my tree

I have found a ladder under the fallen leaves of my designated wisdom tree. That ladder, could lead my way to all up to the stars; I'd just have to think of one. I see she loves me dearly, but just stands there proud, staring at my clumsy gestures with her great expectations... In fact, what does she want from someone like me? I grew from her roots, in spiral I have made my way up on her rinkles, I've been on her every branch, never knowing where I was, I ripped off her leaves one by one, over and over fascinated that I could whistle the stupid echo of what she must have composed almost an eternity ago... but she kept on smiling, never saying anything and for a while I've been talking to her, telling her everything I could say, I've been talking even in my sleep and content to do so... I went on and on never realizing that in fact I wasn't really watching her reaction; the first time I looked at her, I grew very uneasy because none of the things I was saying seemed to have impressed her, as if I were just a page of a book she had written and I was born from nothing but ink and a goose feather; nobody stands to be more than predictable; I felt small, insignificant, decaying and collapsing in my own self with my self assigned mission to cut off the dying part of my soul with a venomous blade of the wooden knife.This was no usual wooden knife and this was no usual venom;this particular knife was craved out from the apple tree from which the devil chose his fruit to tempt Eve with knowledge, and the venom was from the fangs of the serpent whose shape the devil chose to shatter the mankind's will and obedience to God; I have cut deeper and deeper until I sliced one piece; but was too much to bare, my half words were sliding and drifting on my slippery half soul.
Then, I started to think that maybe she was the same tree;in fact, why not? becoming of the time and shape were mearly a process that had seized to exist right before another one begun; I felt I would never know what was of the essence before I uttered my last words; I knew that I was just a few words away from saying everything I had to say and then my page would turn into nothingness and eternal forgetfulness; this was unbearable!
I felt like I was starting to lose my mind so I left her and never came back, before today...
I tend to forget my very breath, then through the dance of fluttering black and white wings, I fall from such hights that I can feel my ears clogged, my body collapsing and twisting at unthinkable speeds , swallowing the air with my head down, like a mad dragon of the apocalypse. Then I furiously hit the ground in front of her. "Why didn't you tell me?!" But she just smiles...

dezbracarea

Din lumina incipienta unde te scaldai fericit si care dezvaluia atat de multa alta lumina in orizonturi nesfarsite, peste spiritul tau s-au asezat straturi opace, fiecare tesute in vesmite grele, de care te simti acum strain si pe care le-ai imbracat doar de spaima goliciunii intru devenire , nestiind ca odata infofolit si confortabil vei ramane ascuns, mai indepartat de menirea ta originara si de datoria ta fata de lumina din care ai provenit; un eu care te ameninta ca te va huli si te va exila in miezul ratacirii, iti ranjeste din ce in ce mai sardonic in oglinda; prima data a aparut intr-o frantura de clipa, ca si cum te-ar fi sfidat artagos, doar ca sa-ti observe puterea si sa-ti arate ca s-a nascut , apoi s-a hranit cu spaima ce ti-o inveninase si mai apoi, privirea lui a avut forta sa te sfredeleasca adanc. O vreme, ai incetat sa il privesti in oglinda cu gandul ca va seca sau se va ineca in propriul lui ocean de ura, dar observi bine ca exista chiar si dincolo de lumea pe care ti-o imaginezi tu, de vreme ce are puterea sa isi aleaga mesageri dintre cei carora le expui goliciunea ta fragila si de-abia reusind sa razbata din sufocantul ei adanc.El, le sopteste sa-ti aminteasca de straile tale, ei sunt obedienti, hipnotizati si primesc miraculos puterea sa sulfe cu o furtuna de zapada atat de rece, incat te imbraci la loc si infrigurat, mai pui un rand de vesminte. Vei alege negresit sa ratacesti printre straturile mai noi, cele mai indepartate de goliciune; el sau tu, gasiti multe alte drumuri noi ca sa va puteti continua fuga din ce in ce mai labirintica si mai intunecata – o fascinatie morbida si irezistibila pentru neantul crosetat, caruia daca ai stii cum, i-ai compune o simfonie destul de cuprinzatoare si apoi atat de strasnic incuiata, incat sa ramana doar o enigma de nedeslusit pentru oricare suflet. Cheia pentru misterul muzicii este o doar una dintre armele imbatabile impotriva nimicniciei, insa o arma cu care sunt inzestrati putinii norocosi sa simta reverberatia sufletului Universului si sa redea o armonie pe care restul se caznesc sa o inteleaga in zadar; bucuria de-a fi capabil sa creezi macar o refelxie a unei bucati din armonia universala, o depaseste infinit pe cea a intelegerii matematice a elementelor din care se compune ea; o depaseste infinit chiar si pe aceea a retrairii unei revelatii, pentru ca tot ce li se da sa vada celor care reusesc sa se proiecteze in mesagerul cel dintai, este o bucata de absolut intr-un ciob de oglinda. Spera totusi ca cei care au primit acest dar se vor renaste prin noi din lumina in care s-au contopit, ca sa ne arate tuturor cum sa ne smulgem vesmintele…

