Ultima poza din viata fara de scop a unei tatzoase fara scrupule

  Intr-o zi, tatzoasa fara scrupule se trezi cu un fel de pojar. Nu stia nimic despre aceasta boala, simtea ca nu e drept... Nici ca isi deschisese ochii si simti ca fatza ii era plina de bube si iritatii. Se panicase si fugi cat o tineau calcaiele la oglinda din baie. Un strigat ascutit, robinetul incepu sa curga si ea incepu sa scuipe in chiuveta ca si cum ar fi vrut sa se lepede de infectie... Apoi, deodata o superstitie puse stapanire pe ea cu o putere covarsitoare: Dumnezeu intr-adevar pedepseste!
 Si vru sa se salveze... asa incepuse sa-si aminteasca toate lucrurile bune pe care le facuse, hasurand cu gandul peste toata ocara, barfa si minciuna. Simtise ca a reusit sa deseneze o pisicuta alba de cateva saptamani, care se plimba dragalas si neindemanatic pe un fundal roz cu violet deschis. O admira cu constiinta adormita, si crezu ca inimii ii cresc ochi de Nefertiti; dar apoi aparu o pereche de ochelari de soare, oglindindu-se intr-o balta in fata careia pisicuta se poticnise, fiindu-i frica s-o treaca.
  Si-atunci inima isi stranse ochii, pisicuta si fundalul roz-violet se pierdeau in micimea infinita a zarii, cu fiecare pas al pisicutei. "Stai pisicuto, nu pleca din inima mea!"; dar pisica nu se mai intoarse, continuandu-si mersul dragalas tot mai departe, in zare. In urma animatiei hasurate, ramasese loc pentru un poster urias "Viata fara de scop a unei tatzoase fara scrupule". Tatzoasa isi scutura capul, dar nu reusi decat sa blureze putin literele, care mai apoi se distingeau la fel de clar.
  Neavand ce face, incepu sa se uite la pozele ce se derulau sub titlu. Simtea ca mancarimile erau mai puternice de fiecare data cand pozele aminteau de rautatile fara scop care devenisera un reflex zilnic, necontrolat. Imaginile o prezentau pe ea, tzatoasa fara scrupule, ranjind si soptind ceva intr-o ureche neatasata de nimic. Tintele defaimarilor si barfelor ei ii aratau pozele mari si inramate si inganau "scarpina-te, da, scarpina-te!" intr-un tumult de voci soptite. Era o amestecatura a soaptelor din pozele deja vazute, cu pozele care inca nu fusesera aratate si cu cele ce inca nu au fost pozate... Tatzoasa auzea voci de musuroi, de nori de praf, de pietre de moara, de traznete, de fete de varsta ei, de muzica si note, de filme si CH4, de viitori fetusi ce sclipeau in ochii copilasului privind-o din bratele unei femei grase cu aparenta inestetica.  
  Formase numarul mamei ei, dar cand vru sa apese butonul verde, raspunsese fara sa vrea unui apel venit de la un numar ciudat, pe care nu avusese timp sa-l distinga. "Alo?" si vocea spuse imperativ "Kratzen sollst du dich, kratzen!!!" Incepu atunci sa simta ca mancarimea nu mai poate fi astamparata decat cu scarpinaturi foarte apasate. Unghiile i se inveleau si amestecau cu pielea tenului, fruntea ii era brazdata de zgaraieturi curgandu-i sangeriu din sprancene peste ochii mari si mirati; tzipa tzatoasa fara scrupule si tzipatele ei erau drepte.
   Durerea de sub care se nasteau alte mancarimi, sub care era alta durere, sub care erau alte mancarimi, nu mai putea sa fie acoperita cu nicio animatie hasurata, inima cu ochii scosi tremura intr-un coltz interior al cosului din piept, unde simtea o mancarime inca si mai puternica. Cu o mana continua sa-si scarpine fatza, iar cu cealalta incepuse se-si zgarie tare tzatza, in cautarea inimii fricoase.
   "Astamparati-va, astampara-v-as, astamparati-ma, scarpinati-ma mai bine, mai tare!!" urla ea cu unghiile mainii stangi adanc infipte in limfa fetzei curgand in mici bucatzele.
 
