste si presarand maruntaiele aburinde ale eroilor mitologici si ale animalelor vorbitoare, Neantul va fi gazda dumneavoastra intr-o calatorie de neuitat. Singura si aceiasi pe care o veti face pana la sfarsit; dar nu va ingrijorati, estomparea memoriei va surveni treptat, se va lasa greu anulata, veti mai avea inca franturi ale imaginilor de integritate si lumina. Din pacate insa, nu putem sa controlam succesiunea memoriilor pe care le veti pierde. La revedere!