Critica ratiunii impure sau godding around...

Pornind de la ideea ca oamenii actioneaza, gandesc si reactioneaza
conditionat de trairile interioare vechi sau recente, de experientele
de viata cumulate pana intr-un anumit moment, nu numai ca vad
relativismul caraterizarilor morale sau mai putin specifice prin care
oamenii se descriu unii pe altii, ci consider ca aceste afirmatii nu
sunt la indemana unei alte fiinte umane.
Singura metoda prin care un om poate fi conturat, desenat si animat
este prin propria analiza a individului, o introspectie profunda si sincera
pe care acesta ar trebui sa o astearna pe hartie, pe cat de cuprinzator
si subiectiv posibil.Trebuie de asemenea tinut cont de faptul ca oamenii
au tendinta de a se percepe in comparatie cu semenii. Pentru o autoanaliza
corecta a tuturor subiectilor, aceastora va trebui sa li se stearga orice
amintire legata de alte fiinte umane, singura raportare posibila urmand
sa fie facuta la propria persoana si la mediul auman pe care il percep.
Astfel, emotiile intense, sentimetele si perceptiile generate de alte entitati
umane asupra subiectului, nu ar mai intuneca ratiunea acestuia, aducandu-i
spiritul la o stare incipienta de unde autoanaliza ar putea incepe.
Varsta minima a unui individ pentru a lua parte la creionarea autoportretului
depinde strans de constientizarea sau caracterizarea in mintea lui a altor persoane;
pentru ca daca poti sa percepi alti oameni, nu trebuie sa o faci inainte
de a te percepe pe tine si nu invers!
La nivel global, estimez un numar de 4 miliarde de subiecti.
Dupa incheierea acestui proces, toate lucrarile se vor aduna,
se vor analiza prin prisma unui sablon foarte complex, se vor stabili
tiparele in care se zbat oamenii (oricum este un numar finit) si se vor
delimita exact atatea tari cate tipare au fost identificate. Celor care au
descris un caracter neimpartasit de alti subiecti li se vor da fiecaruia
cate o insula. Daca nu exista destule insule, acestea se vor creea artificial.
Unde mai multi subiecti au facut o lucrare identica, se vor forma comunitati care vor trebui
sa poarte timp de 1 an un cip. Acesta va avea rolul de a transmite electrosocuri
de fiecare data cand subiectul unei comunitati formate, se plange de singuratate
si lipsa de intelegere.Dupa fiecare electrosoc, subiectii vor uita ca acesta
s-a declansat vreodata. Ratiunea in spatele provocarii acestei amnezii
selective este inlaturarea definitiva a oamenilor falsi: oamenii falsi vor
disparea pentru ca vor avea tendinta sa se dezica de mai multe ori
decat poate suporta corpul lor acele electrosocuri.
Daca in urma acestei genezo-experiente, minim 2 dintre subiecti gasesc armonie,
se iubesc intre ei si pe cel care a initiat proiectul, acest experiment va fi
considerat reusit. Va fi servit la cristalizarea si structurarea oamenilor din
singurele puncte de vedere importante : constiinta, autoperceptie, demnitate.

t r sh...