Vazu penultima poza. Urechea in care soptea era despicata din propriul ei cap, iar ea vedea in oglinda a carei rama o tinea cu ambele maini cum isi mutilase chipul. Auzea inima amortita cu ochii scosi batand infricata sub coastele pe care le ajunsese cu unghiile, sub tzatza tzatoasei fara scrupule.

slow mo' punch in the balls

If u don't leave your country...your country will leave you...


Humanitarian or evolutionist? First one is just a mask if we are to observe manipulation from the times of early Christianity to the latest political doctrines and social movements.
Evolution on the other hand, has left children dying, mothers crying, fathers hanging themselves and old people drowned in the mud. Still, while evolution is seemingly endless, humanitarian/ethic causes are limited and already defined in the time of Platon and then, Aristotel - the reference for all philosophical religious doctrines for more than 1500 years.

The labour migration is a perfect modern replica of the ancient migrations. 
money or climate, they both have to do with survival and food. And if we are to compare the two Roman Empires with EU and USA, I would say they will have to face the same fate... let's see who falls first. Most would say that Europe cause it is chaotic, lacking a certain identity and because there are more than one Trojan horses inside its monetary systems. And IMF is the new Pope...

It is ironic how things turn... Roman Empire has destroyed the Greek civilization and after more than 2 thousand years, the offspring nation of those brilliant ancient Greek thinkers takes revenge on the new EU- children of the ex- Roman Empire.

Raz(n)a spre lumina

Raz(n)a spre lumina


Doar atunci cand vei reusi pe deplin a te imagina cu bratele intinse spre trecut si viitor vei simti sensul prezentului.
In functie de dimensiunea fizica si mentala a observatorului, timpul se misca in cerc, spirala, linie, punct, ascensiv, regresiv, in ceas, in siruirea apei, in jocul soarelui sau al pamantului,in viata proprie, dar adevaratul timp, nu poate fi inclus si calculat pt.ca totul ii este inclus.
Mintea are o libertate infricosatoare prin al ei teren relativ infinit si doar explorarea necontenita a potentialului ei e dovada harniciei autentice si a curajului absolut. Suntem programati genetic si educati in mod restrictiv sa ducem specia mai departe prin asigurarea propriei noastre supravietuiri si gasirea unui mediu si partener pentru procreere, asigurarea conditiilor pt.supravietuirea urmasilor... dar pentru ce un asemenea potential mental daca rolul nostru e atat de simplu?
Si intr-un spatiu atat de restrans daca....
Universul fluctueaza infinitin energie, extindere si scop fiindca este animat de numarul factorial! al tuturor existentelor ce au potentialul de a avea cea mai simpla viziune asupra Lui. Acest potential trebuie raportat la un Timp infinit, in care, la un moment dat, fiecare dintre existentele posibile, intelege cu adevarat ca fiecare alta existenta pe care o percepe, intelege in mod unic propria lume si tot in mod unic lumea proprie fiecarui alt element existent in acea lume. Astfel, daca timpul este infinit, spatiul si energia au si ele, cel putin potentialul sa fie in expansiune catre infinit. Acum, fie ca Universul se autoregleaza sau ca avem vreo influenta, viziunea de mai sus are pretentia de-a fi gasit formula extinderii propriei lumi si gasire a libertatii prin acceptarea potentialului de complexitate a lumii celorlalti, la un moment dat. :)

Now I know, I have also found out, myself...

Now I know, I have also found out, myself...

 

”When a man succeeds in doing something that required a lot of effort, the arrogance starts to take hold of him. The one who loses weight, despises the fat ones, and the one who has quit smoking makes scornful faces when seeing the one who still bathes in his addiction.
If one ambitiously represses his sexuality, he looks with arrogance and hatred at the sinner who is trying to rid himself of his sin, but is overcome by his instinct. The things we succeed in, can spoil us more than the sin itself. What we obtain, can twist our emotional guide marks in such a way that it fills our souls with venom.
The money that come to us can make us arrogant and skimpy, as the success can turn us over to the frightening abyss of the soul s suffering. The road to love narrows itself when we glance upon the others from the height of the vultures in flight. The kindness of the heart withers on the creeping sterns of hatred, despise, and arrogance if the soul is not ready to receive success with the modesty and grace of a flower...  All that we make for ourselves and brings us energy is meant to be returned to the ones that are still trying to flee suffering and sin. Our eyes are not meant to despise, but to express the face of love that is struggling to emerge from our souls. The success is not given to us to brag, as if we were in the mantle of a statue, but to convert them into love, evolution and kindness to the ones around.
If you resist your hunger while you crave, the hunger will grow. Your mind will be dreaming of tasty and special foods, the mind will perceive the most tempting smells even in your sleep, only to find itself the next day converting what it lacks to a defying arrogance to the one who s not craving. Then the hunger becomes an opportunity for pride, for expressing the ego and the proud victory over the cravings. But, beyond anything, the pride remains pride, and the sentiment of frustration confirms it.
 If you have succeeded in life, don t cling to another one s failures, so that you don t give life to the the furious worm of the ego and to the lust of the bragging.

The success is the energy of love and your capacity to accept life, but it doesn t stay still, it is not like a mountain or like an ocean. The pride and arrogance of victory lowers you step by step off of your pedestal, because, in their own color, they draw events on the sky of your life.

Lose weight, be glad and hush! Quit smoking, be glad and hush! Clean your yard, enjoy the order and let the garbage of your neighbor lay where your neighbor has let it lie himself.
Because between your neighbor and the garbage in his yard, there is a hidden relationship, some emotions that you cannot understand, some feelings that you will never guess and causes that will perhaps remain unknown to your mind and soul.
Between the fat and the corpulence , there is a hidden relationship. A deal. A secret. An unknown sentiment. An unconsumed relationship. A forbidden love. The corpulence is the fat man s teacher. The addiction is the addicted s teacher. And throughout our lives, there is no teacher more severe than our own addictions and incapacity.

Now I know that any feeling of hatred, any fight, any remembering of evil, any lack of mercy, any lack of understanding, kindness, sympathy, any behaviour to our kind, that is not at the height of a Mozart s menuet, is a sin and a foul act ; not only murder, injury, robbing, but any vulgarity, disrespect, evil look, contempt is from the devil and it ruins everything. Now I know, I have also found out, myself...“Nicolae Steinhardt

Noapte trecuta, Dumnezeu m-a visat

   Dumnezeu crea ceva ce nu era inca desavarsit... era destul de mare,muncise mult si de pe frunte, sudoarea i se scurgea strop cu strop pe langa pleoape. Din cand in cand, un picur i se scurgea printre gene facandu-l sa clipeasca des.
   Mai erau cateva detalii cu care nu era multumit pe deplin. Isi reamintea ca totul va trebui sa fie perfect. Nepasarea celorlalti il slabea; il facea sa puna la indoiala imperativul unei perfectiuni desavarsite pe care nimeni altcineva n-o putea contempla cu adevarat. Era totusi ceva in el... un imbold irezistibil care se genera de la sine si care nu putea fi inlaturat de niciun fel de ratiune. De fapt ratiunea nu-i era posibila. Ratiunea era doar o alternanta a iratiunii pe care El nu avea cand sa o inteleaga. Nu ratiunea si iratiunea alternau, nu secundele se scurgeau, nu soarele stralucea, nu moartea era finalul, nu era nimeni caruia sa-i ceara ceva, nu avea nevoie de nimic, nici macar de somn sau alarma la ceas, totul era perfect, prestabilit, nu zvacnea deloc vreo urma de constiinta sau emotie... Ratiunea nu-i era posibila si cu toate acestea...isi spunea razand ca daca Dumnezeu este atotputernic, atunci Dumnezeu are puterea sa-si anuleze insasi atotputernicia si ar putea, da AR PUTEA sa-si anuleze... existenta.
   De ce sa N-o faca? Cine l-a condamnat pe el sa fie asa cum este? Mereu actualizat si autodeterminat, dar totusi constrans la acest fel de-a fi pentru a nu fi in contradictie cu El insusi... Cu aceste ganduri, isi aprinsese o tigara si se privi in oglinda; fumul se pierdea printre firele barbii alb-galbui, in timp ce el scutura nerebdator batul chibritului ce ii ardea unghia degetului aratator.
   Era prima data cand hotarase sa extinda ramificatiile atotputerniciei si se autogandise drept fumator. Isi dadu seama cat de obositoare ar fi alegerile daca n-ar fi Dumnezeu... se multumi cu statutul de Dumnezeu, fumator inrait. Aprinsese 34 de miliarde de tigari, facuse ca timpul in care le-a fumat sa nu fi trecut ci sa fi ramas... si si-a permis s-o savureze pe fiecare citindu-si o carte pe care o va scrie daca va hotari sa devina scriitor. Cartea ar avea coperta mov si din cate a citit, Dumnezeu decise ca a scris-o prea repede, inainte sa o fi citit asa cum putea s-o citeasca acum...