Un vierme pe-o frunza de nuc, dogorit de soare-n ceafa,

Cauta de zor un mar… “unde pot eu sa ma duc”?

Marul lui era departe, drumul insa fascinant,

Si pe frunza verde calea-i, se-ntindea in lung si-n lat

Stropi de roua-i nazareau, el se arcuia sa-i prinda,

Si din fata lui fugeau, apoi iarasi sa il minta.

“Sa m-arunc de-aici acum? Nu ar fi o tragedie…

E frumoasa frunza mea, dar nu-i ce imi trebuie mie”

Razele de foc din cer, bruma de puteri ii fura

Si ramane nemiscat, asteptand fatala-arsura.

Cu vointa lui intreaga, se arunca tavalit,

De pe margine de frunza, cade parca-n nesfarsit

lumea si eu odata cu ea

De la inceputurile mele, cand gandurile si perceptiile imi erau inca in faza de incoltire, m-am ferit sa fiu contemporan cu lumea. Cartile de istorie, mitologie, respectiv pozele lor- copil fiind, ma ademeneau intr-un spatiu fascinant ce nu putea fi egalat vreodata de sumbrul blocurilor in jurul carora fugeam pana cand ameteam si, fara sa stiu, flirtam cu ideea de Vesnica Reintoarcere.

Duminica

Dupa-amiaza stapanea intre zori si asfintit,
Aruncandu-si clipe calde pe Pamantul neumbrit;
Oamenii-si tarau agale, pasii prin sageti de soare,
Intrebandu-se nauci tolba lui cat e de mare...
Arcasii le raspundeau, intinzand coarda mereu,
Coplesindu-i ne-ncetat cum le-ordona Prometeu.
Scurs in unde de lumina ce izbeau din nesfarsit,
Varful acului de foc, se-nneca tacut, grabit...

Pe o banca-n casa verde, unde clipele se-opresc,
Unde cauta-adapost, cei fara de chip lumesc,
Fericirea e semeata si umbla cu pas agale,
Existentei sale-acolo, nimeni nu ii da crezare;
Eu sub scutul de coroana al copacilor martiri,
Ma hranesc pe-ascuns cu seva picurand din nemuriri...

Dependenta

Fara multe dependente ti-ai crea una singura, mult mai puternica, aceea fiind capabila sa activeze toate ticaloseniile pe care le tii ascunse in tine. Scopul ultim este fericirea, care nu poate sa nu depinda de viciu. Ele(viciul si fericirea) se asimileaza reciproc, se mangaie mutual, se joaca in tine si te fac sa fii ce esti, blocat dar totusi liber, ingradit, dar totusi cu infinite posibilitati, limitat dar fara margini.

Din clipa care urmeaza in fiecare clipa poti sa alegi n variante de valorificare, fiecare vital importante pentru cursul viitor al existentei tale, dar nefiind in stare de dedublare sau de transcendenta in realitati paralele esti silit sa alegi doar o poarta. Ai multe chei la tine, sunt porti ce pot fi deschise cu ele. Si unele porti ascund sertare cu alte seturi de chei si apoi tot mai multe alte porti care asteapta sa iti dea tot mai multe alte variante. Cand te bati, pierzi sau castigi, atunci cand incerci, reusesti sau renunti, cand iti propui pot sa-ti impui. Traseul tau prin viata poate fi ascendent, liniar, regresiv; poate fi reprezentat printr-un grafic matematic, dar daca pana la urma va conta doar metafizica, tu de fapt pentru ce te zbati? Poti sa devii moral sau imoral in urma unor experiente de viata? Atingi apogeul material si apoi incerci sa-l atingi si pe cel spiritual. Cu capul sus te vei privi in oglinda si te vei vedea plin de riduri, aproape de moarte…Hmm! ‘’Ma bucur c-am trait asa cum am trait’’ vei spune fara sa fi cunoscut alte mistere ale vietii.

Nu as vrea sa vorbesc despre viata, durere, bucurie, iubire reducandu-le la tine sau la mine. Sunt mult prea pestrite si iau mult prea multe forme incat sa cred ca putem fi macar un exemplu stangaci al intruparii lor... si totusi ele exista in deplinatate...