Prolog
Lumea cum este ea, este numai a Mea dragii mei. Ati fi inteles asta de mult daca ati fi vazut ce vad eu... Nu va apartin, nu va cunosc, dar n-am cui altcuiva sa scriu :(  N-am buze si nu am maini, nu am creier si n-am forma, nu vreau, nu inteleg, fac tot ce pot, pot totul, totul v-a inghitit de mult. Pot sa zic chiar si *Futu-va-n gura de oameni!* si sa fac din asta inceputul unei rugaciuni. Eu sunt suma tuturor implinirilor exact asa cum decid eu ca trebuie sa se implineasca... de fapt nu decid nimic! Incapabil de neputinta, declar cuvantul atotputernic imposibil...
..............................................................................................................................................................
Deodata Dumnezeu isi dadu seama ca trebuie sa distruga cartea. Si chiar si ideea ca aceasta carte a existat vreodata. Isi autodetermina amnezia. Timpul in care ea a fost scrisa e acum ocupat de 75 de miliarde de ani lumina plantatii de tutun, pe care l-a fumat tot in acelasi timp, dintr-o singura pipa.
Dumnezeu s-a culcat la loc si am decis ca nu mai exista...

Dumnezeu si Internetul

Religia a fost rezultatul incapacitatii oamenilor de-a accepta iubirea si judecata semenilor reali si neidealizati...

Dumnezeii vostri...

  Stateam cu varful compasului meu sprijinit in centrul universului si ii intindeam bratele ca sa inchida Totul intr-o cusca rotunda... si-nca una, alergand tiptil in spirala....S-a rotit fara viteza, dincolo de timp si spatiu... Acul compasului apasa tot mai greu pe centrul universului si se afunda, impotmodindu-se incet. Timpul devinise tot mai real si se apropia tot mai mult de imobilitate. Rand pe rand bratele compasului au inchis de la clipe la ere, de la eternitati la idei, de la substanta autodeterminata pana la Dumnezeu si acolo... bratele i s-au oprit de tot.
  Am inteles ca Dumnezeul meu e tot ce nu pot sa cuprind cu aceste brate. Sunt intotdeauna mai mici sau aproape egale... Si Dumnezeul meu creste mereu primul, doar atunci cand bratele mele sunt perfect concentric inchise intr-ale lui... si-atunci varful compasului meu are din nou loc sa se invarta si sa-si alerge bratele dupa El.
Dumnezeii vostri... nu sunt una cu Dumnezeul meu. Al meu, e singurul pe care nu sunt capabil sa-l inchid in mintea mea. Voi insa, va aveti Dumnezeii hasurati putin dincolo de contur si va vad, pot sa va cuprind pe toti cu bratele compasului meu... cum sunt sigur ca si eu, cu Dumnezeul meu cu tot, suntem in imbratisarea compasului tau...